Pearl Harbour, Yalta și trădarea Europei (FISH 1991)

Hamilton Fish, Pearl Harbour, Yalta și trădarea Europei, Venus/Negru pe alb, București, 1993 (1991 USA)

 

X. Preludiu la alt război mondial

(78) [Anglia] A fost bucuroasă și nerăbdătoare să-l îmbrățișeze pe tovarășul Stalin ca pe un frate cu numai 6 săptămâni în urmă și încearcă acum să-l cumpere, la fel cum încearcă să-i cumpere pe Mussolini, Franco și turci.

 

XI. Cele patru libertăți fundamentale și Carta Atlanticului.

(81-82) (...) în remarcile pe care le-am făcut în aceeași zi [28 martie 1944] în Camera Reprezentanților să trag concluzia că „ori Carta a murit și este îngropată ori ascunsă pe undeva”  și să atrag atenția asupra tragicelor efecte ale acestei înmormântări.: „(...) Pe baza Cartei, Polonia, statele baltice și regiunea Balcanilor  puteau fi apărate și ajutate să-și păstreze suveranitatea și independența împotriva agresiunilor. Acum constatăm că aceste națiuni mici, independente și suverane, vor fi sacrificate.” (...)

Am replicat: „(...) De atunci, guvernul sovietic a ratificat această declarație [Carta], dar cu toate acestea Uniunea Sovietică pretinde o parte din Polonia și se pare că va încorpora națiunile baltice, precum și o parte din Balcani.”

 

XIX. Trădare la Yalta

(135) Pentru a evita un astfel de deznodământ,  Churchill a cerut americanilor să susțină o debarcare în Balcani, dar Roosevelt a refuzat, deoarece Stalin s-a opus acestei idei.

(137-138) Așa cum preciza congresmanul Dewey Short – un republican din Missouri, fost pastor metodist – într-o notă adresată Camerei la 13 iulie 1946: „Comuniștii se află în război cu întreaga lume. (...) Dacă aveți vreo îndoială, priviți Bulgaria, România, Grecia, (...), Coreea – pentru a menționa doar câteva din țările în care s-au infiltrat.”

  

XXI. Susținând cauza evreilor

(150) Cei mai mulți dintre evreii americani sunt hotărâți să facă orice sacrificii – în limitele onestității și loialității față de SUA – pentru a-i ajuta pe frații lor persecutați în Europa Centrală și de Sud-Est să-și găsească refugiu și o patrie în Palestina.

(152) La 9 decembrie 1941 am luat cuvântul în ședința Camerei și (...) am rugat să se obțină bani din fondul Lend-Lease pentru înzestrarea unei armate israeliene: „(...) Să le dăm bani, așa cum am dat Poloniei, Cehoslovaciei, Franței, Greciei.”

(157) Este posibil să ne asigurăm sprijinul unor țări neutre, cum ar fi Suedia, Spania sau Turcia?

 

Foreign Policy of Major Powers (JAN 2022)

Sayyed Abid Ullah Jan, Foreign Policy of Major Powers, University Qurtuba (Pakistan), 2022

 

4. What countries will be affected if Ukraine’s exports fall?

(...)

The top trade partners in 2021 for those commodities in which Ukraine had a particular export comparative advantage were:

• (...)
• semi-finished iron or non-alloy steel – Italy ($719m), Turkey ($459m), China ($238m)
• pig iron and spiegeleisen in pigs – US ($539m), China ($201m), Turkey ($55m)
• vegetable plaiting materials – Poland ($39m), Turkey ($2m), Germany ($1m)

(...)

Orizonturi politice românești: suveranitate politică, integrare europeană și alegeri europeană (BJOLA 2002)

Corneliu Bjola, Orizonturi politice românești: suveranitate politică, integrare europeană și alegeri europeană, „Studii internaționale”, București, 7, 2002, 73-116

 

2.Aspecte teoretice ale conceptului de suveranitate politică în contextul integrării europene

2.1.Relevanță teoretică și politică

(79) Numărul semnificativ de țări candidate (primul val de aderare din 2004 se presupune că va include opt țări ECE plus Malta și Cipru, urmate de România și Bulgaria la câțiva ani diferență), tensiunile instituționale interne ale Uniunii (...), precum și protejarea suspicioasă de către statele candidate a dreptului la autodeterminare redobândit recent, contribuie cumulat la transformarea procesului de extindere a Uniunii către Est într-un reper politic cheie pentru configurația formei de suveranitate care va sta la baza organizării politice a Europei în următoarele cinci-șase decenii.

 

 

3. Aspecte politice practice ale relației suveranitate-integrare europeană

3.1. Poziția oficială românească

(79) Cele 8 regiuni de dezvoltare se adaugă celor două regiuni transfrontaliere cu Ungaria și Bulgaria în care au fost deja investite 45 milioane euro în ultimii cinci ani, majoritatea din fonduri PHARE (Ministerul Dezvoltării și Progresului, 2002).

