Nicu Bălcescu (GHICA 1886)

Ion Ghica, Nicu Bălcescu*

în Ion Ghica, Scrisori alese, Editura pentru literatură și artă a Uniunii Scriitorilor din România, București, 1950

*Tipărită în „Convorbiri literare”, nr. 3, 1 iunie 1887, sub titlul Corespondența cui V. Alecsandri

 

137 Londra, 25 Octobre 1886
(...)
Odată, ieșind de la școală, apucasem drumul spre casă, luând prin scurta ulicioară care începea în poarta Colegiului Sfântu Sava, între casa Petrescului și casa cu pridvor a egumenului grec al mănăstirii [Piața Universității] și se sfârșea în unghiului bulevardului și a stradei Academiei, unde era, de o parte, la dreapta, casa Dobrotineanului și, la stânga, casa Spahiului. (...)
Goliatul, căruia toți îi ziceau Sotea, pentru că era de o putere de care numai vărul meu Mavru îi venea de hac, își petrecea timpul mai mult la poarta școalei, între plăcintari și salepcii(1), decât în clasă.
1 salepciu = vânzător de salep, băutură orientală făcută cu apă, miere și salep (feculă extrasă din tuberculele unor orhidee).

139 (...) Dar ce m-a mirat mai mult a fost să văd pe unele pagini scris [de N. B.] cu litere majuscule fraze ca acestea:

Petru Maior spune...
Fotino(2) zice...
(...)
De abia de câteva luni Florian Aaron [profesor ardelean la Sf. Sava] începuse un curs elementar de istorie generală în care vorbea despre Asirieni ș Egipteni; nu ajunsese nici la Greci, nici la Romani.
2 Dionisie Fotino (1760-1821) = autor al unei istoriei a Daciei, în grecește.

141 (...) Se dovedise că mersese de mai multe ori în casă la Mitică Filipescu, că făcuse cunoștință cu dascălul francez Vaillant şi că era amic cu căpitanul Deivos; ceva încă și mai mult: se știa că la cazarmă aduna pe lângă dânsul, în orele de recreație, mai mulţi sergenți şi soldați, cărora le povestea despre vitejiile românilor în luptele cu turcii, cu tătarii, cu ungurii și cu lehii, de pe vremile lui Mircea, lui Mihai și lui Ștefan; ba chiar îi învăța să scrie și să citească. 
(...) [N. B.] Din copilărie citise cu atențiune Vieţile oamenilor lui Plutarh, Anabasul lui Xenofon, Războiul peloponezian al lui Tucidid; citise și recitise pe Tacit, Comentariile lui Cezar, Campaniile lui Napoleon şi ale lui Frederic cel Mare şi studia cu dinadinsul pe Gibbon şi scrierile generalului Jomigny asupra strategiei.

143-144 (...) Generalul Mavru, filolog şi numismat de frunte, era de mai mulți ani în relațiune cu Laurianu şi cu Bolliac, cu unul pentru studiul de medalii antice și schimburi de dublete, cu celălalt pentru citirea și transcripțiunea de inscripțiuni lapidare(1). Mavru poseda o colecțiune de antichități importante, adunate cele mai multe după malurile stâng și drept al Dunărei, colecțiune pe care, încă în viață fiind, a făcut-o donațiune muzeului nostru național.
Pentru studiul arheologic, generalul Mavru avea consacrată o zi pe săptămână, marțea, dacă nu mă înșel, zi în care se închidea în cabinetul său cu Laurianu și cu Bolliac şi nu primea pe nimeni.
1 inscripțiuni lapidare = inscripțiuni prescurtate

145 (...) El, în anul 1845 sau 1846, a făcut o călătorie de cercetări istorice de la Celei(1) până la Turnu-Severin, şi a vizitat mănăstirile de peste Olt în tovărăşie cu Laurianu şi cu Bolliac, călătorie în care s-au descoperit mai multe inscripţiuni cari au fost transcrise, completate și publicate de Laurianu în Magazinul istoric, lucrare pe care Bolliac voise să și-o aproprieze și pentru care a fost mai multe contestații între Bolliac şi Laurianu. 
1 Celei = localitate pe malul Dunării, veche așezare romană (Sucidava).

