Intelligence ethics (ANDREGG 2007)

MICHAEL ANDREGG, Intelligence ethics. Laying a foundation for the second oldest profession -

in

LOCH K. JOHNSON (ed.), Handbook of Intelligence Studies, Routledge, 2007, 52-63

 

 

Introduction

„In ordinary life we can more easily observe the ancient moral virtues: be honest, don’t steal, kill or assault, respect your neighbors, honor your debts and so forth. (…)

Classical Western philosophy as written by Plato, Aristotle and others concentrated on identifying moral “virtues” and asked how these could be cultivated in civilized men.”

 

Codes of ethics for government agencies and commercial spies

„The Russians certainly killed Bulgarian dissident Georgi Markov by inserting a platinum pellet loaded with ricin (a specialty poison) into his thigh, (…).”

Ravensbruck (TILLION 1972)

Germaine Tillion, Ravensbruck, Ed. Politică, București, (1972) 1979

 

3. Rezistența la moarte: personalități naționale

31 (...) E incontestabil că, în proporție de masă, cel mai bine se înțelegeau cu noi iugoslavele. Cu toate acestea, noi nu le cunoșteam limba și foarte puține dintre ele o cunoșteau pe a noastră. Totuși am simpatizat unele cu altele ori de câte ori hazardul ne-a apropiat, din cauza aceleiași probități, a aceleiași curtoazii, a aceleiași hotărâri declarate de a nu suporta jugul german. Dar ceea ce mi-a plăcut mai ales este că aceste virtuți nu erau cele ale unei clase sociale, ci – ca și la noi – erau răspândite în popor: la toate nivelurile. (...)

La cehe întâlneai o medie de cultură și de educație politică cu mult superioară celei a tuturor celorlalte popoare din Europa centrală și răsăriteană și totodată (ceea ce este important intr-o colectivitate) multe personalități de mare valoare.

36 (...) Mai erau câteva grupuri de evreice, între care n-am putut să observ niciodată vreo legătură: evreice turcoaice, instruite, binecrescute, agreabile ca relație, foarte descurcărețe;)(...).

Scriitorul sau persoana autorului (ȘTEFĂNESCU 19??)

Em. Ștefănescu, Pretexte. Scriitorul sau persoana autorului, „Tomis”, Constanța, 19??

 (...)

În istoria esteticii și a ideilor literare, pot fi descoperite, totuși, unele cazuri când caracterul indecompozabil al unității dintre „scriitor” și „om” a provocat îndoieli. Pot fi semnalate teorii mai vechi și mai noi privitoare la artist în genere și la geneza operei de artă, care pun sub semnul întrebării identificarea totală a artistului cu persoana sa fizică.

Una dintre ele este cea a „inspirației” și a rolului pe care-l joacă ea în procesul elaborării operei de artă. Această teorie a fost expusă pentru întâia oară, în termeni logico-mitologici, de Platon în celebrul său dialog Ion. Din cele spuse de Platon reiese că o operă de artă nu se creează prin „meșteșug”, oricât de bine ar stăpâni autorul tehnica alcătuirii ei; opera de artă este provocată de o „virtute divină” asemănătoare efectului pietrei de Magnezia, adică magnetismului, muze. Ea se manifestă printr-o stare de delir similară celei în care cad corybanții când dansează în cinstea zeiței Cibele sau bachantele când sunt cuprinse de frenezia dionisiacă.

Platon separa „poetul”, a cărui esență o socotea ideală, de „om”. În procesul elaborării operei de artă el corela trei factori: zeul, adevăratul creator al operelor, poetul, ce transportă „cântecele” zeului în lumea profană, și omul, prin gura căruia cântecele erau date muritorilor. Acesta din urmă - omul - reprezenta un factor strict mediator, o condiție indispensabilă prin care logosul să poată fi tradus în limbaj uman, fără primejdie pentru  existența omenească.

Desigur,  estetica modernă nu mai acordă credit teoriei platoniciene a inspirației, în special de când, datorită mai cu seamă progreselor făcute de psihanaliză, mecanismele psihologice ale creației artistice au putut fi investigate mai profund, dar ideea că artistul ca om nu poartă răspunderea totală a creației sale s-a menținut, în forme voalate, la unii esteticieni și teoreticieni ai artei, iar, odată cu aceasta, și presentimentul că artistul și omul în care el se întruchipează nu coincid perfect, prin urmare trebuie disociați.

(...)