Generația irosită (BRUCAN 1992)

Silviu Brucan, Generația irosită. Memorii, ed. II, Universul & Calistrat Hogaș, București, 1992, 272 p.

 

 

Introducere

(5) (...) URSS dobândind până la urmă 90% din România, iar Marea Britanie 90% din Grecia.

(6) (...), iar URSS l-a lăsat pe generalul Marcos și trupele sale revoluționare să se sfârșească, din lipsă de hrană și muniții, în munții Greciei.

 

 

II. Originea revoltei sociale: tatăl falit

(17) (…), iar la promenada de seară pe Calea Victoriei echipaje elegante, cu armăsari focoși, ale vechilor moșieri, cu nume mai curând grecești decât românești, (…).

(18) (În liceu se făceau atunci șapte ani de latină, doi de greacă veche și 2 limbi moderne, franceza și germana).

 

 

IV. Credință în Stalin

 

Stalin decide între Ana și Dej

(61) De fapt, se relua, în condiții istorice noi, vechea tradiție din cadrul imperiului otoman, când candidatul la domnie în Țara Românească sau Moldova trebuiau să meargă la Înalta Poartă, la Istanbul, pentru a fi „unși” ca domnitori. Înalta Poartă era acum Moscova.

 

„Sentimentalnâi celovek”

(70) Rămânea împletirea organică cu spionajul și trădarea în slujba imperialismului, fără de care devierea ideologică n-avea sens și nu se putea subvenționa.

 (…); în Albania, Koci Xoxe, fost ministru de interne și vicepreședinte de consiliu, (…).

 

 

VI. Cele două fețe ale societății comuniste

 

Stilul activistului de partid

(106)  Unul din lăudătorii lui Ceaușescu își bătea joc de stilul lui Gheorghiu-Dej și climatul pe care acesta îl genera, caracterizându-l ca un „calm olimpian”, însoțit de o „lentoare a acțiunii, amânare și tergiversare a hotărârii.”.

 

 

VIII. Cuplul agramat: Ceaușeștii

 

„Prima doamnă” în blană de nurcă

(137) Fiecare vizită se lăsa cu noi „indicații” care schimbau mereu forma și dimensiunile palatului – de la coloane, la început dorice, apoi ionice și din nou dorice, (…).

 

De ce a durat atât de mult?

(157) Aici s-ar putea adăuga că, din punct de vedere istoric, democrația modernă, spre deosebire de cea veche, simbolizată de Atena, este esențialmente un fenomen urban.

 

 

Contrabanda cu opere de artă (NĂDĂȘAN 1985)

 Romeo Nădășan, Contrabanda cu opere de artă, „Lumea 85. Caiet de vacanță”, București, 1985

 

„Delicte onorabile”

136 (...) Din Egipt și din Irak, din Grecia și Turcia, Ceylon sau Africa de Vest, stăpânitorii și chiar cercetătorii au luat tone întregi de antichități rare, fără nici un respect față de cultul ce le era consacrat sau de proprietatea în care se aflau.

 

„Ce-ar spune Franța, dacă toate catedralele sale gotice ar fi transportate în Senegal?”

137 (...) Într-o dezbatere pe tema restituirii operelor de artă, publicată de revista „Forum” a Consiliului Europei, britanicul David Atkinson, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului, arăta: „(...) Franța a fost obligată să redea cei patru cai de bronz din piața San Marco de la Veneția după înfrângerea lui Napoleon, dar venețienii au adus aceste frumoase opere de artă de la Constantinopol, în urma jefuirii orașului de către cruciați, în 1204”. (...)

Unul din militanții cei mai fervenți în favoarea restituirii obiectelor de artă țărilor lor de origine este ministrul grec al culturii, actrița Melina Mercouri, care nu scapă nici un prilej pentru a cere restituirea așa-numitelor „Elgin Marbles”, aflate printre cele mai prețioase exponate ale British Museum. Lordul Elgin, diplomat la Atena, a desprins, în perioada 1801-1803, circa 80 de metri de frize ale Parthenonului de pe Acropole și le-a vândut statului britanic, în schimbul sumei de 35.000 lire.

