Eugen Comșa, Neoliticul din România, Ed. Știinșifică și Enciclopedică/Știința pentru toți nr. 187, București, 1982.
II. Istoricul cercetărilor
a.Perioada 1840-1920
(14) (...) În a doua jumătate a secolului trecut au fost cercetate prin săpături unele stațiuni neolitice. (...), iar prin cercetări de suprafață au fost descoperite câteva stațiuni și pe întinsul Dobrogei (Luncavița). (...)
b.Perioada 1921-1948
(16) (...) În Dobrogea s-au făcut unele cercetări importante, Vasile Pârvan a publicat primele materiale neolitice de la Hamangia, iar Ion Nestor a continuat săpăturile de la Cernavoda.
Perioada este caracterizată prin cercetarea prin săpătură a numeroase așezări neolitice, având drept rezultat precizarea periodizării unor serii de culturi și definirea conținutului lor (...)
c.Perioada 1949-1980
(17-19). (...) Ca și în perioada precedentă, acțiunea s-a început atât prin săpături ample, cât și prin cercetări arheologice de suprafață pentru depistarea unor noi obiective. (...)
În Dobrogea, s-a definit cultura Hamangia. (...)
Un alt rezultat de seamă a fost acela că treptat, prin cercetări amănunțite, s-a ajuns la precizarea periodizării majorității culturilor neolitice, iar prin studierea unor complexe închise s-au putut preciza, cu exactitate, elementele specifice fiecărei faze în parte. (...)
Urmarea firească a fost aceea a sintezelor: prima a fost Istoria României, vol. I (1960), în care au fost tratate, pe scurt, toate culturile neolitice și apoi a urmat volumul Contribuții în problema neoliticului în România, de Dumitru Berciu. (...)
Cu câțiva ani în urmă, s-a încheiat munca de realizarea a bibliografiei neoliticului de pe teritoriul României, în care au fost incluse (după consultarea mai multor sute de mii de pagini de periodice și de volume diverse) peste 3.000 de titluri de lucrări apărute în perioada cuprinsă între 1840 și 1975, cu precizarea că mai mult de o treime din aceste lucrări au apărut în cursul deceniului 1965-1975, dovadă evidentă a efortului depus de specialiștii noștri în acest dom.
III. Evoluția istorică a comunităților neolitice de pe teritoriul României
(24) Existența unui alt centru de la începutului neoliticului din regiunile noastre este susținută de cercetările din domeniul speologiei. Cu prilejul săpăturilor din peștera „La Adam” din Dobrogea centrală, în strat mezolitic au fost descoperite mai multe oase de oaie, considerate ca animale domesticite. Părerea amintită nu este însă acceptată de o seamă de arheologi, care consideră că aceste oase provin dintr-un strat ulterior. (...) Sintetizând datele expuse rezultă că pe teritoriul nostru există o zonă certă (Porțile de Fier) cu elem. ce preced neoliticul propriu-zis și altele două presupuse (Dobrogea și nord-estul Moldovei).
(29) Comunitățile culturii Dudești au fost răspândite în sudul Munteniei și Olteniei și în nordul Bulgariei. Este posibil ca unii purtători ai culturii Dudești să fi pătruns și în Dobrogea prin vadurile de la Hârșova și Călărași.”