(79) Într-un mod similar cu admiterea țărilor mediteraneene din anii 80 (1981 – Grecia, 1986 – Spania și Portugalia), dar la o scară mult amplificată, extinderea către Est a Uniunii trebuie să asigure atât consolidarea democrației și dezvoltarea economică a țărilor ECE , cât și re-modelarea substanțială a mecanismului instituțional de decizie politică al acestor state.

 

3.2. Limitele poziției românești

(96) 24 = Relațiile României cu Ungaria, Bulgaria sau Ucraina sunt din nefericire instabile, marcate de perioade de tensiuni politice, (...). (...) Cu excepția Inițiativei Central Europene, contribuția și rezultatele participării României în cadrul mecanismelor de cooperare regională (Pactul de Stabilitate, Inițiativa de Cooperare Sud-Est Europeană, Organizația Cooperării Economice a Mării Negre sau variate forme trilaterale) sunt mai degrabă simbolice.

 

 

3.3. Modelul actor-centric românesc de construcție europeană

3.3.2. Coordonatele și tempoul reformei instituționale

(99-100) Pornind de la premisa că extinderea Uniunii va începe în 2003 cu un număr de maximum zece state și va continua în 2008  cu restul țărilor candidate, inclusiv România și Bulgaria, reforma sistemului de distribuire a competențelor decizionale

 

Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă (RANDALL 1996)

David Randall, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, trad. A. Ulmanu (engleză 1996), pref. M. Coman, Polirom/Media (M. Coman), Iași, 1999, 265 p.

 

2.Limitele jurnalismului

Standarde și cunoștințe universal

(35) Totul a început cu acuzația privind violența, o minciună simultană a mai multor guverne, cenzură și un imperiu muribund. Evenimentele au atras în scenă Turcia, Rusia, Marea Britanie și Bulgaria, care abia se năștea; au continuat cu acte de eroism și cu un război și s-au încheiat cu nimic mai mult decât crearea câtorva națiuni, în cadrul unui proces de redesenare a hărții Europei.

 

4.Calitățile unui bun reporter

Caracterul

(61-2) John Meritt putea scrie și articole ușurele, dar se distingea prin articolele pe care le scria despre (...), și despre condițiile precare în care sunt nevoiți să trăiască handicapații mental în țări precum Grecia.

Război împotriva speciei umane. Agresiunile Uniunii Sovietice împotriva lumii 1919-1989 (SARIN & DVORETSKY 1996)

Oleg Sarin & Lev Dvoretsky, Război împotriva speciei umane. Agresiunile Uniunii Sovietice împotriva lumii 1919-1989, trad. M. Columbeanu (rusă 1996) Antet, București, 1997

 

Cuvânt înainte

(4) Războaiele din Balcani s-au desfășurat pentru a-i salva pe frații noștri slavi de aceiași cotropitori musulmani.

 

Umbra sovietică peste Suomi

(59) Războiul de agresiune colonială dezlănțuit de Uniunea Sovietică împotriva Finlandei și ocuparea aproape simultană a Poloniei și a țărilor balcanice făceau parte din strategie cu rază lungă de acțiune a lui Stalin, concentrată, după cum o demonstrează evenimentele ulterioare, în jurul planului de împărțire a Europei între URSS și Germania și, dacă și când circumstanțele ar fi permis-o, înghițirea Germaniei însăși.

 

Legea junglei în documentele oficiale

(64) În 15 iunie, reprezentantul sovietic la Berlin, Astahov, l-a vizitat pe ambasadorul bulgar Draganov. Bulgaria întreținea legături strânse cu Germania, iar Stalin avea deplina convingere că discuția dintre Astahov și Draganov urma să-i fie imediat raportată lui Ribbentrop, ministrul german de externe. Astahov i-a spus lui Draganov că, ținând seama de actual situație internațională, Uniunea Sovietică avea două posibilități: să semneze un pact de neagresiune cu Marea Britanie și Franța sau să câștige timp semnând o înțelegere cu Germania.

(77) În ultimele șase luni ale lui 1944 și până în mai 1945, au luptat pe pământuri străine în Europa de Est și Balcani, cu scopul declarat de a elibera popoarele de acolo de sub jugul fascist.

(78) Astfel, țările socialiste pro-sovietice – RDG, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia și Polonia – au fost unite sub umbrela Pactului de la Varșovia. Albania și Iugoslavia, deși nemembre ale Pactului de la Varșovia – au devenit totuși state comuniste, având relații de prietenie cu URSS.

 

Criza din Caraibe

(187) Malinovsky [ministrul apărării sovietic]  i[Hrușciov]-a spus că rachetele americane desfășurate pe celălalt mal al Mării Negre, în Turcia, puteau lovi centrele vitale ale Uniunii Sovietice în interval de 10 minute, câtă vreme rachetele sovietice aveau nevoie de 25 de minute pentru a atinge teritoriul american, pornind din interiorul hotarelor URSS.

