Viitorul suveranității naționale a României în perspectiva integrării europene (NĂSTASE & MĂTIEȘ 2002)

 Dorina Năstase & Mihai Mătieș, Viitorul suveranității naționale a României în perspectiva integrării europene, „Studii internaționale”, București, 7, 2002, 3-72

 

 

1.Evoluția conceptului de suveranitate: de la pacea westfalică la secolul XXI – un drum fără întoarcere

(11) A fost calitatea de membru NATO a Greciei și Turciei o limitare a suveranității celor două state în 1967 sau 1974 sau mai degrabă factorul care a menținut conflictele la un nivel gestionabil și nu a permis escaladarea crizei într-un război regional total? Ar fi fost cele două state mai suverane sau într-o situație mai bună dacă ar fi dus conflictul într-un război total?

(11) Deciziile Curții [Europene a Drepturilor Omului] au dus la schimbări legislative în Belgia, Germania sau Suedia, explicând evoluția conceptului de suveranitate până la modul de interpretare oferit în prezent de UE sau statele-membre. Exemplul Tratatului de la Roma, cu modificările ulterioare, sau al mai recentului Tribunal Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie nu sunt cu nimic mai prejos.

 

1.2. Suveranitatea juridică

(22) În aceast perioadă apare dreptul internațional al căilor de comunicații, care s-a concretizat prin elaborarea regimurilor pentru marile fluvii internaționale (Rin, Elba, Dunăre, Congo) și (…).

 

 

3.Percepția suveranității în statele candidate

 

(39) În contextul războaielor din Iugoslavia, Europa de Est, care tocmai își recâștigase suveranitatea în raport cu URSS, a început să fie percepută ca o regiune instabilă, pradă naționalismului și revendicărilor teritoriale. Din acest motiv, Pal Dunay subliniază necesitatea unei distincții între funcția pozitivă a naționalismului în cursul revoluției din 1989, îndreptat împotriva hegemoniei politice și militare a URSS, și problema conflictelor interetnice.  Iugoslavia, care rămâne modelul citat des, nu este un caz tipic pentru Europa de Est datorită situației specifice a țării – nealiniate – pe parcursul perioadei comuniste (114).

n. 114 = Pal Dunay (director adjunct la Institutul Relațiilor Internaționale de la Budapesta), Whence the Threat to Peace in Europe, „A Lasting Peace in Central Europe?”,  „Chaillot Papers” 20, oct. 1995, p. 52.

 

3.2.Euroscepticism estic?

(41) Și pentru că în Europa de Est decolonizarea a fost privită ca problema altora, tocmai sub impulsul propagandei comuniste, această „neatenție” a permis UE să se comporte ca un profesor față de un elev nedisciplinat, și statele candidate să intre în competiție unele cu altele, în primul rând pentru a le fi recunoscută calitatea de europeni, manifestând atitudinea de superioritate față de cei mai „orientali” decât sine.

(42) Conform unor sondaje de opinie, susținerea pentru aderare este cea mai puternică în România, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Ungaria – între 62 și 80 procente. (120), (…)

n. 120 = Colocviul internațional organizat de Centre d Etudes et de Recherche Internationales, Centre d Analyse et de Prevision (MAE) și Deutsche Gesellschaft fur Auswartige Politik Berlin, cu tema „L elargissement de l Union Europeenne et de l OTAN. Quelle implications pour l Europe centrale et orientale?”, Paris , 13 dec. 2001.

(42-3) Sondajele ignoră de asemenea rațiunile politice pentru care reacțiile diferite față de crize în genul celei din Kosovo din partea Cehiei și Ungariei, ceea ce ne determină să considerăm că putem trece cu vederea multe alte aspecte aflate încă în umbra actualității.

