Din activitatea Forumului Democrat al Germanilor din România Filiala Constanța („TOMIS” 1996)

 Din activitatea Forumului Democrat al Germanilor din România Filiala Constanța, „Tomis”, Constanța, ianuarie 1996

 

(...)

 

Școala germană și Biserica Evanghelică Germană din Constanța

(...)

În apropierea acesteia [Bisericii Evanghelice Lutherane Constanța] a fost construită în 1901 Școala Germană. Din informațiile istoricului german [Paul Traeger] aflăm că în anul 1915-1917 numărul școlarilor crescuse la 207 elevi, dintre care 7 erau de cetățenie germană, 24 austro-ungară, 8 erau turci, 4 bulgari, 124 români, 12 greci, un olandez etc.   

(...)

Dascăli greci și dascăli români (GHICA 1882)

 Ion Ghica, Dascăli greci și dascăli români*

în Ion Ghica, Scrisori alese, Editura pentru literatură și artă a Uniunii Scriitorilor din România, București, 1950

*Tipărită în „Convorbiri literare”, nr. 9, 1 decembrie 1882, sub titlul Corespondența dintre d-nii Vasile Alecsandri și Ion Ghica, XIII

 

106 22 Octombre 1882

Iubite amice,

Îți mai aduci aminte, amice, de
... vremea cea frumoasă
Chind un dascalos grecos
Inarmat c-o varga grosa
Paradosă(1) faneros(2)
Aritmerichi
Ke(3) gramatichi
Ke istorichi
Ap-eedo-p-echi(4)
Cu domniile fanarioților se introdusese în țară o mulțime de dascaleci (loghiotati), ca institutori prin casele boierești. Ei învățau pe coconași să vorbească limba Fanarului cu Vodă și cu marele Postelnic, când s-or face mari.
1 paradosa = preda
2 faneros = clar
3 ke = și
4 ap-eedo-p-echi = de aici până acolo

107 N-am apucat pe dascălii cei iluștri: pe Lambru Fotiadi, pe Vardalah, pe Comita, care purtau ișlic și ciacșiri(1), dar am cunoscut pe vestitul Kirkireu de soioasă memorie, care crescuse pe Banul Manolache Băleanu și l-a dădăcit până la moarte; am văzut pe elegantul Mitilineu, cu un ochi la făină și cu altul la slănină, cu pălăria în forme tingirii, largă în fund de două ori cât diametrul capului și pusă pe-o ureche; el, după ce isprăvise pe Niculache și pe Ștefan Golescu, feciorii lui Dinicu Golescu, trecuse la Crețulești, și la urma urmei, se făcuse neguțător de ciorbă, hrănind cu deopotrivă îngrijire și stomacul și spiritul tinerimii care îi încăpea în mână. Am cunoscut pe crudul Corița, care îi bătea pe verii mei de-i zvânta. Am parastisit (2) pe fiii lui Brutus cu epicul Aristia și am trăit un an întreg cu blajinul Likeardopolu, care cânta din Norma pe psaltichie.
De la zaveră el lepădase lebadeaua (5) și tombatera (6)și se îmbrăcase nemțește; (...)
Metoda și programul lor era același pentru toți. Începeau cu Ecoglarion de la file Grigorie (amice Grigorie), un fel de crestomație ad usum delphini(1)) (delfinul era amicul nostru Grigorie Caracaș, în onoarea căruia un dascăl, Crisofora, scrisese acest op).    
1 ciacșiri = pantaloni turcești, de obicei roșii
2 parastisi = a reprezenta
3 Norma = operă de V. Bellini
4 pasltichie = cântare bisericească
5 lebadea = fel de anteriu, manta lungă până la pământ
6 tombateră = probabil ișlic, acoperământ al capului
1 ad usum delphini = nume dat edițiilor din clasicii latini, alcătuite pentru Delfinul, fiul lui Ludovic XIV; în general ediții alcătuite pentru un scop anumit.  