(30-31) Cea mai veche cultură neolitică de pe teritoriul Dobrogei cunoscută până acum este cultura Hamangia. Este caracterizată prin forme de vase și ornamente care se aseamănă cu cele din ținurile sudice. Tot așa, plastica antropomorfă deosebit de frumoasă este evideent în directă legătură cu aceea din Asia Mică. Toate acestea au permis, încă de la definirea culturii, să se considere că ea este de origine sudică, ajunsă în Dobrogea în lungul țărmului vestic al Mării Negre. Se pare că așa este, dar nu trebuie neglijată nici posibilitate formării ei și în regiunile noastre, prin contact, ușor de realizat de-a lungul litoralului atât spre sud, cât și spre nord. În primii ani de la descoperire, s-a considerat că această cultură are o vechime mare, în raport cu alte culturi, în prezent se știe însă că ea începe de-abia la începutul neoliticului mijlociu. Periodizarea culturii, cu toate elementele specifice pentru fiecare fază, încă nu este definită clar. S-a vorbit despre cinci faze de evoluție. În general, se poate spune că aria de răspândire a culturii Hamangia corespunde cu întinderea județului Constanța și jumătatea de sud a județului Tulcea. Este posibil însă ca în nord, limitele ei să se extindă, prin cercetări viitoare, cel puțin până la Dunăre, dacă nu și dincolo de fluviu, în vestul regiunii Odessa. Faptul că unele complexe de tip Hamangia sunt înșirate de la țărmul Mării Negre, de-a lungul graniței, până la Dunăre, ne face să admitem că ele au locuit și mai la sud din părțile de nord-est ale Bulgariei. Remarcăm că, deși e este o cultură evoluată, cu materiale deosebit de interesante, această cultură a ocupat un teritoriu restrâns și a avut o dinamică foarte redusă de la început până la sfârșitul ei. Până acum sunt evidente contactele avute cu comunitățile vecine de pe malul celălalt al Dunării, respectiv cu purtătorii culturii Boian.
(33-34) Tot în cursul celei de a doua etape, ele [Boian] au pătruns în Dobrogea, dinspre vest și dinspre sud, unde, datorită lor, a încetat cultura Hamangia. Comunitățile fazei de tranziție au ocupat tot teritoriul Dobrogei, unde o parte din vechea populație de tip Hamangia a fost asimilată. Faptul se dovedește prin unele tradiții păstrate în privința ceramicii de la începutul culturii Gumelnița din Dobrogea, ceea ce a permis definirea unei variante regionale, dobrogene, a culturii amintite.
Comunitățile fazei de tranziție au acționat și spre sud. Ele au trecut Balcanii și au ajuns, cu timpul, până la țărmul Mării Egee. Datorită asimilării unei părți din populația locală s-a format în câmpia Mariței, încă o variantă regională a culturii Gumelnița. Subliniem că, în perioada dată, comunitățile originare din zona Dunării de la est de Olt și Isker au jucat un rol active în istoria părții de est a Peninsulei Balcanice, ele au supus populația locală de la sud de Balcani și i-au impus cultura materială și spirituală. La sud de Balcani comunitățile studiate au ocupat și zona zăcămintelor de grafit. Datorită contactelor permanente dintre comunitățile înrudite, se constată folosirea tot mai intensă a grafitului pentru ornamentația ceramicii și la nord și la sud de Dunăre, în cuprinsul așezărilor culturii Gumelnița.
(39) În Muntenia și Dobrogea este atestată cultura Gumelnița. Ea reprezintă, de fapt, o evoluție directă, firească, locală, fără nici o intervenție din afară a comunităților Boian. Cele două culturi împreună, pentru a se sublinia legătura lor genetică, sunt grupate în complexul cultural Boian-Gumelnița. Majoritatea așezărilor Gumelnița sunt de tip tell. Evoluția culturii a fost împărțită în faza Gumelnița A1, apoi Gumelnița A2 și Gumelnița B. Cartarea descoperirilor, destul de numeroase, răspândite pe tot cuprinsul Munteniei și Dobrogei, duce la constatarea remarcabilă că limitele ariilor de răspândire, în primele două faze și la începutul celei de a treia au rămas aproape neschimbate.
Arama a fost cunoscută încă de la începutul culturii, dar se constată o intensificare a utilizării ei mult mai târziu în faza Gumelnița B (faza Jilava), de când datează și topoare masive (plate de tip Vidra sa cu brațele în cruce), unelte mai mărunte (sule și cârlige de undiță) și podoabe (ace de păr cu volute opuse și altele). Tot în perioada târzie apar și primele obiecte de aur (de origine sudică) sub formă de pandantive și alte podoabe mărunte (mărgele). Plastica este deosebit de bogat reprezentată prin figurine de lut ars, os, marmură și aur.”