 

4.Suveranitatea României în perspectiva integrării europene

 

4.2. Influențele UE asupra suveranității politico-economice a României. Efecte politice ale globalizări și modernizării

4.2.1. Rezistențe culturale

(52) Simplificările din mass-media occidentale s-au suprapus imaginii negative și au întărit-o prin clișee de genul extinderii evenimentelor de la Belgrad asupra întregii regiuni, îndeosebi în mediile anglo-saxone și germane, ca efecte secundare ale „ofensivei dure pentru cucerirea grațiilor și garanțiilor occidentale” (156).

n. 156 = Z. Ornea, „Dilema”, 211, 7-13 feb. 1997, 10.

(52) România, după [jurnalistul britanic] Wingrove, nu știe să-și evidențieze avantajele și calitățile în raport cu alte state din regiune, ca de pildă faptul că nu s-a aflat cu nimeni în război de la Al Doilea Război Mondial încoace, în vreme ce Grecia, membră UE și NATO, se află într-un continuu război cu Turcia.

n. 157 = David Wingrove, România și oglinda întunecată, „Dilema”, 211, 6.

4.2.2.Elementul religios. Bizanț după Bizanț sau modernitate contra teocrație?

(55) În același sens, Polonia ar fi deja atinsă, după cardinalul Glemp, de influențe nefaste din partea Occidentului, dar aderarea Poloniei la UE i-ar permite Uniunii să beneficieze de potențialul său spiritual. Aceeași teză, exceptând forma ortodoxă, este promovată de teologul grec Christos Yannnaras, în cursul unor conferințe la București, atât în cercuri religioase, cât și intelectuale, cu nuanța că „salvarea” Occidentului materialist vine din Est.

(56) Problema este în fapt mai simplă, constând în neimplicarea socială a Bisericii Ortodoxe Române, care, după observația Sandei Stolojan, derivă dintr-o problemă doctrinară, și anume o recomandare a Patriarhiei ecumenice a Constantinopolului, care absolutizează contemplativitatea și separarea bisericii de lume,

4.2.3. Dimensiunea socială

(59) Nici un proiect care își propune să rupă contractul simbolic al democrației reprezentative, pe motiv că poporul – misera plebs – nu poate avea acces direct la decizie, nu poate pretinde să reproducă acea politică simbolică est-europeană decât pentru folosul exclusiv al elitei, pentru a nu ne referi la faptul că argumentul pe tema iraționalității și a lipsei de discernământ a maselor sunt preluate direct din critica democrației interbelice, care se știe unde a condus.

 

4.4. Contribuția politico-economică a României. Cum să-ți faci auzită vocea în UE?

(65) Misiunile de pace desfășurate de armata română în Bosnia, Kosovo și viitoarea participare a țării noastre în Forța de Reacție Rapidă a UE demonstrează angajamentul României în favoarea păcii și securității în Europa. (…)

În lupta împotriva criminalității transfrontaliere, România trebuie să potențeze la maximum. avantajul Centrului SECI (Inițiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei), (…). La deschiderea Centrului SECI, ambasadorul american R. Schifter spunea: „Consider că o activitate ca aceasta, care demonstrează că România este un partener serios și este implicată în probleme ce afectează nu numai regiunea, ci și Europa, este un mare avantaj [pentru integrarea în UE].”

(65) UE va avea aici o sarcină dificilă, dat fiind faptul că țări precum Spania, Grecia sau Portugalia, regiunile de S ale Italiei, Austriei și E Germaniei nu vor fi de acord cu reducerea contribuției din Fondurile Structurale și de Coeziune pe care le primesc acum. (... ) Dacă în 2004 vor intra 10 state în UE, PIB european va scădea cu 13% și 15 regiuni din Spania, Portugalia, Grecia și Estul Germaniei nu vor mai îndeplini criteriilor pentru Obiectivele 1. (...) Este de datoria oficială a Uniunii să aducă liniște în rândul spaniolilor, grecilor sau portughezilor cu privire la reducerea subvențiilor. O modalitate ar pute a fi implementarea unui sistem al discriminării pozitive prin care „pierderile” pe care statele menționate le-ar înregistra să se compenseze prin ajutoare date de Uniune firmelor private din Spania, Grecia, Germania de Est și Portugalia să deschidă business-uri în România și alte state din Est, profitând în acest fel de lărgirea Uniunii către o piață cu forță de muncă calificată și ieftină.

