Comunism, socialism, anarhism, sindicalism. Clasificarea sistemelor privitoare la societatea viitoare (GUSTI 1919)

Dimitrie Gusti, Comunism, socialism, anarhism, sindicalism. Clasificarea sistemelor privitoare la societatea viitoare, cuv. înainte și note de A. Firuță, Ed. Științifică, București, 1993 (1919)

 

I.

(17-8) Trebuie să ne însușim întrebarea spiritualului Heine: „Doamnă, aveți în general o idee de o idee?... căci, ideile despre care vorbesc sînt tot atît de îndepărtate de ideile platonice ca și Atena de Gotingen” (...).

 

III.

(30) Pentru aceasta, în opera lor de prozelitism, ei [reformatorii sociali] îndreaptă privirile în special spre oamenii zilei: Platon a călătorit la Dionisos din Syracuza pentru a-i cere concursul; (...)

 

IV.

(38) (…) Francois Noel Babeuf (după obiceiul romantismului revoluționar Gracchus Babeuf), cel dintâi popularizator al ideii comuniste și primul mare agitator politic, (…).

(39) În regatul comunist Icaria, descris în Voyage en Icarie (numit în onoarea fondatorului imaginar Icar), domnește, afirmă Cabet, o desăvîrșită fericire generală, bazată pe egalitate și fraternitate.

 

XI.

(104) În acest mod, dictatura proletariatului, așa cum este înțeleasă de bolșevici, reprezintă o minoritate a minorității care dictează majorității și care duce în mod fatal prin oligarhia câtorva la cezarismul unuia.

 

 

Note

(143) 142 = (...) În interpretarea așa-ziselor organizații comuniste trebuie procedat cu prudență: în Sparta n-a domnit decît comunismul cazărmilor moderne; (...); comunismul lui Platon, ca un comunism pur etic, nu poate fi luat ca tip al comunismului economic.

 

 

„Încă vă mai aștept” (LUNGU 2016)

 Mircea Lungu, ÎNCĂ VĂ MAI AŞTEPT (2), „Timpul”, 23.05.2016

(...) Conflictul dintre interesul public şi cel privat ar fi dus, potrivit lui Tucidide când povesteşte Războiul Peloponesiac, la înfrângerea cetăţii Atenei în expediţia din Sicilia împotriva Siracuzei. Demostene, din pricina căruia pierise o parte din armata sa în campania din Etolia, nu s-a mai întors în cetate de teama unei morţi publice de mânia atenienilor. În alţi termeni, frica de demos funcţiona. Dacă comiteai greşeli grave sau fapte ce puteau fi dovedite ca fiind greşeli de către demos, mai ales în contextul conflictului sus amintit, teama pentru siguranţa ta devenea o certitudine. Ca persoană particulară sau publică. Adică, implicarea demos-ului în viaţa politică a cetăţii era deplină. Dispreţul faţă de zeii care ar fi putut să facă dreptate exista şi atunci.(...)

Mircea Lungu, ÎNCĂ VĂ MAI AŞTEPT (4), „Timpul”, 31.05.2016

,,Pe cei ce mint, sperând că scapă, Îi vezi curând intrând la apă“     (Fedru, Fabule)

(...) Dacă despre vin se spune că ar consola şi descuraja bătrâneţea, adică ar alunga-o, cum afirmă Theophrastos în cartea Despre beţie, despre pâine se spune că celui slab îi dă tărie, iar pe cel fricos îl face curajos. Chiar Xenophon aminteşte de ospeţele tracilor şi în cartea a VI-a îl descrie pe cel de la Seuthes astfel: ,,Luând pâinea din faţa lui, o frângea în părţi mici şi o împărţea celor la care voia el, făcea la fel cu carnea, iar pentru el îşi oprea numai pentru a gusta“. (...)