 

Europa de Est în termeni sovietici

(236) Debarcat de la conducere, Dubcek a fost numit ambasador în Turcia.

 

KGB-ul la putere. Sistemul Putin (WOLTON 2008)

Thierry Wolton, KGB-ul la putere. Sistemul Putin, Humanitas/Istorie contemporană, București, 2014 (2008 fr.), 233 p.

 

I.KGB-ul intră în joc

 

Scenariul ratat

(43) „Moscova a elaborat, încă din 1988, un proiect destinat să înlocuiască grupurile conducătoare din Cehoslovacia, Bulgaria și România cu reformatori comuniști”, a precizat mai târziu ministrul de Interne al Cehoslovaciei eliberate (1).

n. 1 = Evghenia Albats, La Bombe a retardement, ed. cit. J. R., fost disident al mișcării Carta 77, a devenit primul ministru de interne al Cehoslovaciei conduse de V. Havel.

 

Ultima carte

(47) Începând de la Cezar, istoria nu duce lipsă, categoric, de complotiști gata să-i lichideze pe cei care i-au făcut regi, (…).

 

 

II.KGB-ul pierde mâna

(63) De-a lungul anilor 80, cekiștii au fondat numeroase bănci false și societăți comerciale în țări cunoscute pentru legislație permisivă: Grecia, Cipru, Italia și, în special, Portugalia.

 

III.KGB-ul umflă potul

 

Strategia tensiunii

(143) Ofițerul KGB [Romanovici] își găsise sfârșitul într-un accident rutier petrecut în Cipru, la puțin timp după evenimentele din septembrie 1999.

 

Interviu cu Octavian Paler (ARION 1982)

George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

 

Interviu cu Octavian Paler

(...)

-De ce ați ales Grecia, Egiptul, Italia pentru a scrie despre ele?

-Poate pentru că soarele mediteraneean luminează întrebările fără să le ucidă.

(...)

Dv. călătoriți de parcă ați vrea să aflați dacă existența acelor meleaguri, acelor monumente este reală. Călătoriile vă vă stârnesc exclamații și nu vă aduc nimic necunoscut.

-Ba da. M-au învățat să descopăr că Odiseea a fost scrisă pentru sfârșitul ei.

-Oare și mitologia este pentru dv. un pretext?

-Da. Nu le-am cerut zeilor decât să le folosesc numele pentru cauza mea personală. (…) Dacă iubesc lumina de afară e ca și cum aș spune că îl prefer pe Apolo. Sau pronunțînd numele lui Dionysos mă gîndesc că am o poftă teribilă să stau culcat în iarba amară, plină de mirosurile primăverii, privind cerul și adumelcînd ca o sălbăticiune amintirea munților. Prin mitologia greacă nu trebuie să părăsim viața obișnuită, deși grecii și-au imaginat că totul se rezolvă printr-un surâs. În definitiv, Elada nu e atît o țară, cît o categorie muzicală.

- Dar a scrie despre monumente străvechi, despre zei nu înseamnă o depărtare de timpurile noastre?

-Dacă există cineva căruia i se pare inactuală sau superfluă nevoia de a crede în sensul profund al Ithacăi, cu atât mai rău pentru ei. (…) Nu mi-am propus niciodată să reinterpretez miturile antice și, chiar dacă în această privință s-au scris lucruri foarte măgulitoare despre cartea mea Mitologii subiective, cred că nu le merit. N-am căutat în mituri decât un mod de a mă confesa și de a judeca viața.

(...)

-(...) Frumusețea ajunge să învingă neantul din care a apărut Afrodita, dar nu ajunge să salveze de la moarte un copil flămând. (…) 

(...)

-Grecii și Renașterea au pus în centrul lumii mai ales frumusețea omului. 

(...)

Dar ce credeți că a pierdut epoca modernă?

- Socrate în agora nu era niciodată singur. În epoca modernă el ar avea șansa să descopere că singurătățile cel mai mari nu sînt cele între patru ziduri. Metropolele europene cunosc singurătatea în plină stradă.

-V-ar ispiti întoarcerea în antichitate?

-Sunt dintre cei care nu s-au gândit niciodată că Don Quijote ar trebui vindecat de himerele sale. Totuși, știu că singura înțelepciune adevărată este să aparții timpului tău, orei pe care o trăiești.

-Nu vă contraziceți? Ați scris despre nostalgia Eladei.

-Nu mă contrazic. În loc să copiem Parthenonul, e mult mai important să înțelegem că el ne vorbește despre o perfecțiune pe care trebuie să o căutăm singuri. Decepțiile neoclasicismului au fost grăitoare. Dar merită să reținem de la clasicism încrederea în cuvinte. (...) Hitler și Nero îmi provoacă aceeași repulsie în plan moral.

-Vorbiți uneori nu numai despre mitologie, dar și despre istorie ca despre o problemă personală.

(...)

