Clucerul Alecu Gheorghiescu (GHICA 1879)

Ion Ghica, Clucerul Alecu Gheorghiescu*

în Ion Ghica, Scrisori alese, Editura pentru literatură și artă a Uniunii Scriitorilor din România, București, 1950

*Tipărită în „Convorbiri literare”, nr. 1, 1 aprilie 1880, sub titlul Corespondența dintre d-nii Vasile Alecsandri și Ion Ghica

 

București, Mai 1879

47 (...) – Eram edecliu și aveam odae în Curtea Domnească alături de odaia lui Tufeccibașa, lângă ogeacul(1) neferilor. La stânga, lângă scară, ședea răposatul Măciucă, Dumnezeu să-l ierte, Bașciohodar și mâna dreaptă a lui Vodă, cum s-ar zice astăzi: întâiul aghiotant domnesc, om drept și plin de bun simț. (...) Nu știu nici cum am sărit din pat, nici când m-am îmbrăcat: într-o clipă îmi trântisem cizmele cele galbene, binișul(2), legătura la cap și hangerul(3) la brâu și eram la ușa eatacului domnesc. (...) Vodă era cu ghicelic(4) de noapte pe cap și cu o scurteică lungă de pambriu(5) verde îmblănită cu o pacia(6) de samur.

1 ogeac = aici, corpul de gardă

2 biniș = haină lungă până la pământ, de sărbătoare

3 hanger = pumnal încovoiat

4 ghicelic = scufie, căciuliță

5 pambriu = stofă scumpă, de lână

6 pacia = blană de picioare de samur

 

48-49 (...) El s-a suit pe scaunul domniei la 6 Octobre anul 1822, trei ani după vestitul Caragea și îndată după zaveră(2), după uciderea slugerului Tudor, eroul care indignat de jafurile oamenilor lui Ipsilant – cari, din insurgenți contra Turcilor se prefăcuseră în cete de hoți, prădând drumurile și moșiile – intrase în corespondență cu Silistra Valesi(1) prin cancelarul consulatului nemțesc, bătrânul Udriski, arătând Turcilor că răsvrătirea din Țara Românească nu era în contra Turcilor, ci în contra Fanarioților, cari sărăciseră pe bieții locuitori. 
2 zaveră = răscoala de la 1821
1 Silistra Valesi = guvernatorul turc al Silistrei

 

49 Atunci Chehaia Beg(2) care și intrase în București cu oștire turcească, a invitat pe boierii cari mai rămăseseră în țară să trimită pe câțiva dintr-înșii la Poartă, ca să arate Sultanului păsurile țării. Adunându-se între dânșii, ei ales pentru această misiune pe Banul Barbu Văcărescu, pe Logofătul Mihăiță Filipescu și pe Banul Grigorie Ghica, care, ajungând la Țarigrad și supunând starea țării și trebuințele ei, Sultanul a numit pe Banul Grigorie Ghica Domn, deodată cu Ioniță Sturdza în Moldova. Poarta nu mai avea încredere în Fanarioți.

 
50 (...) El [Grigorie Ghica] a deschis școlile românești și a gonit pe egumenii greci. 
(...) Condicarul în picioare îi citea jălbile, întingând, din vreme în vreme, condeiul de pană de gâscă în călimările de la brâu, ca să scrie hotărârea ispravnicului; (...).

Introducțiune (GHICA 1880)

 Ion Ghica, Introducțiune*

în Ion Ghica, Scrisori alese, Editura pentru literatură și artă a Uniunii Scriitorilor din România, București, 1950

*Tipărită în „Convorbiri literare”, nr. 8, 1 noiembrie 1880, sub titlul Introducere la Scrisorile lui I. Ghica către V. Alecsandri

27 (...); secolul XIX a văzut renăscând, ca din cenușe, state nouă ca Grecia, Belgia, România, Serbia și Bulgaria.

28 (...) Pe la anul 1821 tunul încetase de a răsuna în Europa; el își produsese efectul: deșteptase naționalitățile, una câte una, din amorțeala în care erau căzute de secoli și România scăpa din ghearele Fanarioților. (...) Boerii începuse a se zice Români, a vorbi și a scrie românește și a se dezbăra de morfologia cuvintelor de felul lui: plirofolisi(7), metahirisi(8), plictisi, care se întinsese chiar asupra cuvintelor ca regularisi și pursuivarisi(9). 
7 plirofolisi = a lămuri 
8 metahirisi = a întrebuința
9 pursuivarisi = verbul francez poursuivre (a urmări) grecizat

29 (...) De la zaveră rămaseră în țară trupe turcești, un Beșli-aga (1) cu câțiva neferi (2) în fiecare județ și doi Baș-beșlia-aga(3), unul cu reședința la București și altul în Iași. Beilicul după malul stâng al Dâmboviței de la Jicnița și Beilicul de lângă Sfânta Vineri din Iași erau cazărmi turcești. 
Mai tot malul stâng al Dunării, pe o depărtare de mai multe (sic) kilometri de râu, era ray(4) al fortărețelor Brăila, Giurgiu, Turnu, Calafat și altor pozițiuni întărite.