108 Când ajungeai la scoarța din urmă a cărții, se trecea la Terpsitea, așa se numea gramatica compusă de prea învățatul dascăl Neofit Duca; îți da de citeai din Dialogurile morților lui Lucian(2) și te punea la tecnologie(3). Dacă declinai bine numele și conjugai bine verbul, erai scăpat, dacă nu, tipto(4). Loghiotatul nu se turbura dacă înțelegeai sau nu, de știai cine era Caron(5), ce era Stixul(6) și ce putere avea Joe(7). După trei sau patru ani ajungeai la Xenofon sau la Plutarh(8), cu care te deprindea la sintaxă; potriveai, alți trei sau patru ani, numele cu adjectivul, cu adverbul și cu pronumele; de le nimereai, bine, erai scăpat, de nu, tipto! Nici nu vrea să știe dacă înțelegeai copilăria lui Ciru(9), de cunoșteai sau nu locurile pe unde au trecut cei zece mii, sau să caute să te interesezi de viața lui Timoleon(10) sau a lui Epaminonda(11); totul era tecnologia și sintaxa să-i fie cu bine și te trecea la poeți, începând cu Minin aide(1) și în zece ani te dădea gata, tellos(2).
2 Lucian = scriitor satiric grec (120-200)
3 tecnologie = morfologie
4 tipto = bătaie
5 Caron = în mitologia greacă, luntraș care trecea sufletele morților peste râul Styx
6 Styx = râu în Infern în mitologia greacă
7 Joe sau Jupiter = părintele zeilor în mitologia greacă
8 Plutarh = istoric și moralist grec (50-120), autor al vestitelor Vieți ale oamenilor iluștri
9 Timoleon = om de stat grec (410-336 î. e. n.)
10 Epaminonda = vestit general teban (sec. IV î. e. n.)
1 Minin aide = „Cântă mânie”, începutul epopeii Iliada de Homer
2 tellos = desăvârșit

 

109 (...) Când Dumitrache Buzoianu, fecior de boier bogat din Buzău, a isprăvit cartea, Caragea l-a însurat cu vară-sa Sultănica, pe care ai fi văzut-o și tu. Când Neculachi Ghica a ieșit tellos, Vodă i-a dat pe nepoata sa Smărăndița, fata Domniței Nastasicăi și l-a făcut Agă. Când tânărul Manolache Băleanu a fost dus la Curte de Kirkereu, Vodă Șuțu i-a lăsat barbă și i-a dat pe fiică-sa, Domnița Catinca, înzestrând-o cu moșia orașului Târgoviștea.

110 (...) N-a trecut un an și Domnița, nevasta Băleanului, murea din facere. Vodă, tatăl ei, murea otrăvit de ai lui, (...).
Pe când cu dascălii greci, ziua copiilor începea cu răsăritul soarelui și se isprăvea la două ore după apus. (...). Oara cea mai așteptată de copii era somnul de după-amiază, deoarece Grecul nu-ți încuia ușa ca să nu te poți duce să te joci în curte sau în grădină. (...) Grecul se deștepta furios și, ca să poată dormi în pace, îți deschidea ușa și te dădea afară din odaie; atâta pagubă! Pe seară, te duce la plimbare pe dealul Mitropoliei, la grădina Breslei sau a lui Deșliu, unde se găsea cu alți Greci. Apoi acolo să fi auzit novitale și mandate, strategii și filonichii(3); (...).
-Să fi fost eu în locul lui Bozzari(4), zicea viteazul Coriță, nu atacam pe aripa dreaptă; ci trăgeam drept, în mijlocul ordiei(1) și nu lăsam să scape nici un picior de Turc.
3 filonichii = discuții
2 Bozzari = luptător pentru independența Greciei, căzut lângă Missolonghi.
1 ordie = armată

111Mintosul Mitilineu, ca insular ce era, cu cunoștință despre ale mării, striga cât putea:
-De eram eu nu lăsam pe Miauli(2) să dea drumul brulotului(3) pe crivăț, așteptam austrul și ardeam toate corăbiile turcești. Auzi, să-i scape Căpitan Pașa!
(...)
La ochii lor toți eroii acelei lupte gigantice: Bozzari, Colocotroni(4), Coletti, Miauli, Canari, Sahturi, erau numai Greci, nu voiau să știe că Sulioti, Manioti, Speciotti și Epiroti sunt mai toți Arnăuți și Români. De câtăva vreme venise un fel de sălbatec care, când auzea că tratat pe Bozzari de Grec, se înfuria, se răstea la el, strigând:
-Nu Grec, Arvanit(5), bre!
Acela venea de la bătălie.
......
Pe când cu dascălii greci, feciorii de boier învățau românești numai din întâmplare și pe apucate, și unii nu învățau nicidecum.
2 Miaulis = amiral grec, luptător pentru independența patriei sale.
3 brulot = corabie încărcată cu materii ușor inflamabile, folosită pentru a incendia corăbiile inamice
4 Colocotroni = patriot grec în luptele de eliberare de sub turci. A scris o Istorie a Greciei contemporane. 
4 Arvanit = Albanez

