Francmasoneria în România (I) („TOMIS”)

 George Muntean, Francmasoneria în România (I), „Tomis”, Constanța

 

(...) Putem medita, de asemenea, la cultul lui Mitra și la altele de origine mediteraneeană și asiatică, răspândite la noi, la cavalerii danubieni, la cei traci (reprezentați în diverse sculpturi străvechi), la dansul călușarilor și la alte fenomene de la noi, venind din lumea mitului, vecine și uneori întretăiate creator cu cele mari ale lumii. (...)

(...) Ele au fost preanunțate însă de confreriile de constructori din vechiul Egipt, din lumea asiatică, greacă, romană și, probabil, din vechile civilizații americane. în fapt, din întregul spațiu construit, cu precădere în interes comunitar, pe glob, inclusiv, din cel românesc tradițional. (...)

Secțiunea legendară e ilustrată de către constructorii de cetăți și temple daco-romane (a se vedea, între acestea, simbolurile prevestitoare de la Adamclisi și din alte locuri), de cei ai vechilor biserici și palate, pe care mai degrabă îi presupunem decât îi știm. (...)

(...) De la diferite forme de sihăstrism, insondabil, la referirea la românii organizați din Cântecul Niebelungilor la cavalerii teutoni, ori la alte ordine civile, religioase sau militare (cum ar fi, între altele, cel al templierilor, prezenți, se pare, în zona Abrudului), cel al Dragonului, din care ar fi făcut parte încă tatăl lui Vlad Țepeș sau misterioșii rozacrucieni, cu sporadice semnale până la noi, până la Dimitrie Cantemir și mai târziu la posibilii „fii ai Văduvei” (cărora le-ar fi aparținut și pescarul, devenit domnitor, Petru Rareș; nici Despot vodă n-ar fi fost străin de astfel de asemenea alcătuiri) (...).

Cuvântare asupra călătoriei făcute de spanioli în jurul lumii (RAMUSIO 1556)

Antonio Pigafetta, Cu Magellan în jurul lumii, ed. II, Editura Științifică, București, 1962, 257 p.

 

Gio Battista Ramusio, Cuvântare asupra călătoriei făcute de spanioli în jurul lumii, 1556

183-184 (...) Și povestind numitul Don Pietro acest amănunt unui învățat și rar bărbat, care era atunci sol al republicii sale pe lângă Maiestatea Sa, și întrebându-l cum se putea să se întâmple astfel de lucru, acela, care era un foarte mare filozof și atât de învățat în slovele elinești și latinești, încât pentru nemaiîntâlnita sa vrednicie fu înălțat apoi la un rang mult mai mare, îi dovedi că nu li se putea întâmpla altfel, navigând ei trei ani neîntrerupți mereu în tovărășia soarelui, care mergea către apus.

184 (...), numit messer Antonio Pigafetta (carele mergând în acea călătorie și întorcându-se apoi cu corabia Victoria fu făcut cavaler de Rodos) (...). (...) Am vrut să adăugăm în volumul nostru de călătorii și pe aceasta ca pe una din cele mai mari și mai minunate dintre câte se cunosc, despre care acei mari filozofi antici auzind vorbindu-se, ar rămâne uimiți și s-ar pierde cu firea.

185 (...) Și nu încape îndoială că pentru o atât de uimitoare faptă iar fi fost înălțată [lui A. P.] de către cei vechi o statuie de marmură, așezată spre amintire la loc de cinste, drept pildă nemaiîntâlnită pentru urmași a virtuții sale. (...) Și un lucru se poate afirma cu tărie de oricine [și anume] că niciodată cei vechi n-au avut o cunoaștere atât de largă a lumii pe care soarele o înconjoară și o cercetează în 24 de ore, ca aceea pe care noi o avem azi prin vrednicia oamenilor din aceste veacuri ale noastre.