(39-40) În timpul fazei Gumelnița B, se observă o perioadă de frământări corespunzătoare în timp celor din aria culturii Cucuteni, urmate de pătrunderea în regiune a comunităților culturii Cernavoda I. Purtătorii acestei culturi foloseau, în principal, vase modelate din lut amestecat cu scoici și cochilii pisate, iar în părțile de nord și nord-est ale Munteniei au utilizat un timp și ceramica pictată de tradiție Cucuteni B.
Comunitățile culturii Cernavoda I au pătruns în Dobrogea și în lungul Dunării până spre gura Oltului. (…) Înaintarea comunităților Cernavoda I a mai avut o consecință importantă, anume că a dus la împărțirea pentru totdeauna a ariei culturii Gumelnița. O parte a rămas în zona de dealuri din nordul și nord-vestul Munteniei, unde în curând s-a format aspectul Brătești, cealaltă a rămas la sud de Dunăre, în Bulgaria de azi.
(42) Pe o mare parte din întinsul țării noastre, mai cu seamă în Muntenia, Moldova, Dobrogea și Oltenia, sunt unele indicii și în Transilvania centrală și de vest, că sfârșitul neoliticului nu s-a produs în același timp, dar a fost provocat în mare măsură, de pătrunderea în mai multe valuri a comunităților răsăritene, caracterizate prin înmormântarea cu ocru roșu.
IV. Tipurile de locuințe
(42-43) În epoca neolitică s-au făcut progrese importante și în privința locuințelor, pentru că în această perioadă s-a trecut încă de la început de la adăposturi improvizate, provizorii, la locuințe propriu-zise, ca apoi să se ajungă, pe măsura sedentarizării, la locuințe spațioase, cu o serie de amenajări.
V. Tipurile de așezări
(47) Așezările de la sfârșitul neoliticului timpuriu și la începutul celui mijlociu se găseau pe terase (culturile Criș, Starcevo, Dudești, Vinca, Boian, Hamangia, Vădastra, rar și pe ostroavele Dunării (D., B.) și (…).
(50) Din cauza viețuirii îndelungate, successive, pe aceleași locuri (ne referim la prelungirile de terase sau pe ridicăturile din lunca râurilor), în condițiile unui mod de trai sedentar, bazat pe agricultură și creșterea vitelor, încetul cu încetul, s-au format tell-urile, un fel de măguri, alcătuite din resturile de lipitură arsă ale locuințelor și din rămășițe de tot felul, corespunzătoare mai multor așezări neolitice suprapuse, distruse prin foc. Cel mai mare tell de la noi este cel de la Hârșova, cu stratul de cultură de peste 12 m grosime. (săpături Doina Galbenu). Tell-urile obișnuite au strat de 3-4 m grosime.
Pe teritoriul țării noastre, tell-urile s-au format în ținuturi diferite, dar numai în zonele de cîmpie și de luncă, câteodată pe grindurile Dunării. Majoritatea sunt în Muntenia și Dobogea, în aria de răspândire a culturii Gumelnița.
(51) Cu timpul, când populația sedentară a acumulat felurite rezerve de bunuri și mai ales atunci când în cursul neoliticului târziu au început o serie de frământări în parte interne, dar mai cu seamă cele provocate de pătrunderea, succesivă, dinspre stepele nord-pontice a unor grupuri de comunități migratoare seminomade, comunitățile locale, mai ales cele din Moldova, Dobrogea și Muntenia au fost nevoite să ia măsuri de apărare, prin fortificarea așezărilor prin câte un șanț de apărare, adânc și larg, având spre interior, adesea, câte un val de pământ sau palisade.
VI. Ocupațiile
2.Creșterea animalelor domestice și vânătoarea
a.Creșterea animalelor domestice
(58) Observații interesante s-au făcut, de asemenea, asupra oaselor de bovine de la Techirghiol, dintr-o așezare de tip Hamangia, din neoliticul mijlociu. Analiza materialului osteologic a dus la concluzia – pe baza gracilizării lor – că domesticirea bovinelor era de dată destul de veche la purtătorii culturii amintite.
b.Vânătoarea
(62) Menționăm că se vâna mult cerbul și căprioara, dar și unele animale dispărute din fauna țării, cum era castorul, documentat în mai multe așezări din Dobrogea, (…).