 

112 Îmi plăcea să ascult pe logofătul Matache, seara, când citea Viețile Sfinților sau faptele lui Alexandru Machedon, călare pe Ducipal, când s-a bătut cu Por împărat și cu paserile cu ciocul de fier;  (...).
Mama Elena Dudeasca, sora bunică-mea, văduva poetului Iancu Văcărescu, avea sipeturi pline de sineturi(1); mă lua acasă de-i citeam, ceasuri întregi, anaforale de-ale divanurilor de cinci, divanurilor de șapte și ale veliților boieri; (...).
-Vino să te sărut evghenisul(4) mamei, că eu, când mă gândesc la evghenia familiei noastre, îmi vine amețeală.
1 sinet = act
2 velit = mare
4 evghenis = nobil

113 (...) Pe la 1830 Vaillant deschisese școală lângă Stavropoleos și toți feciorii de boieri: Filipești, Grădișteni, Bălăceni, Ghici, Roseti, Budișteni, Golești părăseau dascălii greci și alergau la școala franțuzească.
Tranzițiunea de la școala grecească la cea franțuzească și la cea românească începuse demult, încă din timpul revoluției franceze, (...).
(...) Școalele străine, ale lui Lambru, Vardalah și Vaillant, s-au prefăcut în școale sistematice naționale, cu sute de profesori de istorie, filozofie, matematici, de limbi străine vii și moarte.

115 (...); ar fi fatal să nu avem dulgheri, tâmplari, zidari, croitori, cizmari și să avem numai oameni stropiți cu literatură și filozofie; am ajunge la agoraua(1) Atenei și, în curând, Filip(2) ar fi în cetate. (...)
1 agora = piață publică la Atena, unde se țineau adunările
2 Filip II, rege al Macedoniei. A cucerit Grecia dezbinată (sec. IV î. e. n.)

Școala de acum 50 de ani (GHICA 1880)

Ion Ghica, Școala de acum 50 de ani*

în Ion Ghica, Scrisori alese, Editura pentru literatură și artă a Uniunii Scriitorilor din România, București, 1950

*Tipărită în „Convorbiri literare”, nr. 6, 1 septembrie 1880, sub titlul Corespondența dintre d-nii Vasile Alecsandri și Ion Ghica

 

București, 1880

69-70 Iubite amice,

Pe când în școala de la Măgureanu(1) vestiții eliniști Lambru, Comita, Vardalah și Neofit, emulii lui Corai, predau tinerilor greci și feciorilor noștri de boer Memorabiile lui Socrate(2), Phedon(3) și Metafizica lui Aristot(4); pe când Banul Brâncoveanu discuta cu puristul Duca în limba lui Tucidid(5) Apophtegmele lui Hypocrat(6) și Ariometria(8) lui Archimed(1) și se munceau să izgonească din limba greacă toate cuvintele care nu erau curat atice(2), precum unii din învățați noștri caută să curețe limba română de tot ce nu se termină în -ciune, la biserică la Udricani, la Sfântul Gheorghe și la Colțea se auzea glasul ascuțit a câtorva copii, cari strigau în gălăgie pe:

on, mislete, ucu: omu
pocoi, on, mislete, ucu: pomu.(4)
2 Memoriabilia este opera lui Xenofon, istoric și general atenian, elev al lui Socrate.
3 Operă filozofică a lui Platon, filozof grec din antichitate (sec. IV î. e. n.), discipol al lui Socrate.
4 Aristotel = filozof gec (384-322 î. e. n.)
5 Tucidid = istoric grec din antichitate (460-395 î. e. n.)
6 apofhtegme = aforisme, maxime
7 Hypocrat = cel mai mare medic al antichității, socotit „părintele medicinii” (sec. V î. e. n.)
8 Ariometria = știința determinării densității lichidelor
1 Archimed = vestit fizician și geometru al antichității (sec. III î. e. n.)
2 atic = dialectul grecesc vorbit în vechea Atenă
4 o (on), m (mislete), у (ucu): omu (om)
П (pocoi), o (on), m (mislete),  у (ucu: пomу = pomu (pom) – „sistem” de învățare a chirilicelor.

 

70 (...) Cei de la bucoavnă(7) râvneau la dânșii cum vorbeau păsărește.