146 (...) Grigorie Romalo, esilat la Brusa la 1848, a murit la Constantinopol, la Pera, în primăvara anului 1849, în spitalul surorilor de caritate lazariste, în urma hemoptiziei ce i se pricinuise de loviturile de paturi de pușcă în piept la afacerea din Iași de la martie 1848. L-am dus de l-am înmormântat la cimitirul de la Baclucli. Alecsandri a scris atuncea o poezie asupra morței lui.

154 (...) [Iași 1848] Frații Rosettești (Răducanu şi Mitică), Manolache Epureanu, Al. Moruzzi, Sandu Miclescu, Ion Cuza, Grigorie Romalo, frații Cazimir, Nicu Catargiu și câțiva alții sunt trimiși peste Dunăre, dați pe mâna turcilor la Tulcea și internați la Brusa. 

155 (...) [comitetul Frăției] Principiile în numele cărora era să se ridice poporul român erau discutate și hotărâte cu mulți ani dinainte:
(...)
4. Respectarea suzeranității sultanului și a autonomiei, conform vechilor tractate ale domnilor noștri cu Poarta.

(...)

162-164 (...) [instrucțiunile scrise ale lui Lamartine] Ele prescriau ca să nu facem nici o mișcare până nu ne vom înțelege mai întâi cu guvernul otoman, și că generalul Aupick, noul ambasador al republicei la Constantinopol, avea instrucțiuni speciale de a înlesni trimisului nostru relațiunile cu Poarta.
Ca să urmăm povețelor lui Lamartine, am hotărât să trimetem pe unul din noi la Țarigrad, și alegerea comitetului a fost unanimă pentru Eliad; dar, făcându-i-se cunoscută dispozițiunea ce se luase, Eliad a declinat, obiectând că era singurul susțiitor al numeroasei sale familii, care, de i s-ar întâmpla lui vreo nenorocire la Țarigrad, ar rămânea pieritoare de foame. (...). Atunci comitetul a găsit cu cale să mă trimită pe mine.
Hotărându-mă eu să plec, am trebuit să cer pașaport de la postelnic, pretextând un voiaj de agrement în Italia și în Franța prin Constantinopol. Îndată după acea cerere, am fost chemat la palat, unde, după ce am așteptat vreo două ore într-o cameră singur, s-a deschis deodată o ușă cu mare zgomot și a apărut vodă Bibescu, viind către mine, cu ochii mari deschiși și târând picioarele, şi-mi zice:
'Vous voulez aller a Constantinopole? Qu'est ce que vous allez chercher la?' Și, fără să aştepte vreun răspuns, adăogă: 'Je dirai a votre beau-pere de vous en empecher'.
Îmi întoarce spatele şi iese precum intrase.
Eu, în previziunea că nu mi se va acorda cererea, îmi procurasem un pașaport englez de la consulul general al m.-sale britanice Colquhon, de care mă puteam servi după ce voi trece fruntaria, hotărât a mă strecura noaptea printre pichete cu o barcă, să trec Dunărea la Rusciuc, lăsând ca nevasta să vie să mă găsească la Constantinopol.

164 (...) [postelnicul Năsturel Herescu] - Uite, m-am certat furcă cu vodă pentru dumneata. I-am zis: „Eu cunosc pe Ghica de un bun român și sunt sigur că chiar dacă s-ar duce la Țarigrad cu gând să se ocupe de politică, el nu va lucra în contra intereselor țării. (...)
Pornind eu la Constantinopol, am fost înlocuit în comitetul executiv prin C.A. Rosetti. (...)

164-165 (...) Proclamarea revoluției la Islaz, răscularea din București și abdicarea lui Bibescu și toate peripețiile câte au avut loc din ziua arestărilor până la intrarea lui Omer-pașa și a lui Luders cu Fuad-efendi și cu generalul Duhamel în țară sunt consemnate, zi cu zi, oră cu oră, în ziarele publicate în tot timpul guvernului provizoriu și a căimăcămiei de trei, de la iunie până la septembrie. Faptele sunt descrise pe larg în colecțiunea Pruncului român.

166 (...) Am trăit mult în același oraș, la București, la Paris și la Constantinopol, și, când am fost despărțiți unul [I. G.] de altul [N. B.,] am fost în corespondență continuă, ne-am comunicat totdeauna tot ce cugetam, tot ce lucram.