Enigme descifrate ale celui de-al treilea Reich (BEZÂMENSKI 1984)

Lev Bezâmenski, Enigme descifrate ale celui de-al treilea Reich. O carte nu numai despre trecut, Editura Novosti, Moscova, 1984,

în

Din culisele celui de-al doilea război mondial. Zborul din mai, traducere G. G. Potra, „Lumea 85. Caiet de vacanț”, București, 1985

 

 

„Barbarossa” însuflețește jocul
(55) [prințul Hohenlohe, aug. 1941] „Intrarea în Rusia ridică următoarele probleme – dacă [Germania] va reuși să învingă bolșevismul… ea va fi recunoscută drept pavăza păcii pentru Balcani și popoarele Orientului Mijlociu… Atunci Germania își va asigura temeiurile pentru proclamarea <păcii europene>”.
 (56) La sfârșitul anului 1942, un tânăr iugoslav din Muntenegru a luat legătura cu ambasada britanică [Elveția]. El a informat-o pe Wiskemann cu privire la activitatea Armatei iugoslave de eliberare națională și despre rolul de trădători jucat de bandele lui Draza Mihailovici (2). Wiskemann a cerut sfatul lui Dulles, iar acesta a fost de părere că aliații trebuie să se bazeze pe Mihailovici și să nu se lase influențați de propaganda comunistă.
2 = Draza Mihailovici (1893-1946). General sârb (1942). În 1941-1945 șef al formațiunilor profasciste (cetnici). În 1942, ministru de război în guvernul iugoslav din emigrație. Criminal de război, condamnat la moarte și executat în urma sentinței Tribunalului popular al Republicii Socialiste Federative Iugoslavia.

 

„Greșeala”

(58) „Roberts” a declarant: „Din partea germane a fost o greșeală colosală să se ajungă la război. (…) În cursul unei evoluții pașnice, Europa de Sud-Est ar fi căzut rapid, practic, în mâinile Germaniei; nici Anglia, nici America nu ar fi avut intenția și forța de a se opune, pe cale militară, unei asemenea evoluții a evenimentelor. Iar dacă, după aceea, Germania ar fi pus mâna pe aceste regiuni, i-ar fi fost foarte ușor să ducă un război pe un singur front împotriva Rusiei”.

 

„Desene politice” fantastice
(59) [Paulus memo] „El [Bull] - SUA înclină spre crearea unei ordini europene statale și industriale pe scară largă, văzînd în Germania Mare federativă (de genul Statelor Unite), cu confederațiile dunărene alipite, ce mai bună garanție a ordinii și reorgananizării în Europa centrală și de est.”

 

În spatele pseudonimului „Roberts”
(63) [Royal Tiller – diplomat american] (…)  a îndeplinit funcții în țările Europei (consilier al Băncii Naționale a Bulgariei), (…).

 

Raportul agentului SS nr. 144/7957
(64) [aprilie 1943] În cursul lor [convorbiri] se examinează, de asemenea, problema livrărilor de alimente în Grecia și în alte țări ocupate din Europa.

 

Ce s-a întâmplat în Anglia?
179 (...) [9 iunie 1941 Londra] [lord cancelar John] Simon a continuat să pună întrebări [lui Rudolf Hess] în legătură cu soarta Olandei și Norvegiei, precum și a Greciei. El dorea să știe dacă Hitler intenționează să elimine cu desăvârșire și aceste țări din sfera de influență britanică.

 

Susținerea unui curs viabil (BROWN & WOLF 1987)

Lester Brown & Edward Wolf, Susținerea unui curs viabil („Starea lumii 1987”),

în

Lester Brown, Problemele globale ale omenirii, trad. Serghei Celac, texte selectate de I. Iliescu, A, Gheorghe și S. Celac, Editura Tehnică, București, 1988

Încheierea tranziției demografice
266 Tabelul 10.1. Țările care au încheiat tranziția demografică 1986
(...)
Grecia – Natalitatea la mia de locuitori: 12 – Mortalitatea la mia de locuitori: 10 – Ritmul anual de creștere sau scădere: +0,2% - Populația: 10 milioane
(...) 
Sursa: Estimările ale Institutului Worldwatch bazate pe datele din United Nations, Monthly Bulletin of Statitistics, New York.

Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație (TANSU 2014)

Giselle Ali Tansu, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, clasa XI, Liceul Teoretic „Ovidius”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

 