Dascălul Chiosea, bătrân cu antereu de calemcheriu(8), la cap cu cauc(9) de taclit vărgat cu cearșaf(10) alb, (...).

7 bucoavnă = abecedar

8 calmcheriu = stofă cu flori cusute de mână.

9 cauc = turban

10 cearșaf = pânză

 

71 (...) Apoi să fi dus Sfântul pe vreunul să nu știe lecția, că, dacă nu-l ajungea cu nuiaua, apoi scotea imineu(2) din picior și-l azvârlea după dânsul cu un:  „Fir-ai dracului cu tat-tu și cu mă-ta, că n-ai învățat matima”(3).

(...) Dimineața buchile, oftoicu(4) și psaltirea, după prânz psaltichia(5).

1 imineu = pantof

3 matima = lecția

4 oftoicu = octoihul, cartea cântecelor bisericești pe opt glasuri.

4 psaltichia = muzica vocală bisericească

 

72 De pe la alde Chiosea ieșeau dieci(1) de vistierie și calemgii(2). (...) Ei [dascălii români] se delectau mai mult cu citirea întâmplărilor lui Alexandru Machedon, care s-a bătut cu furnicile și cu paserile cu ciocu de fier, decât cu citirea mâniei fiului lui Peleu(6). Oile, câinii și fluerul păstorului întristat ai lui Văcărescu îi erau mai dragi decât Afrodita(7) și Bacusu(8) lui Anacreon(9). (...) Limba și urechea lor le spunea că nu erau nici Tătari, nici Greci, nici Slavi; (...)

1 diac = scriitor de cancelarie

2 calemgiu = copist

6 Peleu = rege legendar în Grecia, tatăl lui Ahile, erou al Iliadei  

7 Afrodita = zeița frumuseții în mitologia greacă

8 Bacus = zeul vinului în mitologia greacă

9 Anacreon = poet liric grec (560-478 î. e. n.) 

 

73 (...) Acum lumea s-a subțiat, fiecare vorbește și scrie limba sa proprie și știe că suntem strănepoți ai lui Traian.
74 Cei mai înfocați astăzi nu recunosc de adevărați patrioți decât pe cei cari au strigat „moarte Turcului!” și cred că, deși n-au fost la bătălie, dar că, fără vitejia lor cea civică, țara românească era pierdută, umilită, batjocorită, tăiată de Turci.
(...) 
Din acele școli își recrutau bisericile preoții și cântăreții, acolo boierii căutau băieți pe cari îi lua în casă pe procopseală(1)
1 procopseală = căpătuială

 

75-76 (...) Când a venit în București dascălul Lazăr(4), băieții de la Udricani, de la Sfântu Gheorghe, de la Colțea și de la toate bisericile au golit acele școli și au alergat la Sfântu Sava cu Petrache Poenaru, cu Eufrosin Poteca, cu Simion Marcovici, cu Pandeli, cu Costache Moroiu și cu mulți alți tineri de la școala grecească; (...) 
4 Gheorghe Lazăr (1770-1823) = cărturar ardelean. A înființat, în 1818, școala de la Sfântu Sava.

76 (...); cei mai mulți s-au adăpostit prin curțile boierești ca grămătici(1), vătafi de curte, stolnici(3), trăind pe bere și mâncare, fără grija zilei de mâine; (...) 
1 grămătic = copist 
3 stolnic = slujitor ce avea în grijă masa boierului

80-81 (...) Filimon ne spune că s-a primblat mult timp cu această din urmă scriere a lui [Ciocoii] în buzunar, căutând un Mecena(1) căruia să i-a dedice; (...). 
1 Mecena = protector al artiștilor

 

83 (...) [Filimon] Când vorbea de bucate, i se umplea gura și defectul ce avea la vorbă dispărea când pronunța: „(...) / Măsline dulci de Tesalia”.

Prefață (MANOLE 1950)

Ion Ghica, Scrisori alese, Editura pentru literatură și artă a Uniunii Scriitorilor din România, București, 1950

Ion Manole, Prefață

3 Când, în Mai 1848, comitetul muntean ce pregătea acțiunea revoluționară hotărî să trimită, după sfatul lui Lamartine, un delegat al său la Constantinopol, prima alegere se făcu în persoana lui Eliade. Acest trădător de mai târziu al mișcării refuză însărcinarea: era îngrijorat că, la Țarigrad, i s-ar putea întâmpla vreo nenorocire și i-ar rămâne familia fără susținător... (...) Ion Ghica, a cărui plecare la Constantinopol avea să fie mai puțin hotărâtoare pentru desfășurarea mișcării decât pentru propria-i orientare politică, s-a născut la 16 august 1816.