 

Tranziția post-comunistă pentru începători (EXPERT FORUM 2025)

EXPERT FORUM, Tranziția post-comunistă pentru începători, august 2025

 

https://docs.google.com/viewerng/viewer?url=https://expertforum.ro/wp-content/uploads/2025/09/Tranzitia-pentru-incepatori_EFOR.pdf&hl=en

Material produs de EFOR cu sprijinul National Endowment for Democracy (NED) şi European Digital Media Observatory (EDMO) în cadrul iniţiativei Fighting Against Conspiracy and Trolls (FACT). Opiniile şi redactarea aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat poziţia organizaţiilor menţionate.

chrome-extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/https://fact-hub.eu/ro/wp-content/uploads/sites/2/2025/09/Brosura_Tranzitia_postcomunista_pentru_incepatori_EFOR_RO_reduced2.pdf

                                                     

2 Marile puteri dictatoriale și revanșiste, Rusia și China, depun eforturi susținute pentru a discredita tranziția postcomunistă din Europa de Est, care trebuie prezentată ca un eșec.

  

1.Discreditarea tranziției: de la pluralism la paranoia

4 Prăbușirea regimurilor comuniste în 1989 a declanșat un experiment politic extraordinar în Europa de Est și în fosta Uniune Sovietică.

Valea plângerii și inventarea umilinței

4 (...); Bulgaria a intrat la un moment dat într-un colaps financiar atât de grav încât salariile erau uneori plătite cu ouă, sticle de ulei sau papuci de plastic.

Mitul dictaturii neoliberale

11 (...) Polonia, Ungaria, România și Bulgaria au cunoscut toate recesiuni severe, șomaj de două cifre și suferință socială generalizată. (...)

Rusia lui Elțîn în context

15 (...) Bulgaria a cunoscut una dintre cele mai catastrofale tranziții. La mijlocul anilor 1990, sistemul său bancar s-a prăbușit, ștergând economiile și aruncând populația în sărăcie. Inflația a atins 1000%, iar economia s-a contractat cu mai mult de o treime. La un moment dat, salariile erau atât de lipsite de valoare încât angajatorii plăteau muncitorii cu ouă, zahăr sau ulei de gătit. Cu toate acestea, chiar și Bulgaria a reușit să se stabilizeze, în mare parte datorită presiunii exercitate de FMI și de UE. Prin ancorarea monedei sale la marca germană și, ulterior, prin aderarea la UE, Bulgaria și-a revenit încet. Procesul a fost dureros, dar a subliniat posibilitatea redresării chiar și după un colaps aproape total. (...)

Trauma paralelă a Beijingului

26 Propaganda chineză de după 1989 a descris în mod constant democratizarea ca fiind haos. Căderea regimurilor comuniste din Europa de Est este descrisă nu ca o eliberare, ci ca un colaps. (...)

(...) Când Beijingul descrie tranzițiile din Europa de Est ca fiind dezastre provocate de Occident, Moscova amplifică mesajul. Împreună, ele țes un discurs comun anti-1989: democrația nu e o valoare universală, ci un transplant occidental nepotrivit pentru „state civilizaționale” precum Rusia și China.

27 (...) Astfel, cele două regimuri se protejează reciproc de criticile internaționale: Rusia apără reprimarea disidenței de către China, iar China apără agresiunea Rusiei împotriva vecinilor. Ostilitatea lor comună față de anul 1989, fie că este vorba de Piața Tienanmen sau de Europa de Est, reprezintă liantul ideologic al parteneriatului lor.

28 (...) Pentru democrațiile vulnerabile din Europa de Est, această propagandă e corozivă.

De ce narațiunile istorice sunt importante

30 (...) Supravegherea, cenzura și zdrobirea disidenței nu sunt prezentate ca rău necesar, ci ca lecții învățate din istorie. Fără ele, se argumentează, China s-ar prăbuși la fel ca URSS sau s-ar fragmenta ca Iugoslavia.