Din neoliticul timpuriu și mijlociu s-au descoperit în Dobrogea, Muntenia și Transilvania mai multe oase, care atestă existența pe meleagurile noastre a lui Equus Hydruntinus, (…). Primul dintre ele a dispărut de mult, dovadă că nu-l mai avem documentat în neoliticul târziu.
3.Pescuitul și culesul
(63) La Techirghiol, într-o așezare de tip Hamangia, s-au adunat diferite oase de pește. Au atras atenția mai multe oase aparținând speciei dorada.
VII. Uneltele
(65) Uneltele utilizate în cursul epocii studiate au fost de: a) Piatră cioplită; b) Piatră şlefuită; c) Os; d) Corn; e) Metal.
(68) În timpul epocii neolitice întrebuințarea osului a fost generală. Nu este aşezare în care să nu se găsească diferite unelte lucrate din os, cum sunt: ace, sule, dălţi, spatule, plăcuţe.
VIII. Ceramica
(71, 73, 74) În studiul olăriei se au în vedere.: A.Compoz. pastei; B. Modul de modelare a vaselor; C. Formele vaselor; D. Decorul vaselor; E. Modul de ardere. (...)
B. Toată olăria neolitică a fost lucrată cu mâna. (...)
D. Decorul vaselor se executa, de obicei, înainte de ardere, mai rar şi după ardere, mai ales de către femei.
IX. Schimbul
(77-78) Ceramica a început să fie ornamentată, în sudul ţării, prin pictură cu grafit, materie foarte rară în acea vreme. Aceasta era transmisă pe calea schimburilor de la sud de Balcani până la poalele Carpaţilor Meridionali. Aproximativ în aceeaşi perioadă, oamenii neolitici de la noi încep să primească din sud primele obiecte mărunte de aramă (lucrate din cupru provenit din zona Stara Zagora), ca în curând să se ajungă la răspândirea unor unelte masive de aramă sub formă de topoare. Pe calea schimburilor astfel de unelte au ajuns să se răspândească pe teritorii vaste, de la sud de Balcani pînă în Transilvania şi Moldova Centrală. Una din consecințe a fost aceea că meşterii neolitici de la nord de Dunăre au învăţat şi au început să producă şi ei astfel de unelte de aramă.
În perioada când contactele au devenit mai numeroase, s-au răspândit şi diferite categorii de podoabe lucrate din valve de scoică de Spondylus, Dentalium şi altele. Toate aceste podoabe au fost realizate în câteva ‚ateliere’ (la Hârșova, săpătură Doina Galbenu).
X. Îmbrăcăminte şi podoabe
(79) Pe figurinele de tip Hamangia îmbrăcămintea este mai rar reprezentată. Amintim totuşi o piesă redând o femeie îmbrăcată cu o rochie lungă.
XII. Manifestări magico-religioase
a.Figurine
1.Figurine antropomorfe
(89) Reprezentările plastice atât de bogate în culturile neolitice de la noi, prin grija deosebită cu care au fost executate şi adesea prin ornamentările fine ce le acoperă, chiar dacă au avut efectiv o funcţie magico-religioasă, pot fi considerate şi manifestări de artă. De altfel, unele piese, cum este figurina ‚Gânditorul’ din cultura Hamangia, au atras atenţia specialiștilor din lumea întreagă.
c.Rituri funerare
(91-94) Neoliticul României este caracterizat prin aceea că, în tot cursul lui, comunitățile numeroaselor culturi (multe legate genetic între ele), au practicat un singur rit funerar, anume acela al înhumației. (...)
a.Întinşi pe spate. Această poziție a fost specifică numai purtătorilor culturii Hamangia, din Dobrogea, (...).
b. În toate celelalte culturi, cei decedaţi au fost depuşi în gropi în poziție chircită, pe o parte, pe stânga sau pe dreapta. (...)
Până acum numărul necropolelor cunoscute este redus. Cele mai mari necropole cercetate sunt cele de la Cernica (...), însumând aproape 380 de morminte, şi necropola de la Cernavoda (săpături Dumitru Berciu), tot de cca 400 de morminte.