4 [marele ban Ghica] L-a dat mai întâi la clasa de limbă franceză a lui J. A. Vaillant, la care alergaseră mulți dintre fiii de boieri, părăsind școlile grecești.

7 Dezvoltarea noilor relații de producție capitaliste, ce luaseră având în special după pacea de la Adrianopol (1829), făcea necontenit să crească numericește și ca putere economică o nouă clasă – burghezia.

8 Dacă mica boierime și parte a marii boierimi interesate în schimbul de mărfuri și în dezvoltarea industriei, împărtășeau interesele burgheziei, grosul marii boierimi și jugul otoman reprezentau cele două mari piedici care barau drumul burgheziei.

9 (...) În Mai, după povața aceluiași [Lamartine], comitetul Frăției hotărăște trimiterea unui delegat la Constantinopol pentru a convinge Sublima Poartă să nu intervină în Țara Românească și pentru a reprezenta, după reușita mișcării, noul guvern ce va fi instaurat.

10 (...) Se pare că nici activitatea lui la Constantinopol nu era mulțumitoare, căci, în 18/30 iulie 1848, Bălcescu îl îndeamnă într-o scurtă, dar încă plină de încredere, scrisoare: „lucrează cu activitate acolo, ca să dobândim revoluția și să biruim toată reacția”. 
Trădând țărănimea, căreia îi făgăduise îmbunătățirea situației, neacordând votul universal și pierzând astfel încrederea maselor, refuzând să organizeze apărarea țării împotriva intervenției militare turcești, majoritatea reacționară din guvernul provizoriu a dus la eșuarea revoluției. (...) Ghica rămâne la Constantinopol și continuă, o vreme, să fie preocupat de soarta țării sale. Propune astfel, crearea unui guvern în emigrație, (...).

11 (..) [Ghica] Ca mare proprietar de moșii și ca unul ce stabilise relații strânse cu cercurile politice turcești, se arată mereu mai rezervat, nutrește alte preocupări. 
(...) Ghica devenise bun prieten al Turcilor... El era acum de părere că aceștia vor uni țările, că ei le vor da o constituție. Fostul propagandist pentru libertatea țării sale, membrul fondator al Frăției, se întâlnea acum, în atitudinea de ploconire față de Turci, cu cea mai înapoiată parte a boierimii. „Îmi pare rău, îi mai scrie Bălcescu, că prin exaltația ta turcească îți alienezi simpatiile tuturor”. 
(...) În timp ce Bălcescu se stingea, istovit de luptă și de boală, apăsat de neogoita durere de a nu-și fi revăzut patria, fiindcă Turcii nu i-o îngăduiseră, în timp ce alți emigranți tânjeau și ei , risipiți prin Europa, de dorul țării. Ion Ghica deveni bey guvernator al insulei Samos. Ca funcționar al Porții, el slujește devotat acesteia și aliaților ei, urmărind cu o energie vrednică de o cauză mai bună pe „haiducii de mare” samioți, dintre care mulți luptau eroic pentru eliberarea țării lor.
După cinci ani de guvernare, fostul prinț de Samos se întoarce în 1859 în țară, (...).

20 Iată-l pe Grigore Alexandrescu recitând scene întregi din Sofocle și Euripid, poezii din Anacreon – acestea din urmă împreună cu poetul Iancu Văcărescu – sau iată-l refuzând cu demnitate invitația soției domnitorului Bibescu de a deveni poet al Curții: „... dar să fiu poet de porunceală, văd că Măria Ta n-ai citit o satiră ce am făcut vreo câțiva ani unui boier de la Curte, de atunci, pe care-l povățuiam cu versurile: Ia-ți nădragii de atlas, / De-și fă steagul la Parnas!, apoi ce fac eu cu cele versuri, când voi îmbrăca nădragii de atlas?”

23 (...) Pentru cunoașterea situației învățământului din primele decenii ale veacului trecut, scrisorile „Școala acum 50 de ani”, „Dascălii greci și dascăli români” conțin amănunte prețioase. Începuturile teatrului la București, viața culturală a vremii, felul cum se călătorea înainte de 1848, chipul cum se acordau slujbele și se strângeau birurile, relațiile dintre Țara Românească și Imperiul Otoman, unele raporturi dintre clasele sociale, toate acestea sunt numai câteva dintre capitolele cu importanță istorică.