„Terorismul” (MAXIM 1989)

 Ioan V. Maxim, Terorismul. Cauze, efecte și măsuri de combatere, Editura Politică, București, 1989, 237 p., ISBN 973-28-0016-X

 

 

I.Terorismul. Fapte care acuză

Cipru

(29) La 18 februarie 1978, la Nicosia, este asasinat redactorul-șef al ziarului egiptean „Al Ahram”, Yusuf El Sebai, fost ministru al culturii și un prieten al președintelui Anwar El Sadat. El se afla în capitala cipriotă în calitate de secretar general al Organizației de Solidaritate a Popoarelor din Africa și Asia. După negocieri de 24 de ore, timp în care statele solicitate le-au refuzat azilul, avionul în care se aflau teroriștii și 11 ostateci, între care Vassos Lyssarides, lider al Partidului Socialist Cipriot, Christodoulos Veniamin, ministrul cipriot de interne, 4 diplomați egipteni, 3 reprezentanți ai OEP, 2 diplomați sirieni, unul somalez și unul marocan, a fost luat cu asalt de un comando egiptean. Datorită lipsei de coordonare, forțele de ordine cipriote au deschis focul împotriva comandoului, provocînd moartea a 15 membri. La 31 iulie, cei doi teroriști capturați au fost condamnați la moarte.

 

II.Ce este terorismul?
(41) 6 = În 1970-1973 țările cele mai atinse de terorism politic au fost: Spania (14), Mexic (27), RFG (34), Grecia (34), Turcia (36), (…), SUA (232).
(54) Tot în 1970, la Larnaka, în Cipru, s-a desfășurat o altă întîlnire între grupări teroriste din RFG, Japonia, Turcia, Iran, Marea Britanie și Italia, menită să pună bazele unei strategii comune.

  

VII.Terorismul internațional în dezbaterile ONU
(166) Potrivit dispozițiilor rezoluției se crea un comitet ad-hoc asupra terorismului internațional compus din 35 membri ONU, care s-a întrunit în 16 iulie-11 august 1973 (1).
1 = Comitetul a fost alcătuit din (…), Grecia, (…), Iugoslavia, (…), Turcia, (…).
(167) Subcomitetul pentru măsuri preventive a fost sesizat cu: (…); o propunere în 10 puncte formulată de Grecia; (…).
(171) Potrivit rezoluției Adunării Generale 312/102, statele erau invitate să supună observații și propuneri. (…) Terorismul nu este un fenomen nou, dar pe măsura progresului tehnicii și dezvoltării mijloacelor de comunicație, a devenit o problemă internațională cu consecințe din ce în ce mai grave (Turcia). (…)
Mai multe state, printre care (…), Cipru, (…), subliniau că „terorismul internațional aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.
(172) Este necesar, subliniau (…), Cipru, să se facă distincție între terorismul internațional criminal, care nu are legătură cu lupta popoarelor și cu conceptul rezistenței, și lupta împotriva formelor de practici coloniale și imperialiste. (…)
Trebuie recunoscută legitimitatea luptei popoarelor pentru identitate națională și dreptul lor la autodeterminare (…., Cipru, …, Turcia, …).
(174) Studierea cauzelor profunde ale terorismului, prevenirea și reprimarea lui sunt două aspecte complementare care trebuie examinate simultan (Cipru). (…)
Majoritatea statelor au apreciat elaborarea unei convenții internaționale drept forma cea mai adecvată (…, Turcia, …).
(175) Actele de terorism internațional trebuie calificate drept „delicte contra umanității” (Turcia).
 

„România împotriva Statelor Unite” (KIRK & RĂCEANU 1995)

 Roger Kirk & Mircea Răceanu, România împotriva Statelor Unite. Diplomația absurdului. 1985-1989, trad. M. Rădulescu (eng. 1994), Silex, București, 1995, 364 p.

  

Prolog - Cum a fost influențată diplomația de percepțiile greșite ale ambelor părți
(10) (...)Răceanu consideră că, exceptând ajutorul acordat Iugoslaviei, sprijinul dat de SUA regimului lui Ceaușescu, inclusiv prin acordarea statului clauzei națiunii celei mai favorizate, a reprezentat cea mai proastă investiție pe plan politic și economic pe care SUA au făcut-o în Europa de Răsărit.