(16-17) În secolul XIV, au venit tătari alături de turci din Anatolia, având loc trecerea la islamul sunit. În perioada lui Timur Lenk, 100.000 de tătari s-au stabilit în Dobrogea. În 1525, alte grupuri de tătari au ajuns la Babadag. Cronicile otomane au înregistrat patru grupuri de tătari pe teritoriul Rumeliei (Balcanii de Est), de care aparținea Dobrogea. Limba tătară face parte din ramura turcică a limbilor altaice. Instaurația administrației otomane în Dobrogea a avut un efect de asimilare a populației tătare, limba tătară fiind treptat înlocuită cu cea turcă. La sfârșitul secolului XVI, călătorii străini denumeau Dobrogea „țara tătarilor”. În 1596, s-au stabilit alți 40.000 de tătari în regiunea dintre Dunăre și Mare. După ocupația țaristă din 1783, mulți tătari și-au găsit refugiu în Dobrogea. Procesul de emigrare a continuat până la unirea Dobrogei cu România în 1878. Datorită deselor războaie otomano-țariste, tătarii își căutau refugiu, părăsind de trei ori Dobrogea, dar întorcându-se. După 1878, situația tătarilor din Dobrogea a fost asemănătoare cu cea a turcilor, adică marginalizați, dar nu supuși unui proces de asimilare etnică. O primă evaluare a numărului tătarilor din Dobrogea a fost făcută în 1879 destul de imprecis, deoarece tătarii erau incluși împreună cu turcii în gruparea religioasă a musulmanilor. În acel moment existau în Dobrogea 134.000 de musulmani. (...) Câteva geamii și cavourile Gazi Ali Pașa și Saru Saltâk Dede din Babadag sunt declarate monumente istorice. (...) În perioada lui Timur Lenk, 100.000 de tătari s-au stabilit în Dobrogea și în regiunile Edirne și Filipopoli.

 

Bibliografie: „Karadeniz Crimeea”, „Magazin istoric”, „Ziua”, uniuneatatara.ro (UDTTMR)

 

Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație (ABDURAIM 2014)

Melisa Abduraim, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, clasa IX, Liceul Teoretic „George E. Palade”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

(7) În următoarele secole, mii de tătari au emigrat pe teritoriul Dobrogei, iar în perioada lui Timur Lenk, 1000 (?) de tătari au emigrat în Dobrogea. La sfârșitul sec. XVI, călătorii denumeau Dobrogea „țara tătarilor”. În 1596, sub conducerea unui frate al hanului, s-au stabilit 40.000 de tătari în Dobrogea. După ocupația țaristă din 1783, mulți tătari și-au găsit aici refugiu.

 

Interviu (KOJAROV 1972)

 Interviuri acordate de participanții la cea de a III a Conferință mondială de cercetare a viitorului, în Mihai Botez & Mircea Ioanid (eds)., Viitorul comun al oamenilor, trad. C. Dimitriu, Conferința a III a de cercetare a viitorului București 1972, Editura politică, București, 455 p

Asen Kojarov – Bulgaria

411-412 Două momente principale determină însemnătatea conferinței. În primul rând, marea importanță a temei de bază a conferinței – viitorul comun al omului. În al doilea rând, aceasta este prima dintre conferințele internaționale destinate problemelor de prognoză la care este prezentă opinia publică științifică dintr-o serie de țări socialiste și în curs de dezvoltare. Ceea ce s-a făcut aici în sensul unei largi reprezentări la conferință constituie totuși un început bun.

Datorită specialității mele, îmi sunt cunoscute cele mai importante teorii și concepții despre dezvoltarea viitoare a societății elaborate de filozofii, sociologii, economiștii contemporani occidentali, atât „pluraliști”, cât și „antipluraliști”. În aceste lucrări și la această conferință, eu nu am auzit nici o alternativă a teoriei marxist-leniniste profund gândită, la nivelul gândirii științifice moderne, despre viitorul omului și al societății umane.

Teoria științifică a dezvoltării societății, elaborată de Marx și Engels cu peste 120 de ani în urmă, se perfecționează continuu și este confirmată de viață și știință.

Dezvoltarea relațiilor sociale în epoca contemporană, succesele și greutățile dezvoltării sistemului mondial al socialismului, dezvoltarea țărilor capitaliste dezvoltate legată de menținerea și adâncirea continuă a contradicțiilor de bază, precum și procesul polarizării prin care trec multe din țările în curs de dezvoltare, toate aceste teorii își găsesc o tratare științifică numai în marxism-leninism. Numai marxism-leninismul ne oferă un model clar, fundamentat științific, al societății viitoare și al personalității. Astfel încât eu sunt convins că omul epocii viitoare va fi omul care va stăpâni natura într-o măsură mai mare decât astăzi și va folosi cu prioritate energia termonucleară și procesele chimice și biologice. Va fi omul eliberat definitiv de orice opresiune socială, de toate contradicțiile naționale, rasiale și interstatale. Toate forțele societății erei viitoare vor fi îndreptate spre cucerirea naturii și perfecționarea continuă a condițiilor sociale ale vieții, astfel încât fiecare om să aibă condiții pentru dezvoltarea tuturor capacităților creatoare, fizice și spirituale.

