Ismail Biulent, Tătarii dobrogeni, clasa XII, Colegiul Național
„M. Eminescu”,
în
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani &
Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii
dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press,
2014
(75-6) Tătarii crimeeni trăiau în sate întregi înșirate în sudul
Dobrogei, de-a lungul Mării Negre, fericiți că au ajuns pe „pământul
făgăduinței” numit Ak toprak, (....). (...) Există estimări care spun că
sunt 5 milioane de tătari crimeeni care trăiesc în Turcia, descendenți
ai celor care au emigrat în secolele XIX-XX. În Dobrogea și Cadrilater
trăiesc 50.000 de tătari (conform cercetărilor de teren pe care le-am
efectuat în 2000-2008), dintre care numai 6.000 (conform saiturilor
referitoare la tătarii crimeeni) în Bulgaria.
(...) În secolul XIII își fac apariția primele comunități de tătari
în Dobrogea. După războiul din Crimeea a sosit un val de imigranți
tătari. în D. În 1873-1874, în sangeacurile Tulcea și Varna
trăiau 100.000 de musulmani și 60.000 de creștini. Cele mai importante centre musulmane erau Babadag,
Tulcea, Constanța și Hârșova. În 1930, în România erau 22.000 de
tătari.
Asupra originii etnice a tătarilor, în lucrările de spec. (istorie,
etnografie, geografie, lingvistică) părerile sunt împărțite: unii susțin originea
mongolă, alții originea turcă. (...)
Geamia Esmahan Sultan din Mangalia este cea mai
veche geamie din Dobrogea, datând din 1456 (?). În prezent, aceasta face
parte din patrimoniul cultural al statului și este în curs de restaurare.
Istoria tătarilor
(77) În bătălia din februarie 1222, îi înving pe mongoli și reușesc să-i
încercuiască. În pericol de a fi masacrat cu întregul său corp de armată,
Subotai trimite o solie la cumani, făcând apel la sentimente frățești: „Noi
suntem turci, ca și voi, iar voi vă aliați cu popoare străine împotriva
fraților voștri! Să încheiem pace!” Și adaugă pentru a întări și mai mult dragostea
ce-i leagă pe mongoli de acești veri nordici ai lor: „Vă vom dau aur și
veșminte scumpe câte doriți!” În fața cestei oferte ispititoare, cumanii, la fel
de lacomi și ticăloși ca mongolii, doar că mult mai proști, nu pot rezista: încărcați
de aurul mongolilor, părăsesc câmpul de luptă. Mongolii îi înving fără probleme
pe alani și aliații lor, după care, regretând momentul de slăbiciune, se reped
pe urmele fraților cumani, îi măcelăresc și recuperează aurul.
(...) O mare alianță a cumanilor, rușilor, brodnicilor și românilor
încearcă să-i oprească pe mongoli în 1223 pe râul Calca, (....). (....)
Teoretic, mongolii desființaseră Cumania Albă și își întinseseră stăpânire până
la Nipru; (...). Se vor întoarce să le revendice în 1241, când vor ocupa și
teritoriile locuite de români.
(78-9) Hoarda de Aur reprezintă statul care a dominat dezvoltarea social-politică
și economică a societăților est-europene din secolele XIII-XV. El a fost clădit
de clasa conducătoare mongolo-tătaro-turcă în frunte cu Batu-han, nepotul lui
Ginghis-han.
Cum s-a ajuns la această sinteză?
Pentru lămurirea acestei probleme trebuie să subliniem o nouă schimbare în
cadru acestei societăți cosmopolite: turcizarea imperiului lui Ginghis-han.
Această turcizare s-a făcut pe cale etnică și lingvistică. Cu cât armatele mongolo-tătare
au avansat în centrul și vestul Asiei, s-au alăturat contingente de bărbați
turci cu iurtele lor. După cucerire unui teritoriu, iurtele de mongoli-tătari
se amestecau cu cele turcești, astfel încât cronicarul arab Al Omari putea să
constate în prima jumătate a secolului XV, după 200 de ani de la Ginghis-han,
că „tătarii s-au amestecat cu kâpceacii (turcii din sudul Rusiei) și au început
să se încuscrească și să împartă pământurile.”
Pe lângă amestecul etnic, se petrece și o asimilare lingvistică. Limba tătară
ajunsese la o maturitate lexicală și gramaticală (inscripția de la Orhon, sec.
