Ion Crișan, Către o industrie competitivă, Humanitas / Economie – Repere – 3, București, 1991, 222 p.
1.O industrie la răscruce
Câteva date privind industria românească
13 (...) În 1980 peste 58% din venitul național era
realizat în industrie, iar dinamica producției globale industriale a anului
1980 față de 1970 se ridica la 289%, cu un ritm mediu de creștere anuală
de 11%, de 1,5-2 ori mai mare decât cel realizat de orice țară din lume,
inclusiv Japonia (4,3%), Spania (5,6%), URSS (6,2%), Bulgaria (7,9%) ș.
a.
14 (...) Tabelul 3 Rate de creștere a producției
(1987/1980) %
Industrie - România – Bulgaria - Filipine –
Venezuela – Coreea de Sud
Total – 137 - 134 – 196 - .... – 236
Mașini – 138 – 207 – 251 – 376 – 545
Mașini electrice – 140 – 202 – 435 – 213 – 540
Echipament transport – 162* - 133 – 728 – 226 - 431
*Inclusiv produse de metal
Sursa: Industrial Statistics Yearbook, United
Nations, 1987
2. Progresul tehnic – o cursă de urmărire
Contactul cu lumea
51 (...) În aceeași perioadă, Bulgaria,
specializată în CAER în fabricația de electrocare pentru transporturi
uzinale, a dezvoltat un potențial propriu de C+D de specialitate, a
achiziționat licențe și a organizat colaborări bilaterale cu mai multe
organizații similare din străinătate. E foarte probabil ca industria bulgară
de profil să fie printre primele care să-și găsească un loc pe piața europeană.
4. Strategii de dezvoltare
Tranziția spre competitivitate
121 (...) Analize bazate pe cunoașterea aprofundată a
fenomenelor economice ale ultimelor două-trei decenii, din toate colțurile
lumii, inclusiv din țările din estul Europei, arată destul de clar că o
astfel de tranziție nu se poate realiza prin corecții ale sistemului
actual, ci numai prin reconstruirea lui, pe baza unui program
global de reforme financiare, juridice, instituționale(9).
9 = L. Stoleru, Tranziția plan-piață, „România
liberă”, februarie 1990.
O strategie de tip ofensiv
128 (...) Menționăm astfel experiența Bulgariei
de extindere a profilului, de la fabricația de electrocare (cărucioare
electrice acționate prin acumulatoare electrice) la categoria mai largă de „echipament
de transport și depozitare uzinală”. De fapt, la origine, specializarea
bulgarilor în fabricația de electrocare a pornit de la faptul că, pe baza
unor resurse proprii de plumb, își construiseră o fabrică de
acumulatoare. (...)
Cooperarea internațională
136 (...) Unele țări vecine (Bulgaria, Ungaria)
au extins producția specializată de componente auto pentru fabricile de
autovehicule din URSS, cumpărând în schimb autoturisme. (...) Conjunctura
pentru astfel de contracte de lungă durată ar putea fi foarte favorabilă,
deoarece există desigur și în țările producătoare de automobile din estul
Europei tendința – devenită de mult
o regulă în industria mondială de specialitate – de a-și asigura alimentarea
fluentă cu componente, recurgând pentru fiecare dintre ele la 2-3
subfurnizori.
139 (...) Ținând seama de investițiile importante
realizate sub vechiul regim pentru fabricația de avioane, preluarea repartiției
unor anumite tipuri de avioane și turboreactoare pentru întreaga zonă
sud-est europeană ar putea fi o ipoteză interesantă.
Mica întreprindere de mare tehnicitate
140 (...) Chiar dacă pare absurd să recurgi la autoritatea
lui Aristotel într-o astfel de problemă, este poate util să reflectăm imaginea
lui despre stat, care „ca organizație socială nu poate să fie infinit,
adică compus dintr-un număr nelimitat de indivizi. Aristotel cere statul
tip, mărginit, echilibrat și rotunjit, ca o statuie a lui Praxitele,
vom zice noi. Locuitorii unui stat nu pot trece peste un număr de câteva mii,
așa ca un orator la tribună să fie auzit de toți cetățenii. Vă amintiți
desigur de unul din punctele canonului artistic al clasicității antice:
un grup sculptural trebuie să fie astfel compus ca să fie văzut în întregime
din orice loc apropiat fără a fi ocolit. Analogia e evidentă”(11). Evident,
dimensiunea absolută a cetății ideale indicată de Aristotel
trebuie corectată, prin prisma progreselor făcute în domeniul comunicării și
prelucrării informațiilor, dar ideea unei „limite” merită să fie
reținută(12).
11 = Lucian Blaga, Stiluri fundamentale, în
„Încercări filosofice”, Facla, Timișoara, 1977, p. 117.
12 = Ion Crișan, Tehnologia ca sistem, Editura
Științifică și Enciclopedică, București, 1980.
5. Flexibilitate și transparență
Două probleme critice
154 (...) În societatea romană, de exemplu, „specializarea
proces” se adâncise foarte mult: constructorii (fabri) erau
divizați în zidari (structores), boltitori (arcuari) și
constructori de ziduri interioare (parietari), iar dintre brutari
(pistores), unii erau specializați în pâine albă (vandidarii),
iar alții în pâine inferioară (clibanarii).
6. Inițiativă. Competiție. Risc
Ne trebuie o nouă stare de spirit
190 (...) Să ne întoarcem cu unul sau două milenii
înainte de Christos, în două zone pe atunci foarte depărtate una de alta,
Mesopotamia și Grecia antică. În ambele zone, nivelul tehnic
al civilizației era destul de apropiat, cu un apreciabil avantaj al
civilizației sumeriene și asiro-babiloniene în domeniul culturii pământului,
creșterii vitelor, astronomiei, contabilității ș. a. (...)
191 (...) În același timp, în Grecia antică
s-au pus bazele unei civilizații care a creat conceptul actual despre progres.
Ideile sale despre tehnologie, total diferite de cele pe care le-am
menționat mai sus [Mesopotamia], se reflectă în mitul prometeic.
Gândirea statică, teocratică, a omului din Sumer este înlocuită cu gândirea
dinamică a celor care caută, prin forțe proprii, soluții la
problemele cu care sunt confruntați. Mitul prometeic, mitul de origine al
gândirii europene despre tehnologie, așa cum ne-a fost transmis de Hesiod
și Eschil, cuprinde trei motive principale. Primul este acela al cuceririi
focului, al admirației față de știința meșterului fierar,
stăpân al focului, cinstit și temut totodată.
192 Al doilea motiv este acela al revoltei.
Prometeu al lui Eschil se împotrivește voinței zeului, apărând pe
„sărmanii muritori” și acceptă riscul pedepsei divine. Al treilea motiv
aste acela al inteligenței, al victoriei științei asupra
forței; al învingerii celor „cu brațe tari” de către „cei cu cap isteț”.
Înțelesul întreg și original al acestui mit constă tocmai în asocierea
accesului la tehnică cu revolta și inteligența. Tehnologia în sine,
furată sau cumpărată, nu poate face mare lucru. Ea devine într-adevăr creatoare
numai atunci când e asociată cu atitudinea de critică a neajunsurilor și cu
acțiunile pentru îndreptarea lor. Și asociată, totodată cu inteligența, cu
acumularea de cunoștințe, cu tendința permanentă de înaintare intelectuală a
omului și a societății. (...)