XIII. Organizarea social-economică
(98) Este drept că în perioada de sfârșit a epocii neolitice, în estul ţării (în Muntenia şi Dobrogea), apoi treptat, tot mai departe de-a lungul Câmpiei Române, până în vestul Olteniei, au pătruns, dinspre stepele nord-pontice, comunități de păstori, care au intrat în contact cu populațiile locale; aceştia au provocat o dislocare parţială a populației autohtone, iar unii s-au amestecat cu ea, producându-se apoi, cu timpul, modificări profunde în cultura materială şi spirituală.
XIV. Neoliticul României în context european
(103+104) În nord-estul ţării, comunitățile culturii Boian din faza Vidra nu au mai acţionat spre nord (...), dar au ajuns să pătrundă la sud de Dunăre (probabil şi din cauza tendinței de a ocupa zăcămintele de silex aflate acolo) şi să cucerească ţinutul până la Balcani şi până la ţărmul Mării Negre. (...) Spre est ele [Boian] şi-au extins teritoriul ocupând toată Dobrogea, asimilând o parte din vechea populație a culturii Hamangia, au dat naştere unei variante locale a culturii Gumelnița (varianta dobrogeană.) La sfârșitul fazei de tranziție, aceste comunități au pătruns prin trecătorile Balcanilor şi au coborât în Tracia şi mai departe până la ţărmul Mării Egee. În regiunile de la sud de Balcani, ele au asimilat resturile vechii populații şi au impus cultura materială şi spirituală. Datorită asimilării unor elemente locale în câmpia Mariţei, s-a format o altă variantă sudică a culturii Gumelnița. Curând după această unificare culturală a populațiilor, de la Carpaţii Meridionali până la Marea Egee şi de la ţărmul Mării Negre până la Olt şi Isker, se constată o intensificare a schimburilor culturale din sud spre nord. În acea vreme, la nord de Dunăre apar vase cu decor pictat cu grafit şi unele obiecte mărunte de aramă (de origine sudică). (...)
Multă vreme s-a considerat că populațiile din ţinuturile noastre, din diferite perioade străvechi, au fost ‚tributare’ întru totul celor din sud şi din Asia Mică. (...) Din datele prezentate rezultă că realitatea istorică a fost cu totul alta, anume că în perioada amintită, de la începutul neoliticului târziu, comunitățile din zona Dunării inferioare au pătruns în ţinuturile sudice, le-au cucerit şi au impus acolo cultura materială şi spirituală, având deci un rol activ.
Bibliografie
Comșa Eugen, Bibliografia neoliticului de pe teritoriul României, București, I (1976) - II (1977).
Dumitrescu Vladimir, Arta neolitică în România, București, 1968.
Marinescu Florin, Aşezările fortificate neolitice din România, Studii și Comunicări, Sibiu, 14, 1969, pp. 7-30.
Morintz Sebastian, Tipuri de aşezări şi sisteme de fortificare şi împrejmuire în cultura Gumelnița, ‚Studii și Cercetări de Istorie Veche’, XIII, 1962, 2, pp. 273-284.
Necrasov Olga & Cristescu M., Aspecte antropologice ale neoliticului şi eneoliticului românesc, ‚Studii și Cercetări Antropologice’, IV, 1967, 2, pp. 160-169.
Necrasov Olga & Bulai M., L`elevage, la chassse et le peche durant le neolitthique roumain, ‚Actes du VIIe Congres International’, Moscov, 1970, pp. 544-556.
Nestor Ion, Probleme în legătură cu neoliticul din RPR, ‚Studii și Cercetări de Istorie Veche’, I, 1950, 2, 208-219.
Idem, Cu privire la periodizarea etapelor târzii ale neoliticului din RPR, ‚Studii și Cercetări de Istorie Veche’, X, 1959, 2, pp. 247-260.
Vulpe Alexandru, Începuturile metalurgiei aramei în spațiul carpato-danubian, ‚Studii și Cercetări de Istorie Veche’, 24, 1973, 2, pp. 217-236.