VIII) și a fost ușor asimilată de mongoli (cuvinte de origine turcă din Istoria secretă), astfel încât limba
turcă a devenit limba curentă de comunicare în Hoarda de Aur. Documente oficiale
circulând între Hoarda de Aur și statele vasale (cnezatele rusești, regatul
armean, sultanatele arabe) sunt redactate în limba turcă, iar în ele se
vorbește de marele han tătar, care este hanul Hoardei de Aur, respectiv Berke
sau Uzbek, urmașii lui Batu, ca o dovadă a hegemoniei tătare.
(....)
Birul feudal românesc vine de la ber
(a da, dare) și nu de la otomani. Turcii otomani n-au transformat fonemul „v”
în „b” (ver = a da), pe când la tătari
ber sau Blach etc.
(80) (...) și locurile de popas cu menzil-uri (Mizilul
românesc de proveniență mai recentă, otomană, însemna stație de schimb între
București și Iași).
Civilizația tătară
(80-81) Tahsin Gemil (21 septembrie 1943, Medgidia-) este istoric,
profesor, turcolog. (...) A absolvit Facultatea de istorie și filosofie de la
Universitatea Iași, unde a obținut ulterior doctoratul. (....) Profesor la Universitatea
Cluj și director al Institutului de Turcologie și Studii Central
Asiatice din Cluj.
(81) Altay Kerim (13 martie 1937, Movilița -). Absolvent al Școlii Pedagogice
Tătare nr. 2 (1956) și al Facultății de Filologie, secția Turcă, a Universității
București. Are în pregătire (colaborare) un Ghid de conversație Român-Turc,
Turc-Român și o Antologie a poeziei turco-cipriote,
în limba română. (...) În 1994-1999 participă la simpozioane de
turcologie în România, Turcia, Olanda, Republica Turcă – Ciprul de
Nord.
(82) În linii mari, obiceiurile tătarilor dobrogeni se regăsesc la turcii
din Turcia.
(83) În 1900, existau 260 de geamii. (...) Mausolee și
cavouri ale unor sfinți musulmani și demnitari otomani se
găsec la Isaccea, Cernavodă și Babadag. Dintre fostele școli
religioase musulmane (medrese) se păstrează doar cea de la Medgidia.
La Medgidia se mai află și o fostă baie publică turcă (hamam),
în prezent închisă.
În satele din Dobrogea românească apropiate de granița cu Bulgaria
există numeroase cișmele otomane, cu toate că unele au fost distruse.
Există vechi cimitire tătare în sate în care azi nu mai locuiește
niciun tătar. Există 108 cimitire tătare folosite. Vechile case tătare
prezintă stilul arhitectonic tradițional din timpul Imperiul Otoman. Toponimele
tătare au fost folosite, în mare parte, până la al doilea război mondial.
(85) Hidirellez Bayram este o sărbătoare celebrată în lumea turcică. Este
sărbătorit Ruz-i-Hizir (ziua lui Hizir), ca zi în care s-au întâlnit Hizir și
Ilyas. Sărbătoarea se ține mai ales în Turcia.
Ziua Hidirellez are loc conform calendarului gregorian pe 6 mai. Perioada
dintre 6 mai și 8 noiembrie este considerată vară (zilele lui Hizir), iar între
8 noiembrie și 6 mai sunt zilele lui Kasim, adică iarnă. (...) Sunt diferite
variante în privința originii lui Hidirellez și a sărbătorii Hidirellez (...);
altele spun că aparțin culturii turcice preislamice din Asia Centrală. (...)
Din timpuri preistorice s-a observat sărbătorit venirii verii în
Mesopotamia, Anatolia, Iran, Balcani și chiar în țările din estul Mării
Mediterane.
Hizir a atins nemurirea bând apa vieții; se plimbă printre noi vara,
împrăștiind belșug și sănătate. Hizir este mai degrabă o stare naturală decât o
persoană, reprezentând împrospătarea vieții la venirea verii. (...) Noaptea de
Hidirellez se fac mai multe ritualuri cu credința că Hizir va aduce prosperitate
locurilor prin care trece.