31 În Europa de Est, dezinformarea rusă se joacă cu nostalgia pentru stabilitate, prezentând anii '90 ca dovadă că democrația eșuează.

 

 

2. Tranziția economică: mituri, indicatori și crearea prosperității

33 (...) Să ne aplecăm acum asupra unui alt element central al narațiunii Kremlinului și Beijingului despre anul 1989: că piețele libere de tip occidental “au distrus” Europa de Est, în timp ce modelele etatiste Moscovei și Beijingului au protejat cetăţenii de rând și au asigurat stabilitatea. Această afirmație se destramă în fața datelor. În Europa Centrală și de Est, integrarea în Uniunea Europeană și reformele de piață au crescut veniturile, au diversificat exporturile, au modernizat industria și au finanțat progresul în ruralul neglijat.

Fact-checking pe propagandă

34 (...) Mitul A: „Aderarea la UE distruge industria locală”.

• Ce spune narațiunea: Bruxelles a „dezindustrializat” Estul și a transformat noii membri în linii de asamblare.

35 (...) Mitul B: „UE este o povară bugetară”.

• Narațiune: statele din Vest exploatează estul, în timp ce Rusia și China oferă finanțare „fără condiții”. 

 

 

3. Tranziția militară și de securitate

Extinderea în context: ce s-a întâmplat de fapt

40 (...) Cinci ani mai târziu, în

2004, a urmat cel mai mare val: România, Bulgaria, Slovacia, Slovenia și cele trei state baltice au aderat la Alianță. (...)

UE /= NATO: două cluburi, scopuri diferite

42 (...) În schimb, Norvegia și Turcia (și Marea Britanie după Brexit) sunt membre ale NATO, dar nu fac parte din UE. (...)

Neutralitatea: mituri, realități și prețul izolării

43 Neutralitatea se bucură de o aură romantică în Europa Centrală și de Est, în special în Republica Moldova: demnitate şi securitate fără efort bugetar. (...)

Pivotul nordic: când Rusia a împins țările neutre să bată la ușa NATO

44 (...) Sprijinul Suediei a depășit pragul majorității în primăvara anului 2022 și, după ce a depășit obiecțiile Ankarei, Stockholm a finalizat aderarea în martie 2024.

Ce a desfășurat de fapt NATO în est

45 (...) După 2022, au fost formate grupuri de luptă suplimentare în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia, încă modeste ca dimensiune și concepute pentru descurajare. (...)

                                         

4. Propaganda „Nostalgia”: trecutul de aur și amintirile transformate în arme

Protocronism și pseudo-istorie

51 (...) Eroizarea de către Moscova a Rusiei Kievene ca leagăn al “eternului rus” se bazează direct pe istoriografia imperială țaristă, care timp de secole a prezentat Rusia ca moștenitor natural al Bizanțului și gardian al ortodoxiei.

Rolul secund al Beijingului

59 (...) Mass-media de stat contrastează anii ‘90 „haotici” din Europa de Est cu „ascensiunea stabilă” a Chinei după 1989, sugerând că democrația a produs declin, în timp ce guvernarea unui singur partid a adus prosperitate.

60 (...) Țările est-europene au cunoscut într-adevăr asimetrii după 1989: companiile occidentale au cumpărat active aflate la privatizare, tinerii au emigrat în masă, iar elitele au părut uneori mai atente la Bruxelles decât la alegătorii locali. Beijingul și Moscova exploatează aceste frustrări, nu negându-le, ci redirecționând vina. Mesajul e simplu: Occidentul vă exploatează din nou; întoarceți-vă spre Est pentru demnitate și independență. (...)

Le Parlement Europeen (DGIPE 2004)

Direction generale de l-information du Parlement Europeen, Le Parlement Europeen, novembre 2004

  

2005, adhesion, Chypre, Croatie, elargissement, negociation, UE, vote

 

Les deputes europeens

(7) En Belgique, en Grece, a Chypre et au Luxembourg le vote est obligatoire.

 

Comment s-organise le Parlement Europeen

(9) Le Parlement travaille, grace a ses traducteurs et a ses interpretes, dans toutes les langues officielles de l-Union: (...), grec, (...).

