Protejarea patrimoniului arheologic mobil (TIMOC 2015)

Călin Timoc, De la pasiune la infracțiune. Protejarea patrimoniului arheologic mobil,

în

Victor Bunoiu & Dan Vlase (ed.), Arheologia Banatului. Cercetări. Descoperiri. Intervenții, Antem, Timișoara, 2015

50 Piaţa de antichităţi din ţară, tot mai prosperă ca urmare a deschiderii oferită de internet și mai ales datorită intrării României în Uniunea Europeană a încurajat în ultimii ani mişcarea unor bunuri de patrimoniu până acum greu de vehiculat (şi de vândut): monumente masive din piatră, piese din diverse roci care, prin textura şi coloritul lor, devin atractive pentru decorarea unor spaţii verzi sau chiar a unor spaţii interioare generoase, anexe ale unor proprietăţi private. Un astfel de caz a apărut la Timişoara, oraş cosmopolit, departe de orice sit arheologic de epocă romană, dar cu o elită urbană cunoscătoare şi iubitoare de antichităţi romane.

În urma colaborării dintre Inspectoratul de Poliţie Judeţeană Timiş – Biroul de combatere a infracţiunilor contra Patrimoniului şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, a fost confiscată, în urma unei percheziţii domiciliare, o cantitate impresionantă de bunuri arheologice din piatră: o coloană votivă inscripţionată închinată zeului persan Mithras, 3 râşniţe şi o piatră de moară vechi, 6 sarcofage pentru copii sau urne funerare pentru depunerea cenuşii umane aparţinând epocii romane târzii, un pin funerar masiv din calcar cristalin precum și două dale romane de pavaj, scobite pentru acumularea apei de ploaie. Toate aceste piese au fost expertizate şi actualmente sunt păstrate în lapidariul Muzeului Banatului Timișoara, inscripţia votivă urmând a fi clasată ca bun de patrimoniu în categoria tezaur. Starea acestor piese este destul de bună, semn că timișoreanul colecţionar de astfel de obiecte avea bun gust în alegerea antichităţilor achiziţionate ilegal. Recuperarea acestor bunuri arheologice de patrimoniu din piatră impresionează, dar şi îngrijorează cercetătorii în domeniu în legătură cu diversitatea de piese antice braconate de căutătorii de comori. Inscripţia a fost analizată de mai mulţi specialiști din ţară şi străinătate, concluzia fiind că cel mai probabil a fost sustrasă din orașul roman Apulum (Alba-Iulia).

Majoritatea acestor piese vor fi expuse pentru vizitare publicului larg şi informaţiile despre acestea vor fi publicate în curând în reviste de specialitate cu o analiză completă (petrologică, epigrafică, istorică și stilistică).

Incidența comunicației simbolice asupra vieții moderne (SANTARCANGELI 1972)

Paolo Santarcangeli, Incidența comunicației simbolice asupra vieții moderne, în Mihai Botez & Mircea Ioanid (eds)., Viitorul comun al oamenilor, trad. C. Dimitriu, Conferința a III a de cercetare a viitorului București 1972, Editura politică, București, 455 p

336 Este justificat să vorbim despre rolul comunicațiilor simbolice într-o conferință care-și propune să examineze situația actuală a diverselor forme de viață în „koiné” (1) uman și proiecția acestei situații în viitor, urmărind raționamente și extrapolări probabiliste, derivate din premise uneori foarte diferite și adoptând metode extrem de variate. Este suficient să menționăm că, totdeauna și pretutindeni, comunicației simbolice îi este recunoscută o poziție privilegiată și că, în ansamblul acestui „koiné” uman, ea se supune unei singure și unice tipologii în liniile sale generale, apărând totuși diversificată în detaliile sale, în funcție de anumite aspecte specifice ale organizațiilor și structurilor sociale.

1 = Comun, obișnuit (lb. greacă). – Nota trad.

339 III.1. (...) Aceasta se aplică foarte bine conceptului de simbol. Precum știm, el derivă din grecescul σύμβάλων = juxtapunere, învecinare, recunoaștere și din verbul συμβάλλω (συν + βάλλω) = a arunca, a face să coincidă, a reuni – din vechiul obicei de a rupe în forme neregulate o monedă de argint pentru ca posesorul uneia din bucăți să poată recunoaște pe cel care deține cealaltă bucată (ceea ce are un rol destul de stereotip în „identificările” din comedia antică). Găsim în aceasta o indicație fundamentală: simbolul este simultan unul și două, două părți care se caută și se integrează astfel încât forma unei permite să deducem forma celeilalte. (...)

340 (...) III.2. (...) Nașterea, formarea, ordinea, interpretarea simbolurilor, interesează istoria culturilor și religiilor, studiul „antichităților”, lingvistica și antropologia culturală, teoria artei, psihologia, pedagogia și medicina, matematicile și, fără a putea pretinde că am epuizat lista, propaganda și politica; în sfârșit, direct sau indirect, toate științele umaniste; s-ar putea deci spune, pe bună dreptate, nu numai că noi trăim într-o lume de simboluri, da că o lume de simboluri trăiește în noi.

Contrabanda cu opere de artă (NĂDĂȘAN 1985)

 Romeo Nădășan, Contrabanda cu opere de artă, „Lumea 85. Caiet de vacanță”, București, 1985

 

„Delicte onorabile”

136 (...) Din Egipt și din Irak, din Grecia și Turcia, Ceylon sau Africa de Vest, stăpânitorii și chiar cercetătorii au luat tone întregi de antichități rare, fără nici un respect față de cultul ce le era consacrat sau de proprietatea în care se aflau.

 

„Ce-ar spune Franța, dacă toate catedralele sale gotice ar fi transportate în Senegal?”

137 (...) Într-o dezbatere pe tema restituirii operelor de artă, publicată de revista „Forum” a Consiliului Europei, britanicul David Atkinson, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului, arăta: „(...) Franța a fost obligată să redea cei patru cai de bronz din piața San Marco de la Veneția după înfrângerea lui Napoleon, dar venețienii au adus aceste frumoase opere de artă de la Constantinopol, în urma jefuirii orașului de către cruciați, în 1204”. (...)

Unul din militanții cei mai fervenți în favoarea restituirii obiectelor de artă țărilor lor de origine este ministrul grec al culturii, actrița Melina Mercouri, care nu scapă nici un prilej pentru a cere restituirea așa-numitelor „Elgin Marbles”, aflate printre cele mai prețioase exponate ale British Museum. Lordul Elgin, diplomat la Atena, a desprins, în perioada 1801-1803, circa 80 de metri de frize ale Parthenonului de pe Acropole și le-a vândut statului britanic, în schimbul sumei de 35.000 lire.