(86-7) Obiceiurile de naștere ale tătarilor dobrogeni
prezintă numeroase asemănări sau sunt chiar identice cu obiceiurile de naștere
ale popoarelor turcice. (...) Coranul reprezintă credința în
justețea și adevărul religiei islamice. (...) Înainte de 1950, la tătarii
din Dobrogea, la ceremonia de punere a numelui participa hogea, care
rostea la urechea acestuia chemarea musulmană la rugăciune. Această tradiție
se mai păstrează azi în localități în care trăiesc compact (Fântîna Mare).
(88-89) Tradiția de pețire a fetei sunt asemănătoare cu cele din Turcia.
(...) Acest păcat este echivalent cu abandonarea religiei islamice,
deoarece în Coran se spune: „Să nu cumva să vă încălcați jurămintele
pentru care Allah a fost luat garant!” (...) Înainte de 1950, hogea
participa la ceremonia de logodnă. Hogea citea din Coran,
făcea rugăciunea pentru morți și urări pentru viitorul fericit al celor două
tineri. (...) Înainte de efectuarea cununiei religioase, tobele și goarnele
tăceau, apoi hogea făcea cununia. În prezența martorilor și a
reprezentanților mirelui și ai miresei. (...) La nogai exista obiceiul
ca un copil să vină cu Coranul în mână împreună cu mireasa la casa
mirelui.
Ceremonia intrării în odaia de nuntă începea după rugăciunea de seară de
la geamie. Înainte de 1950, mirele mergea la geamie înaintea
ceremoniei amintite. După rugăciune, hogea și comunitatea locală
îl conduceau pe mire la odaia de nuntă de acasă. Pe drum se cântau cântece
religioase (ilahiler). (...) Înainte de intrarea mirelui în
odaie, hogea se ruga pentru tinerii căsătoriți și-l punea pe mire
să se căiască pentru păcatele sale. Apoi hogea făcea pentru a doua oară cununia
religioasă. Obiceiul de a face în odaia de nuntă o rugăciune
cu două plecăciuni cu fruntea până la pământ este un element religios islamic.
Se cred că aceste rugăciuni vor fi îndeplinite de Allah.
(89-91) În obiceiurile funerare ale tătarilor dobrogeni o pondere
importantă o au elementele religioase islamice, (...). (...) Practicile
funerare legate de îngrijire a corpului mortului sunt identice cu cele
din Turcia. (...) Citirea cu glas tare are loc înainte și după
deces. Obiceiurile funerare ale tătarilor dobrogeni au la bază credința că
celui dispărut nu-i mai pot fi de folos decât îndatoririle religioase corect
aduse la îndeplinire. Legarea bărbie mortului, închiderea ochilor și acoperirea
sa cu un giulgiu sunt practici obligatorii și sfinte lăsate moștenire
musulmanilor de profetul Muhammad.
Su selasi reprezintă o ceremonie și un cântec religios musulman
caracteristic turcilor din Dobrogea. Ceremonia are loc înainte de rugăciunea
de înmormântare, după ce mortul a fost spălat și învelit în giulgiu. (...)
faptul că aparțin unei religii diferite nu-i împiedică să îndeplinească ultima
îndatorire față de cel dispărut: înaintea rugăciunii funerare islamice,
răspund și ei afirmativ la întrebarea hogei privind comportamentul social
al mortului și se declară de acord cu iertarea păcatelor acestuia. (...) Tradiția
continuă și sub forma rostirii de rugăciuni islamice peste șapte bulgări de pământ
aruncați apoi peste mort. Ceremonia desfășurată de hoge la sfârșitul înmormântării,
după ce rămâne singur lângă mormânt, reprezintă o tradiție religioasă
practicată și în Turcia. Când femeia este înmormântată, hogea
rămâne singur lângă mormânt și rostește cu glas tare numele decedatei și al
mamei acesteia, apoi face rugăciunea de rigoare.
(91) Întrucât tătarii sunt musulmani, se supun regimului alimentar impuse
de islam:
-Sheriat, legea supremă a Imperiului Turc, interzice consumul
de carne de porc, precum și de anumite păsări (șoim, lebădă – sacră).
-masa începe și se încheie cu spălatul mâinilor și cu rostirea unei rugăciuni.
-bărbații și femei mănâncă separat.
-nu se bea vin, deoarece oameni își pierd mințile din cauza lui.
-în a noua lună a calendarului musulman, persoanele cu vârsta de peste 12
ani nu au voie să mănânce și să bea decât după apusul soarelui, timp de 29-30
de zile.
Moderația este recomandată ca stil de viață.