(13) Le Bureau 2004-2007: Vice-presidents: (...) Antonios Trakatelis, (...).

 

L-ABC de l-Union Europeenne

(40) Elargissement: ce concept designe les cinq vagues successives d-adhesions (...): (...), (...), en 1981 Grece, (...), en mai 2004 Chypre, (...).

(40) Elargissement: (...). Debut des negociations avec la Turquie et la Croatie: 2005.

Europa în balanță (BERTRAM 1995)

 Christophe Bertram, Europa în balanță, trad. I. Ieronim & A. Tudor, Clavis, 1996 (Washington, 1995)

 

Introducere
9 (...) În ultimii patru ani, Europa a fost martora unui sângeros război în Balcani, care abia acum dă semne că s-ar termina.
10 (...) Totuși, așa cum a demonstrat și războiul din Balcani, tensiunile, pericolele și chiar războaiele care apar se manifestă în general în regiuni restrânse - spre deosebire de situația Războiului Rece, când ele ar fi avut consecințe globale.
14 (...) Pentru Uniunea Europeană, nesiguranța este rezultatul îndoielilor tot mai mari care îi chinuie pe cetățenii Europei și guvernele lor, în legătură cu înțelepciunea hotărârii de a transfera noi puteri Uniunii și cu pericolul ca  obiectivul supranațional originar să-și piardă din importanță o dată cu includerea mai multor țări din nordul, sudul, estul și centrul Europei, țări cu o mare diversitate de probleme.
15 (...) Cât timp își poate păstra NATO credibilitatea ca alianță militară, când prima încercare din Europa după Războiul Rece, conflictul din Balcani, a găsit o alianță nehotărâtă și șovăitoare, care și-a adunat curajul și voința de a interveni abia după câțiva ani?
16 În Balcani, NATO și-a temporizat acțiunea pentru a evita absorbirea sa în conflict - însă a descoperit că era din ce în mai atrasă în el, dacă nu forțele sale militare, cel puțin cu prestigiul său, cu autoritatea, credibilitatea și coeziunea sa.
 

 

1. Confruntarea cu incertitudinea

 

Pericole și reacții
21 (...) Înseamnă atunci că adevăratul pericol este cel al conflictelor periferice - în Balcani, în Georgia sau în Algeria - care pot cuprinde Europa Occidentală? (...) Chiar și lunga și amara luptă din Balcani s-a limitat numai la acea regiune. Impactul major pe care acest conflict îl are asupra securității  Europei Occidentale este indirect - el a împins un milion de refugiați spre Europa de Vest, subminând credibilitatea Alianței Occidentale și creând precedentul supărător că, în mijlocul Europei, forțele militare sunt încă o dată utile pentru cuceriri teritoriale.
(...) Cele mai posibile candidate la lupta de tip balcanic - câteva din noile democrații din Europa Centrală și de Est și statele succesoare ale sovietelor, care nu au depășit încă transformările economice și politice - demonstrează un grad remarcabil de consolidare.

 

Stabilitate prin stabilizarea instituțiilor
23 (...) Tragedia din Balcani, primul război european al erei noi, este un exemplu în acest sens: războiul nu a fost rezultatul prestabilit al dezmembrării Iugoslaviei lui Tito, ci rezultatul unei combinații de eșecuri politice, dintre care nici unul nu ar fi putut, de unul singur, să declanșeze conflictul.
24 (...) Imaginați-vă ce se întâmpla dacă Iugoslavia ar fi fost membru cu drepturi depline al Comunității Europene (sau numai aspirantă) în 1990, cu un an înainte ca diferitele republici să opteze pentru independență și să se împotmolească în război. Ele ar fi fost antrenate într-o procedură menită să reconcilieze independența națională cu independența regională, îndreptând liderii politici spre prosperitatea economică pentru poporul lor decât spre cuceriri teritoriale și „purificare etnică”. Fitilul aprins ar fi avut mai multe șanse să fie stins înainte ca flacăra să ajungă dinamită. În spațul strâmt al amenințărilor imediate instituțiile pot rareori interveni eficient. În spațiul mai larg al întâmplărilor indirecte, ele sunt în elementul lor.