 

Szabo Zoltan despre Balcani (POMOGATS 1991)

Pomogats Bela, Szabo Zoltan despre Balcani, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

 

220 Politica și cultura maghiară au fost nevoite întotdeauna să-și îndrepte atenția în mai multe direcții, deci, nu numai spre Occident, ci și spre sud-est, spre zona balcanică. Orientarea, devenită tradițională, a statului maghiar din Evul Mediu și apoi din perioada Principatului Transilvaniei a fost estompată mai târziu de problematica și succesele maghiarimii privind integrarea vest-europeană, iar în secolul XIX puțini au fost aceia – ca Szechenyi Istvan, Wesselenyi Miklos, precum și câțiva reprezentanți ai emigrației din 1849, cum ar fi Orban Balazs și Veress Sandor – care au realizat într-adevăr caracterul influenței popoarelor și țărilor din Balcani asupra destinului, conturării regiunii central-europene și, implicit, asupra conturării destinului Ungariei. Evenimentele care au urmat după primul război mondial au demonstrat, cu atât mai mult, puterea considerabilă a acestei influențe.

Acesta este motivul pentru care a crescut interesul față de Balcani, dezvoltându-se în Ungaria o cercetare a Balcanilor, mai ales în anii 30, când a devenit clar că șansele orientării vest-europene sunt reduse și că viața politică și spirituală maghiară trebuie să țină seama de evenimentele regiunii de est și ale celei sud-est europene, de mișcările din interiorul acestor ținuturi. Pe tărâmul cercetării științifice, această orientare a fost reprezentată, printre alții, de Eckhardt Sandor, Kniesza Istvan, Tamas Lajos, Galdi Laszlo, Makkai Laszlo și Vaczy Peter, iar în domeniul vieții literare și culturale de operele lui Nemeth Laszlo, Jozsef Attila, Fabry Zoltan, Gaal Gabor, Balogh Edgar sau de revista „Apollo”, publicație redactată de Gal Istvan. Față de relațiile și procesele interne din spațiul sud-est european și-au manifestat, în general,  interesul reprezentanții literaturii stângiste, ai mișcărilor populare și gruparea de intelectuali reformiști. Reprezentant al intelectualității reformiste a fost și Szabo Zoltan, cunoscut pentru activitatea sa sociografică și pentru rolul său avut în apărarea spiritualității țării”, care și-a îndreptat atenția spre Balcani, tocmai în interesul evaluării șanselor și sarcinilor privind reformele naționale. (...)

221 În cadrul preocupărilor sale privind mișcărilor reformiste, a inclus și studierea politicii, a mișcărilor și aspirațiilor spirituale din zona Balcanilor. Foarte devreme, încă de la începutul carierei sale, s-a ocupat de situația Europei Centrale și a celei Sud-Estice, în studiul său intitulat A magyar flatalsag es a dunai kerdes (Tineretul maghiar și problema dunăreană), scriere apărută în 1935, în publicația „Katolikus Szemle” (Revista catolică), ce anunța deja necesitatea unei noi orientări central-europene. (...) În 1935 a pornit în acea renumită călătorie – împreună cu Nemeth Laszlo, Keresztury Dezso și Boldiszar Ivan – ale cărei experiențe Nemeth le-a reunit în jurnalul intitulat Magyarok Romaniaban (Maghiarii din România). (...) Cei patru călători pornesc din Budapesta pe Dunăre, cu un vapor cu aburi, în portul românesc Giurgiu iau trenul pentru a ajunge în București, apoi la Constanța. Aici s-au despărțit: Nemeth împreună ceilalți se grăbesc spre Ardeal, în timp ce Szabo Zoltan și-a continuat drumul în Dobrogea de sud, apoi în Bulgaria, la Varna, apoi, cu vaporul pe Marea Neagră, a ajuns la Istanbul, de unde în final s-a întors acasă. Experiențele sale acumulate pe parcursul călătoriei le-a descris în Balkani utikonyv (Jurnal din Balcani), scriere publicată în unsprezece episoade, în revista „Elet” (Viața), în perioada 4 octombrie – 20 decembrie 1936. Acest serial s-a constituit în volumul A Vaskapun tul (Dincolo de Porțile de Fier), editat în 1937, tot de revista „Elet”.