2. Personajele principale și actul întâi
(38) (...) Răceanu îl [Ștefan Andrei] considera un om pentru care era ușor să lucrezi, un om care purta de grijă subordonaților, în atmosfera bizantină a curții lui Ceaușescu.
(62-3)(...)Interlocutorii [Ilie Văduva, Ștefan Andrei, Ion Coman] au subliniat interesul României pentru relații bune cu SUA pe baza neamestecului în treburile interne și au făcut scurte expozeuri despre tradiția de independență a României încă din zilele în care s-au luptat cu romanii, în secolul I e. n.
Acest subiect cu privire la independența României a fost unul pe care toți românii, de la Ceaușescu în jos, l-au evidențiat în detaliu în cadrul întâlnirii cu orice vizitator american. Pentru a produce efect, ei începeau cu citarea unui comentariu al istoricului grec Herodot, care spunea că geto-dacii (strămoșii românilor) erau „cei mai curajoși și cei mai drepți dintre traci”. Ei descriau apoi regatul Daciei și victoriile dacilor împotriva romanilor. Este interesant că istoriografia română pune mare accent pe acest punct de vedere, în timp ce, pe de altă parte, se mândrește imens (chiar și numele țării) cu faptul că cea mai mare parte a țării a fost inclusă atunci în imperiul roman și a rămas astfel 150 de ani.
(63)(...)Românii aminteau vizitatorilor că România n-a fost niciodată ocupată de turci, ea trebuind numai să plătească tribut (iar conducătorii erau aleși de către ei).

3. Shultz îl atacă direct pe Ceaușescu
(65) (...)El [Shultz] și-a exprimat dorința de a vizita acele țări ale Europei de Răsărit care aveau o poziție diferită de cea a vecinilor lor. Iugoslavia era în mod o primă candidată, datorită poziției ei în afara blocului sovietic.
(66) (...) funcționarii Biroului pentru relații cu Europa de Răsărit și Iugoslavia al Departamentului de Stat, (...).
(83) (...)La sfârșitul anilor 70, el [Ion Stoian] a fost numit ambasador în Albania, (...).

4.Drepturile omului acaparează centrul acțiunii - 1986
(114) (...)În entuziasmul lor față de vizitele la nivel înalt, românii nu au ținut cont de atenționarea directă pe care reprezentanții americani le-au făcut cu aceste prilejuri, dar au aplecat urechea la ceea ce ei au considerat a fi un semnal indirect din partea guvernului SUA. Fie că aceasta era sau nu o trăsătură de caracter balcanică, comunistă sau chiar românească, ea s-a manifestat deseori în cadrul relațiilor dintre cele două țări.

5.Whitehead încearcă să pornească pe un drum nou - 1986
(137) (...)Întâlnirea [ONU] a fost organizată în pripă și a fost prea scurtă pentru a anula impresia lui Totu și a ierarhiei române de umilire a României, mai ales în condițiile în care Shultz păstrase tradiția stabilirii unei întâlniri oficiale cu ministrul afacerilor externe al Iugoslaviei, singura țară est-europeană care a fost astfel onorată de Secretarul de Stat.

11.Din rău în mai rău - 1988
(268)(...) Au continuat să se acomuleze dovezi ale creșterii tensiunii în relațiile României cu vecinii săi: cu Bulgaria referitor la poluarea produsă de întreprinderile românești de la Dunăre, cu Iugoslavia referitor la apele teritoriale, (...).
12. Ultimul act - 1989
(283)(...)Această poziție era, totodată, contrară ideii pe care el o susținuse inițial, de creare a unei zone libere de arme chimice în Balcani și de interzicere a armelor chimice pe tot globul.
(286) (...)Ungaria a sprijinit o rezoluție care condamna România, inițiată în cadrul Comisiei pentru Drepturile Omului a ONU în martie 1989, în timp ce URSS, Bulgaria și Ucraina nu au participat la vot.
(293)(...)Relațiile cu Polonia și Cehoslovacia erau din ce în ce mai tensionate și chiar conducătorul bulgar Todor Jivkov nu a mai întreprins obișnuita vizită anuală în România în 1988.

13.Epilog. Câteva lecții
(320) (...)În afară de aceasta, românii au o modalitate indirectă de abordare a problemelor, în special a celor mai spinoase, poate din cauză că sunt un popor balcanic care a avut de a face cu vecini mult mai puternici timp de multe secole.