24 (...) O singură dată ne înfățișează un moment dramatic în legătură cu asuprirea țărănimii („Dascăli greci și dascăli români”).

Autonomia intelectuală, precum o permanentă căutare (SALAT 1990)

Salat Levente, Autonomia intelectuală, precum o permanentă căutare, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

126 (...) Acest lucru este caracteristic „tipului eroic analitic”, fiind vorba de preocupările savantului cercetător care investighează lumea fenomenelor și semnificațiile care se ascund în spatele acestora, și pe care Kerenyi Karoly îl descrie prin citarea unui pasaj din „Discursurile academice” ale lui Cicero.

(...)

Pentru școala platonică de  mai târziu, atitudinea spirituală a Noii Academii este cea care, lăsând la o parte dogmatismul negativ al scepticismului, refuză dogmatismul sever în toate punctele critice, concretizând, în aspirația față de obiecte, în siguranța precaută a demersurilor cercetătorilor, una din esențelor posibile ale autonomiei intelectuale.

Ne-am putea întreba ce anume motivează terminologia aleasă de Kerenyi, ce anume este acel ceva care înrudește acest  comportament spiritual cu o anume accepțiune a religio-ului, a vreunei religii – care?

127 (...) Înaintea sa, gânditorului care propovăduia concepțiile unitare ale phaysis-ului, încât îi stăteau la dispoziție legile lumii unitare – kosmos – astfel că adevărul nu trebuie căutat, ci dezvăluit, asumat, selectat. Pentru el, definirea decisivă a înțelepciunii sun astfel: „ascultând de phaysis adevăr să spunem (aletheia) și să înfăptuim”.

În universul dedublat, constatat de către Socrate, rostul „înțelepciunii umane” este deja ceva mai problematic. Conform „Apologiei” lui Socrate, înțelepciunea existentă datorită individului nu este altceva decât „știința neștiinței adevărului bun”, deci, nu altceva decât o cercetare dezvăluitoare despre cunoștințele noastre. Această recunoaștere, neștiința științei, conferă, în fața lui și în fața celor care îl urmează, posibilitatea unei selecții adevărate, aceasta îl, îi dezleagă de dependențele care îl rețin, de cele legate strict de lumea concretului, îl determină la descoperirea altor dependențe noi, la crearea, selectarea acelora pe care – cu toate că nu există opțiune care să satisfacă toate așteptările – consideră că și le poate asuma.

(„Korunk”, 1/1990)

Salat Levente (1957) – eseist, redactor șef adjunct  „Korunk”, Cluj

Europa culturii (KLEPSCH 1993)

Egon Klepsch (președintele Parlamentului European), Europa Culturii, Napoli, 5 septembrie 1993, „Tomis”, Constanța, noiembrie 1993

 

O moștenire supremă a fost, pentru Italia și Europa, aceea a școlilor de filosofie și gândire din Magna Grecia; și la fel de mare a fost aceea a vocației universaliste a civilizației elenice, a legiuitorilor săi și a fondatorilor de orașe, al proiectului, foarte uman chiar dacă nedesăvârșit, al polisului antic. (…) Spiritul european modern a trecut aici primele probe și, înaintea altor locuri, în sudul țării, în chiar regiunile care își trăseseră gloria din școlile din Magna Grecia și (…). (…)

E simptomatic să constatăm astăzi, în pragul celui de a treilea mileniu, când problema raportului dintre unitatea  europeană și identitatea Statelor naționale se pune cu tărie, s-a gândit să se ajungă la un concept  - subsidiaritatea - care își afundă rădăcinile departe în timp. Un astfel de concept are o tradiție în istoria ideilor politice și sociale; i se pot găsi urme în operele lui Aristotel și San Tommaso d Aquino. (…)

Pentru Europa au fost desăvârșite cercetările umaniste și versiunea latină a lui Marsilio Ficino care au făcut din gândirea lui Platon și Plotin patrimoniul tuturor țărilor din Occident și au întemeiat Republica literaria.

Italia meridională, și Napoli în special, au contribuit la constituirea acestei tradiții într-un mod determinant, de la primii zori ai lumii clasice, și pentru un lung arc de secole, au rămas reședința sa privilegiată, fără ca lumina ei să fi lipsit vreodată și să se fi întunecat de tot