Szabo Zoltan a structurat evenimentele trăite cu ocazia călătoriei pe Dunăre, în Voivodina, apoi – trecând prin Porțile de Fier – experiențele acumulate pe malurile Balcanilor, într-o imagine identică aproape cu cea realizată în memorabilul jurnal de călătorie al lui Nemeth Laszlo. Viziunea lui a fost de asemenea marcată de prezența comună a interesului necondiționat și a unei anumite rezerve: știa bine că zona balcanică a avut un efect negativ asupra Ungariei, dar, în același timp, îi era foarte clar că soarta maghiarilor depinde în mare măsură de preocupările și aspirațiile popoarelor balcanice. „Noi, maghiarii – scria în jurnalul său de călătorie – odinioară am privit foarte mult încoace, spre sud și spre est; din când în când cu ochii cuceritorilor, dar de cele mai multe ori ca și cei care trebuiau să se apere. Străluciții noștri soli aveau, probabil, sentimente de incertitudine când au pornit spre sud, spre strălucitoarea Poartă, mai întâi pentru a se tocmi, apoi pentru a cerși. Mult, foarte mult timp, aceste locuri au reprezentat cuibul principal al forțelor istorice amenințătoare pentru viața noastră, maghiarul privind spre sud-est cu inima tremurândă. Această spaimă ne-a îmbibat, ne-a copleșit cu o frică instinctuală, irațională, rădăcinile ei nemaifiind în creier, ci în porii și în nervii noștri. După marea eliberare, bunicii și tații noștri probabil că s-au străduit să scape și de aceste amintiri, atunci când priveau spre vest, când contestau că suntem lângă Balcani, când nu recunoșteau că și ei sunt într-o oarecare măsură balcanici. Ar fi vrut să uite faptul că acest Balcan neliniștitor, haotic, având scopuri incerte, stă la spatele lor, ba, mai mult, în spatele lor. Fericiți, am întors spatele, timp de două secole lungi, acestor ținuturi și popoare spre care mă poartă acum vaporul ce nu poate fi oprit. Privirea ne-a fost ațintită spre vest, în timp ce la spatele nostru s-au dezvoltat în tihnă și pe neobservate energiile tinere ale acestor ținuturi considerate sălbatice și necivilizate. Când catastrofa ne-a deschis ochii, erau deja la Oradea și la Subotica, dârji, puternici, tineri. Popoare care au tras jugul în folosul turcilor – având aceeași soartă cu poporul nostru, iar în cazul multora chiar mai amară – acum, când semiluna s-a retras, au devenit, ele însele, pentru noi, un anume pericol turcesc. Este neliniștitor că mă îndrept spre ei, la ei, despre a căror existență și forță nu ne-au informat tații noștri fericiți.”

222 Balcanul – și în primul rând românii din Balcani (din Regat) – reprezintă, în viziunea lui Szabo Zoltan, dintr-o dată o provocare a istoriei: competiție palpitantă a popoarelor și culturilor și, totodată, fatalitate istorică, această stare, această cultură politică fiind din multe puncte de vedere diferită de a noastră, normele, regulile și metodele ei fiind neobișnuite pentru noi. Călătorul care trece dincolo de Porțile de Fier se uită în jur cu duplicitate sentimentală și sufletească, privind uimit spre lumea atât de apropiată, dar, în același timp, atât de străină: „Funcționarul de la vamă vorbește franțuzește, este politicos, îmi permite cu ușurință să privesc în jur pe mal. Mă pasionează acest peisaj, aici, la marginea vechiului Regat, aștept să văd primele case și primii țărani. Îi caut de parcă ar avea să-mi spună ceva deosebit, de parcă ar trebui să ridice vălul de pe o enigmă. Agitat și așteptând parcă ceva senzațional, mă uit spre vechea și întinsa ogradă vecină, nu ca un călător care a ajuns la destinație după un drum lung, ci ca un explorator care caută explicația celei mai mari și mai grave trăiri istorice. Pulsul mi se intensifică puțin, dacă mă gândesc că sunt în leagănul celui mai important vecin și adversar, în țara lor de baștină, în Regat, în cuibul din care și-au luat zborul. De aici au venit.”

(...) Această îmburghezire este plină de contradicții, conținând, în același timp, elemente din vest, alături de cele din est, elemente franțuzești și elemente levantine, procesul fiind limitat de consecințele civilizatorii ale înapoierii istorice de secole, dar, în același timp fiind și grăbit de elanul neînfrânat al înnoirilor curajoase. De altfel și Nemeth Laszlo a punctat, dar din alte perspective, această contradicție interioară, această stare tensională, publicând, în paginile jurnalului său Magyarok Romaniaiban, următoarele: „În România s-au concentrat foarte tare cele două epoci și cele două stări sufletești. În mulțime se constată bucuria civilizației, de altfel foarte repede însușită, de a trage apa, iar cei mai înstăriți, nostalgia față de tot ce este perimat.” (...)

223 (...) Neliniștea simțită la Giurgiu s-a risipit oarecum – atenuându-se apoi la Constanța, pe malul românesc al Mării Negre, în Dobrogea de Sud, printre locuitorii români, bulgari și turci – dar, cu toate acestea, incertitudinea a persistat. (...) În același timp, privește cu neîncredere îmburghezirea pe care a cunoscut-o în Regat și, pur și simplu, întreaga cultură politică din spațiul sud-est european. Autorul cărții A Vaskapun tul a intuit perfect deosebirile și conflictele care s-au conturat istoric între regiunile centrale și sud-estice ale Europei și nu putem afirma că aceste deosebiri ar fi fost estompate de atunci de trecerea timpului.