„Legende istorice” (BOLINTINEANU 1989)

 Dimitrie Bolintineanu, Legende istorice. Basme, Ion Creangă, București, 1989

 

Radu Constantinescu - Prefață

XI (...) Dragostei îi sunt consacrate două din cele mai cunoscute cicluri ale poetului: Florile Bosforului și Macedonele. Meritul primului dintre acestea, realizat în perioada în care Bolintineanu se stabilește la Constantinopol, locuind în casa prietenului său Ion Ghica, este acela că introduce în literatura română poezia de inspirație orientală, în consonanță cu lirica romantică europeană care, prin cei mai de seamă reprezentanți ai săi (Hugo, Lamartine, Nerval, Byron, Herder, Goethe), dăduse naștere unor numeroase poeme din aceeași zonă de inspirație tematică. Spre deosebire de cei mai mulți dintre marii poeți romantici europeni (dar fără a se ridica la tensiunea lirică a acestora), Bolintineanu cunoaște din interior obiceiurile și moravurile Orientului, spiritualitatea lui, ca urmare atât a anilor petrecuți aici, cât și a condițiilor specifice de dezvoltare a Principatelor Române, aflate secole de-a rândul sub influența Porții Otomane. Rezultatul a fost acela că poezia de inspirație orientală a scriitorului reușește să dobândească o anumită autenticitate, chiar dacă nu reușește nici ea să atingă o valoare artistică deosebită.

XIV (...) în 1843, ține celebrul său „Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională la Academia Mihăileană”, în care se sublinia importanța hotărâtoare a istoriei în formarea conștiinței patriotice a fiecărei generații. „(...); dar domni mei, nu mă rușinez a zice că acești bărbați pentru mine sunt mai mult decât Alexandru cel Mare, Annibal sau Cezar; aceștia sunt eroii lumii, în loc că cei dintâi sunt eroii patriei mele. Pentru mine bătălia de la Războieni are mai mult interes decât lupta de la Termopile și izbânzile de la Racova și Călugăreni îmi par mai strălucite decât acelea de la Maraton și Salamina, pentru că sunt câștigate de români!”.

XXVI (...); autorul a mai scris (...), literatură de călătorii (..., Călătorii la românii din Macedonia și muntele Athos, Călătorii pe Dunăre și în Bulgaria, ...), studii social politice și diplomatice (..., Vizita domnitorului Principatelor Unite la Constantinopol, ...), biografii romanțate (..., Viața lui Traian August, fondatorul neamului românesc, ...), (...).

 

Tabel cronologic (151-161)

1848 13 septembrie

Oștile turcești intră în București pentru a înăbuși revoluția. Bolintineanu face parte din delegația care protestează în fața lui Fuad pașa împotriva amestecului Porții Otomane în treburile interne ale Țării Românești. E arestat și închis la Cotroceni.

1848 25 septembrie

E trimis alături de ceilalți conducători ai revoluției la Giurgiu și apoi la Orșova. Aici evadează și trece împreună cu Bălcescu și Bolliac în Transilvania. În cele din urmă se îndreaptă spre Constantinopol.

1851

(...) Călătorește cu vaporul pe Dunăre până la Rusciuc, unde așteaptă zadarnic viza de intrare. (...)

1852

Se îndreaptă spre Constantinopol, unde va fi găzduit de prietenul său, Ion Ghica. În casa acestuia, găsește o atmosferă prielnică preocupărilor sale literare, din această perioadă datând poeziile din ciclul Florile Bosforului.

1854

Călătorește în Palestina, Egipt și Macedonia.

1856

Se stabilește în insula Samos, al cărei guvernator era Ion Ghica. (...) Publică la Paris o lucrare propagandistică în sprijinul mișcării revoluționare române: L-Autriche, la Turquie et la les Moldo-Valaques.

1858

Tipărește volumele Călătorie pe Dunăre și în Bulgaria, (...)

1860-1861

Este numit comisar în Comisa Dunăreană.

Îl însoțește pe Cuza cu prilejul unei vizite oficiale la Constantinopol.

În septembrie 1861, când se deschide la Constantinopol Conferința puterilor garante pentru a discuta unirea Principatelor Române, Cuza îl trimite pe Bolintineanu ca reprezentant personal. Ulterior, va publica Cestiunea Unirii la Constantinopole, în care pleda pentru ideea ca Unirea să fie proclamată de națiunea română, în numele dreptului la autonomie și independență.

1865

În anii care urmează publică Florile Bosforului, Eumenidele și Menadele, (...), o selecție din Brise d-Orient în franceză la Paris.