 

 

2. O alianță fără fond?

 

Criza existențială NATO
31 (...) Războiul din Balcani este tipic pentru noua situație și nu un caz special (cum pretind mulți). A arătat cât de greu este pentru NATO să realizeze, pe cea mai mare durată a conflictului, altceva decât un consens al inacțiunii. Abia atunci când, după mai mult de patru ani de război, prețul lipsei de acțiune a ajuns prea mare, Alianța a conceput un plan care să pună capăt luptei. Membrele NATO au fost incapabile să înțeleagă din timp importanța strategică a conflictului. (...)
În anii Războiului Rece, lupta din Iugoslavia ar fi trimis imediat semnale de alarmă în tot Vestul. Multe scenarii despre al treilea război mondial au avut ca punct de plecare într-o presupusă criză ce urma să apară după moartea lui Tito. În aceste scenarii, Uniunea Sovietică nu ezita să exploateze situația pentru a-și extinde zona de control și Occidentul se unea ca să opună rezistență amenințării sovietice. (...)
La izbucnirea războiului din Balcani, în vara anului 1991, guvernele occidentale au fost de părere unanimă că problema era de importanță minoră pentru securitatea lor.
32 (...) Bosnia a devenit un soi de mlaștină pentru Occident (argumentul preferat al oficialităților din Vest pentru a nu se implica), asta și din cauză că Occidentul a fost dispus să-i lase pe alții să dispună cursul evenimentelor. Abia în toamna anului 1995, când balanța militară a înclinat în defavoarea sârbilor bosniaci și în avantajul guvernelor croat și bosniac, puterile occidentale, sub conducerea SUA, au luat, în sfârșit, frâiele în mâini, adăugând un puternic argument militar la diplomația lor până atunci șovăitoare.
Aceia care doresc să califice războiul din Balcani și performanța obținută de NATO în acest context drept o excepție, un eveniment izolat din care nu se pot învăța lecții generale, trebuie să explice cum se vor deosebi primejdiile viitoare de acesta. Noile pericole pentru securitatea occidentală pot fi chiar mai indirecte decât în Balcani. (...) Poate cineva care susține că Iugoslavia este un caz special, să afirme cu seriozitate că membrii NATO se vor comporta altfel la izbucnirea unui alt conflict?
Toate celelalte conflicte imaginabile vor fi în continuare departe - fie că este vorba de luptele interetnice din sud-estul Europei, de războaiele tribale din Caucaz, de revoluțiile islamice care zguduie Africa de Nord sau de o nouă situație extremă din Golf.
33 Faptul că Occidentul nua fost în stare să privească conflictul european din Balcani ca pe o primejdie demonstrează că, în mai multe planuri, va fi chiar mai puțin în măsură să răspundă la multe alte situații. (...) Dacă, de exemplu, Turcia ar fi atrasă într-un conflict regional, ca urmare a crizei kurde, partenerii săi din NATO nu i-ar veni imediat în ajutor.
(...) În plus, conceptul [unitate în operațiile „în afara zonei”] conține erori practice, puse în evidență prin felul în care NATO a ajuns să se implice în cursa războiului din Balcani.
34 (...) (...) ; astfel, consimțământul tuturor celor 16 guverne de a impune interdicția ONU de a se efectua zboruri deasupra Bosniei sau de a organiza lovituri aeriene pentru a proteja forțele ONU a fost posibil și pentru că guvernele care s-au opus cel mai mult intervenției militare, în special Marea Britanie, s-au putut bizui pe hotărârea comandanților ONU de la sol pentru a evita orice acțiune serioasă. (...)
Acest lucru ne sugerează că incapacitatea alianței NATO de a acționa unit și în timp util, după cum s-a văzut în Balcani, nu este o excepție, ci o regulă: (...). (...) Nu este adevărat că guvernele occidentale erau adânc divizate în ceea ce privește modul de acțiune în Balcani. Ele au fost unite de dorința fermă de a nu întreprinde nimic serios în acest război - un consens fundamental, umbrit deseori de neînțelegerile pe marginea unor probleme secundare.
Este adevărat că, la sfârșitul verii anului 1995, după peste patru ani de război în Balcani, Alianța a părut în cele din urmă să-și redescopere hotărârea pentru acțiuni decisive. Aviația NATO a condus o campanie importantă împotriva pozițiilor sârbilor bosniaci, pentru a-i face pe liderii lor să accepte un plan de compromis, iar guvernele din Alianță au insista ca forța NATO însărcinată cu supravegherea aplicării unui acord de pace să fie sub comanda operativă NATO, autorizată dar nu comandată de ONU. Toate acestea au fost utile, poate chiar decisive pentru a pune capăt războiului bosniac - (...).
35 (...) Este semnificativ faptul că dorința alianței NATO de a trimite 5.000 de oameni în Bosnia-Herțegovina, la sfârșitul anului 1995, a coincis cu încetarea ostilităților în zonă. De aceea, performanța generală a NATO în cadrul conflictului din Balcani, inclusiv contribuția sa impresionantă de la sfârșit, confirmă dificultatea organizatorică cu care se confruntă în realizarea operațiunilor „în afara zonei”.

