Pasul și drumul (LEMNIJ 1992)

 Ihor Lemnij, Pasul și drumul. Eseu despre randamentul uman, Humanitas / Economie – Repere – 4, București, 1992, 294 p.

 

Materialele

68 (...) Nava este un sistem tehnic elementar al cărei principiu de bază, principiul lui Arhimede, este permanent. (...)

 

Cărămida

78 (...) Este, fără îndoială, prin analogie, un corespondent al atomului grecilor antici. (...)

79 (...) Miticul labirint este un exemplu de complexitate nerațională realizabilă cu ajutorul acestor obiecte simple. (...)

 

Distrugerea

236 (...) În limba latină simetria este perfectă din punct de vedere formal: construere – a clădi; destruere – a dărâma. Perechea de verbe latine este derivată din verbul struere și, ca atare, parcurge aceleași forme de conjugare. (...)

 

Construcția și diviziunea muncii

260 (...) Iugoslavia produce componente pentru o firmă franceză de automobile. (...)

 

Diviziunea muncii: unele aspecte particulare

267 (...) Coordonatorul pare să fi apărut foarte timpuriu, deoarece din antichitatea greco-romană cunoaștem nume și opere de arhitecți. (...)

268 (...) Nici măcar un împărat roman nu-și putea permite refacerea repetată a unui palat, în timp ce arhitectul poate oferi beneficiarului său un număr oarecare de desene, spre alegere. (...)

 

 

Bibliografie

(...)

Childe Gordon, The dawn of European civilization, London, Routledge and Kegan, 1957.

(...)

[Festivalul „Zile și Nopți de Literatură”] (SPINEAU 2003)

Vlad Spineau, [Festivalul „Zile și Nopți de Literatură”?], „Tomis”, Constanța, octombrie 2003, p. 28

 

(...)

Într-o adevărată polifonie lingvistică au recitat Alan Browjohn (Marea Britanie) poet și romancier, Sonet închis, apoi Hannah Awwed (Israel), specialistă în studii arabe, Dialogul prin sârma ghimpată, demonstrând melodicitatea nebănuită a limbii sale natale, apoi Charles Carrerre (Belgia), originar din Senegal, de unde a păstrat și adus cu sine pe scena Festivalului talentul de a transforma un poet într-o incantație, Sean Cotter (USA), interesat de paralela dintre modernismul american și cel românesc, subiect reluat de teza sa doctorat, participant la realizarea unor antologii a poeților gorjeni, Sfinții din borcan, Valeriu Matei (Basarabia), poet, dramaturg, romancier, deținător al Premiului Academiei Române, a recitat Grecia imaginară. 

(...)

Premiul Festivalului a fost înmânat de Eugen Uricariu scriitorului albanez Ismail Kadare, motivația fiind „pentru valoarea operei literare și pentru lărgire frontierelor literaturii”. Momentul imediat următor a fost consacrat unei scurte analize a operelor celor doi premiați, opere care în contextul cultural actual se instituie ca modele pentru transgresarea limitelor de orice fel, ca pledoarii pentru multiculturalism. Discursurile oficiale, deși trilingve, se pierd undeva în freamătul sălii și în blițurile aparatelor de fotografiat.  Rămâne în memorie imaginea celor doi mari scriitori, construind ad-hoc discursuri de mulțumire într-o franceză ce poartă încă reminiscențele limbii natale. (...)

Scriitorul sau persoana autorului (ȘTEFĂNESCU 19??)

Em. Ștefănescu, Pretexte. Scriitorul sau persoana autorului, „Tomis”, Constanța, 19??

 (...)

În istoria esteticii și a ideilor literare, pot fi descoperite, totuși, unele cazuri când caracterul indecompozabil al unității dintre „scriitor” și „om” a provocat îndoieli. Pot fi semnalate teorii mai vechi și mai noi privitoare la artist în genere și la geneza operei de artă, care pun sub semnul întrebării identificarea totală a artistului cu persoana sa fizică.

Una dintre ele este cea a „inspirației” și a rolului pe care-l joacă ea în procesul elaborării operei de artă. Această teorie a fost expusă pentru întâia oară, în termeni logico-mitologici, de Platon în celebrul său dialog Ion. Din cele spuse de Platon reiese că o operă de artă nu se creează prin „meșteșug”, oricât de bine ar stăpâni autorul tehnica alcătuirii ei; opera de artă este provocată de o „virtute divină” asemănătoare efectului pietrei de Magnezia, adică magnetismului, muze. Ea se manifestă printr-o stare de delir similară celei în care cad corybanții când dansează în cinstea zeiței Cibele sau bachantele când sunt cuprinse de frenezia dionisiacă.

Platon separa „poetul”, a cărui esență o socotea ideală, de „om”. În procesul elaborării operei de artă el corela trei factori: zeul, adevăratul creator al operelor, poetul, ce transportă „cântecele” zeului în lumea profană, și omul, prin gura căruia cântecele erau date muritorilor. Acesta din urmă - omul - reprezenta un factor strict mediator, o condiție indispensabilă prin care logosul să poată fi tradus în limbaj uman, fără primejdie pentru  existența omenească.

Desigur,  estetica modernă nu mai acordă credit teoriei platoniciene a inspirației, în special de când, datorită mai cu seamă progreselor făcute de psihanaliză, mecanismele psihologice ale creației artistice au putut fi investigate mai profund, dar ideea că artistul ca om nu poartă răspunderea totală a creației sale s-a menținut, în forme voalate, la unii esteticieni și teoreticieni ai artei, iar, odată cu aceasta, și presentimentul că artistul și omul în care el se întruchipează nu coincid perfect, prin urmare trebuie disociați.

(...)

Europa culturii (KLEPSCH 1993)

Egon Klepsch (președintele Parlamentului European), Europa Culturii, Napoli, 5 septembrie 1993, „Tomis”, Constanța, noiembrie 1993

 

O moștenire supremă a fost, pentru Italia și Europa, aceea a școlilor de filosofie și gândire din Magna Grecia; și la fel de mare a fost aceea a vocației universaliste a civilizației elenice, a legiuitorilor săi și a fondatorilor de orașe, al proiectului, foarte uman chiar dacă nedesăvârșit, al polisului antic. (…) Spiritul european modern a trecut aici primele probe și, înaintea altor locuri, în sudul țării, în chiar regiunile care își trăseseră gloria din școlile din Magna Grecia și (…). (…)

E simptomatic să constatăm astăzi, în pragul celui de a treilea mileniu, când problema raportului dintre unitatea  europeană și identitatea Statelor naționale se pune cu tărie, s-a gândit să se ajungă la un concept  - subsidiaritatea - care își afundă rădăcinile departe în timp. Un astfel de concept are o tradiție în istoria ideilor politice și sociale; i se pot găsi urme în operele lui Aristotel și San Tommaso d Aquino. (…)

Pentru Europa au fost desăvârșite cercetările umaniste și versiunea latină a lui Marsilio Ficino care au făcut din gândirea lui Platon și Plotin patrimoniul tuturor țărilor din Occident și au întemeiat Republica literaria.

Italia meridională, și Napoli în special, au contribuit la constituirea acestei tradiții într-un mod determinant, de la primii zori ai lumii clasice, și pentru un lung arc de secole, au rămas reședința sa privilegiată, fără ca lumina ei să fi lipsit vreodată și să se fi întunecat de tot