Dosar Ana Pauker (MIRCU 1991)

Marius Mircu, Dosar Ana Pauker, Gutenberg – Casa cărții (M. Stoian)/Secretele zeilor, București, 1991

 

 Puterea. Alte măști

 

„Paukerizarea” țării

(117) Căci, dacă pentru antici, demonul era o divinitate rea sau bună, un geniu al răului sau al binelui, pentru contemporani demonul nu este altceva decât un înger decăzut, un diavol: (…).

 

Ești liber dacă ești prieten cu…

(123-4) Din câte mi-au relatat colaboratori ai ei, trei ar fi „meritele principale” – sau mai bine zis „realizările” Anei Pauker ca ministru al afacerilor externe:

(….) – o luptă statornică pentru desprinderea României de sub influența Apusului, ceea ce s-a observat, în primul rând, la Conferința internațională a Comisiei Dunării (Belgrad, vara 1948), când a fost stabilit noul regim al fluviului: nu va mai fi îngăduit – la stăruința Anei Pauker – amestecul altor puteri decât al celor riverane; (…)

Scopul și structura organizațională a Societății Națiunilor (CIUREA 2019)

Prof. Viorica Ciurea, Scopul și structura organizațională a Societății (Ligii) Națiunilor, Școala  Gimnazială ”Anton Pann” Craiova    

                                        

2 (…) În Comisia pentru elaborarea Pactului Societății Națiunilor, formată din 19 membri erau prezenți Wodrow Wilson și E. House (S.U.A.), lordul Robert Cecil și colonelul J. H. Smuts (Marea Britanie), Léon Burgeois și Ferdinand Larnaude (Franța), Vittorio E. Orlando și V. Scialoja (Italia), Batallo Reist (Portugalia), N. Makino și S. Chinda (Japonia), P. Hymans (Belgia), E. S. Pessôa (Brazilia) Wellington Koo (China), N. Vestnici (Serbia), E. Venizelos (Grecia), R. Dmawski (Polonia), Constantin Diamandy (România) și Kramar (Cehoslovacia)[1].

 

4 (…) Consiliul, constituit în anul 1920, reprezenta organul executiv al Societății Națiunilor și era constituit din membrii permanenți și membrii nepermanenți aleși de Adunare. Articolul 4 paragraful 1 din Pactul Societății Națiunilor prevedea ca acest organism să fie format ,,din reprezentanții principalelor Puteri Aliate și Asociate'': S.U.A., Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia, alți patru reprezentanți ,,desemnați în mod liber, de Adunare'' pentru un termen ce urma a se stabili și alți membrii permanenți, desemnați cu aprobarea majorității Adunării[2].  Până la desemnarea acestora de către Adunare, reprezentanții Belgiei, Braziliei, Spaniei și Greciei erau membri ai Consiliului. (…)[3].

 

6 (…) Pactul avea 26 de articole și o anexă a celor 32 de state membre fondatoare. Acestea erau: S.U.A., Belgia, Bolivia, Brazilia, Marea Britanie, Canada, Australia, Africa de Sud, Noua Zeelandă, India, China, Cuba, Ecuador, Franța, Grecia, Guatemala, Haiti, Hedjaz, Honduras, Italia, Japonia, Liberia, Nicaragua, Panama, Peru, Polonia, Portugalia, România, Statul sârbo-croato-sloven, Siam, Cehoslovacia și Uruguay.

     

 

 

 

---

[1]Petre Bărbulescu, România la Societatea Națiunilor, 1929-1939-momente și semnificații, Editura Politică, București, 1975, p. 21, nota  10

 

[2]Ioan Scurtu,  op. cit., p. 34

[3]Petre Bărbulescu, op. cit., p. 25, nota 12