 

Tensiunile schimbării
38 (...) Când, în noiembrie 1994, respectând procedurile acceptate ulterior și după consultații neoficiale, Comandantul Suprem al Aliaților din Europa a cerut șase avioane de recunoaștere de la Forțele Aeriene Germane pentru a le folosi în Bosnia s-a confruntat cu greutăți majore și neașteptate.
39 (...) Ele statele membre își pot chiar retrage forțele dintr-o operațiune comună - așa cum s-a întâmplat cu SUA în noiembrie 1994, când și-au retras din forța maritimă care supraveghea respectarea embargoului ONU asupra armelor impus fostei Iugoslavii.

 

Noua misiune: asigurarea păcii după Războiul Rece
43 Este normal pentru vest-europeni să fie conștienți de impactul instabilităților din Europa de Est (deși, după cum demonstrează războiul din Balcani, s-a dovedit contrariul) și să se gândească la rezolvarea.
44 (...) (...); mai poate, de asemenea, ajuta la reducerea tensiunilor din interior, așa cum NATO a ajutat la împiedicarea izbucnirii unui război greco-turc, în ciuda antagonismelor dintre cei doi membri ai Alianței sau (...).

 

 

4.Europa de Est și noul NATO

De ce este necesară extinderea NATO
58 (...) Dacă alianța s-a dovedit pregătită și dornică să intervină în conflictul din Balcani pentru a împiedica cea mai cumplită formă de instabilitate - un război prelungit pe teritoriul european - (...). Conflictul din Balcani a demonstrat că este mai bine să fii sigur în cadrul și nu în afara alianței NATO.

 

Definirea condiției de membru NATO
61 (...) E limpede că nu toate țările așezate în zona vestică dintre Germania, Grecia, Turcia și Rusia vor putea și vor fi rugate să se alăture Alianței Occidentale.
62 Într-un viitor apropiat s-ar putea ca evoluția țărilor dintre estul și sud-estul Europei, precum și repercusiunile ce pot apărea ca urmare a admiterii de noi membri în NATO, să excludă posibilitatea ca, pe moment, majoritatea acestor state să fie admise.

 

Implicații pentru Alianță
64 (...) Grecia și Turcia au fost primite la începutul anilor 1950, când conflictul coreean a stârnit temeri față de un război iminent în Europa; (...).

 

Țări care nu sunt încă membre și țări care nu vor fi niciodată
68 (...) [membru asociat] Ar putea fi un lucru foarte potrivit pentru unele țări, cum ar fi Slovacia, România și Bulgaria, considerate candidate potențiale la statutul de membre, dar pentru care, dintr-o diversitate de motive interne și externe, încă nu a sosit timpul.