 

(„Korunk”, 7/1991)

Pomogats Bela (1934) – istoric literar, Budapesta

Bumerangul... cuvintelor (dr. E. P. 1985)

 dr. E. P., Bumerangul... cuvintelor, „Lumea 85. Caiet de vacanță”, București, 1985

 

66 (...) Harriet este un personaj de roman, eroina principală a dublei trilogii, a Balcanilor și a Levantului, reunite sub titlul „Avatarurile războiului”, a scriitoarei britanice Olivia Maning. Dar această anecdotă se asemănă cu un episod din memoriile unui agent secret britanic real, care, trimis la Cairo, unde se afla Cartierul General al Orientului Mijlociu, pentru a se pune la dispoziția serviciilor speciale, ale căror antene se prelungeau în Europa de Sud-Est, (...).
1 = Palestina Broadcasting Station (Postul de radio Palestina), care transmitea în limbile din zonă și în direcția Balcanilor.

 

Războiul cuvintelor
66 (...) În deceniul al patrulea, instituirea de servicii de emisiuni pentru ascultătorii de peste hotare se răspândise pe toate continentele, inclusiv pentru coloniile și protectoratele marilor metropole, iar în ajunul izbucnirii războiului, astfel de programe își aveau originea în 26 de locuri(4).
4 = Albania, (...), Bulgaria, (...), Iugoslavia, (...), Turcia, (...).
67 (...) Astfel, au funcționat la Moscova posturile de radio ale rezistenței (...), bulgare („Hristo Botev”), (...), iugoslave („Slobodna Iugoslavia”) etc.

 

Judo psihologic
71 (...) După cum arăta E. Barker, într-o comunicare făcută la un colocviu internațional desfășurat în noiembrie 1978, „prima stație clandestină de radio pentru Europa de Sud-Est - sau unitate de cercetare (Research Unit), numele codificat dat de PWE - a fost îndreptată spre România, urmând intrării personalului (militar) german în țară și venirii la putere a lui Antonescu. (...)
Extinderea dată radiodifuziunii „negre” poate fi sugerată de faptul că numai de pe teritoriul Marii Britanii au funcționat, între 1940-1945, nu mai puțin de 48 de posturi, unele cu existență mai lungă, altele cu existență foarte scurtă(12).
12 = Limbile în care s-au făcut aceste emisiuni: (...), sârbo-croată, slovenă, (...), bulgară, (...).
72 Legătura dintre propaganda neagră și mistificarea strategică sau planurile de a-l înșela pe inamic în legătură cu intențiile militare aliate - arăta E. Barker(16) la Congresul Mondial de Istorie - a fost stabilită încă din noiembrie 1941.
16 = Prolificul istoric britanic a ocupat în timpul războiului o funcție de în  PWE, fiind șeful secției Balcani. Înainte de izbucnirea conflagrației, a cunoscut direct această zonă, inclusiv România, călătorind în calitate de corespondent de presă. În aceeași calitate, a revenit în toamna anului 1944 în România și alte țări din Balcani. (...)

  

Directivele PWE
68 (...) Principalii săi colaboratori aveau să devină R. Leepe, șeful PID până la numirea sa, în 1943, ca ambasador pe lângă guvernul grec în exil  la Cairo, (...). (...)
(...), de la Cairo, unde se afla și Comandamentul militar respectiv în a cărui rază intra și Europa de Sud-Est, (...). (...) Aceste îndemnuri corespundeau unei linii, cristalizate din 1942 în activitatea serviciilor secrete britanice, de a favoriza o răsturnare a situației din România, care să înlesnească planurile existente la Londra privind ansamblul Peninsulei Balcanice, inclusiv realizarea în această zonă a „alternativei balcanice” la o debarcarea anglo-americană în nord-vestul continentului.
69 (...) Până la asaltul anglo-american în Normandia, început la 6 iunie 1944, în conformitate cu planul de înșelare strategică a Germaniei cu privire la locul și momentul invaziei (Bodyguard), mijloacele Political Warfare Executive („albe”, „negre”, „cenușii”) au participat la acreditarea iminenței unei debarcări în Balcani.
70 Aceasta a avut ca efect în cercurile opoziției burgheze din România și chiar ale unor vârfuri ale guvernului să-și întărească opinia că o acțiune de desprindere de Germania este condiționată de o asemenea debarcare. Cert este că, la 8 iunie, o directivă secretă a PWE fixa organelor sale „să nu se facă speculații de nici un fel privind o debarcare în Balcani”. Desigur, la Londra, astfel de intenții persistau, dar ele nu trebuiau să fie dezbătute, fiind condiționate de posibilitățile reale și aranjamentele pentru anumite zone ale peninsulei cu ceilalți doi mari aliați.
(...) După ce se aprecia că „nu este deloc o exagerare să spunem că României îi revine în mare măsură, meritul de a fi asigurat repeziciunea înaintării rusești”, documentul PWE [31 august 1944] enumera următoarele consecințe: (...) IV. Necesitatea unei complete schimbări de strategie germană și a unor retrageri ulterioare în alte sectoare pentru a preveni pericolul încercuirii atât în Iugoslavia, cât și în Grecia, în nordul Ungariei și în Cehoslovacia”.