 

5. O uniune cu probleme

 

Imperativul instituțional
75 (...) Deoarece se extinde geografic către Europa de Sud-Est, Centrală și de Est, trebuie să cuprindă o varietate din ce în ce mai mare de interese naționale, ceea ce face unitatea de vederi să fie chiar mai greu de obținut decât ar fi cazul pentru numărul de state implicate în proces.
76 (...) [susținătorii integrării europene] Ei se referă la nemulțumirea opiniei publice față de ideea europeană, apărută după insuccesul înregistrat de Uniune în conflictul din Balcani și la sondajele de opinie, care arată aprobarea pentru acordarea unui sprijin mai puternic acordat apărării comune și politicii de securitate.
(...) [tratatul Maastricht] Cu toate acestea, în doi ani procedura a produs numai șapte inițiative modeste, printre care trimiterea de observatori la alegerile din Rusia și Africa de Sud și înființarea unei administrații UE în orașul bosniac Mostar.
77 Mai mult, după cum a demonstrat din nou dezordinea de care Europa a dat dovadă în Iugoslavia, birocrații din ministerele de externe sunt de obicei pregătiți în arta transformării diferențelor minore în unele majore - în interese naționale incompatibile.
 

 

6. Europa de Est și Uniunea Europeană
 
85 (...)  În trecut, includerea în UE a ajutat țările să depășească regimurile autoritare și să facă trecerea spre stabilitate socială și democratică.  Grecia, Spania, Portugalia sunt primele exemple.
86 (...) Spre deosebire de NATO - care definit motivele și modalitatea primirii de noi membri, dar mai are nevoie de timp pentru a identifica țările care se califică (și când) - UE a specificat, prin încheierea tratatelor de asociere, țările pe care le consideră eligibile: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, România, Țările Baltice și Slovenia.

 

 

7. NATO și Uniunea Europeană

UEO: o problemă mai mult decât o soluție
97 (...) Adevărul este că nici NATO, nici UEO nu sunt capabile să conducă operații în afara zonei; orice ar încerca, ar ajunge la o ruptură. Pentru ambele organizații, aceasta a fost lecția învățată de la conflictul balcanic. (...) Țările principale din UEO, în loc să manifeste unanimitate privind obiectivele din Balcani, și-au observat reciproc motivele cu adâncă neîncredere.

 

Un NATO europenizat
99 (...) Încă o dată, conflictul balcanic a demonstrat intens aceste schimbări. Pentru că SUA au refuzat să trimită forțe armate de teren în acea zonă, majoritatea căștilor albastre au venit de la aliații europeni ai NATO.
100 În iunie 1995, după un atac NATO greșit asupra depozitelor de muniție sârbești din Bosnia, sârbii bosniaci au luat ostateci „căști albastre” ONU. (...) SUA a luat mai departe inițiativa negocierilor după victoria Croației în Krajina în august 1995, schimbând ecuația strategică - ceea ce arată doar că americanii pot încă să preia conducerea, nu și că asta vor face întotdeauna.
Conflictul balcanic, e drept, se petrece în Europa. (...)
E o incapacitate instituționalizată de însăși structura ei [UEO] specială, reunind 4 tipuri de afiliere: (...); membri asociați, țări europene membri NATO, dar nu UE (Turcia, Islanda, Norvegia);

 

Extinderea spre Est: separată, dar paralelă
103 (...) Pe de altă parte, UE nu a fost prudentă în selecție: nu numai Polonia, Ungaria și Cehia, dar și Slovacia, România, Bulgaria, Slovenia și cele trei state baltice sunt considerate ca membre UE, într-un viitor oarecare.

 

Instrumente variate pentru variate probleme
105 (...) Unele din probabilele state membre ale UE în viitor - statele baltice, România, Bulgaria ori Slovenia s-ar putea să nu devină aliate NATO.

  

8. Conexiunea atlantică

 

Numai lipsa conducerii?
110 (...) SUA încă mai poate și de multe ori mai vrea să se situeze în frunte în situații speciale - cum a fost atacul Irakului împotriva Kuwaitului, proliferarea nucleară în Asia de Est sau eforturile întârziate pentru pacea în Balcani.