........................................................

Principatele erau cu numele și cu faptul grânarul Sultanului. Nici un product nu putea să iasă din țară, până mai întâi nu aproviziona toate serhaturile(5) cu trebuincioasele garnizoanelor și locuitorii cetăților dunărene, cu oi, grâu, orz, ovăz, unt, miere, cerviș(6), seu etc cari se luau de Capanlâi(7) de la săteni români, pe prețurile ce se fixau în fiecare an de Marele Capan(8) din Țarigrad: pe șase lei kila de orz, zece parale ocaua de unt, douăsprezece parale mierea etc.

1 beșli-aga = polițai șef al beșliilor (călărași lăsați în țară de Turci pentru poliție)

2 nefer = soldat

3 baș-beșli-aga = comandant de beșlii

4 ray - raia = „pământ supus sau sub ocrotire” (nota lui Ion Ghica)

5 serhat = ținut de graniță turcesc

6 cerviș = seu de vită

7 capanlâi = „furnizori” (nota lui Ion Ghica)

8 marele capan = căpetenia administrației împărătești de aprovizionare

 

29 Guvernatorii provinciilor din apropierea Dunării și mai ales Pașii Silistrei, Rusciucului și Vidinului erau aleși totdeauna dintre Turcii cei mai viteji, cei mai ispitiți în războaie și mai dârji, tot viță de Dere-Beghi(3), de cei care tremura chiar Saraiul(4) împărătesc, ca Pasvantoglu, Caraosmanoglu, Mustafa Bairactaru, Hussein Pașa, Said Mârza, Tahir Bosnali, Gavanozoglu. Ei tractau pe Domnii noștri ca niște zapcii, le trimeteau ordine scrise și verbale și apoi pas să nu le fi urmat. Pentru a zbura capul unui domn era destul să vie la București sau în Iași un Capugiu(7) cu un gialat(8), să arate arzul(9) Sultanului, și capul Domnului era luat în traistă și dus la Țarigrad. Astfel a căzut capul lui Grigorie Vodă al Moldovei, al lui Hangerliu, Domn al Valahiei.

3 dere-beghi = mici prinți cârmuitori

4 sarai = palat

5 bairactar = purtător de steag

6 zapciu = subprefect, strângător de biruri

7 capugiu = aprod împărătesc („Trimis al Porții” – nota lui Ion Ghica)

8 gialat = călău

9 arz = poruncă scrisă

 

31 Badea Niculae fusese scăunaș, adică comisionarul unui turc din Vidin, anume Mustafa, pe seama căruia strângea zaherea(1) de prin satele vecine, pe prețurile Capanului. Într-o zi Mustafa dispare din Vidin și bietul Niculae, după ce alergă vreo trei ani căutându-l în toate părțile cu răboajele comptabilității legate la brâu, află, în sfârșit, că acel Mustafa se găsea la Țarigrad. Turcu, în vestita răsculare a Ienicerilor contra lui Sultan Selim III, ajunsese tare și mare, devenise acel fioros Vizir Mustafa Bairactaru, spaima ienicerilor.

Badea Niculae, oltean cutezător, își răboajele și pleacă să-l găsească ca să-și încheie socotelile. Ajuns la Țarigrad, nu se spărie nici de Cavași(2), nici de Capugii, care îi opreau intrarea conacului viziral, împinge, răstoarnă și dă năvală drept în odaia lui Mustafa Bairactaru.

-Bre, Niculae, bine ai venit! A sosit vremea să te procopsești și tu de pe urma mea. Rămâi aici, să zic să-ți dea tainuri(3). Voi să te fac om.

-Cum vrei tu, Mustafa, îi răspunde Niculae, să-mi las eu țara, cuprinsul meu unde m-am născut și unde voi să mi se odihnească oasele când voi muri?

-Dacă e așa, îi zice Vizirul, spune-mi ce este mai mare acolo la voi? Aceea voi să fii.

-Apoi, deh! mai mare decât toți la noi este Vodă, răspunde Niculae.

Turcul, la aceste cuvinte, stă nițel pe gânduri, cu mâna pe barbă, ș-apoi zise:

1 zaherea = provizie

2 cavaș = jandarm

3 tain = întreținere

 

32 - Vezi, asta o să fie cam greu, pentru că la numirile astea de la Bogdan-Beg(1) și de Iflak-Beg(2) se amestecă totdeauna diavolii ceia de Elcii(3), scot la maidan(4) fiecare pe câte-un cirac(5), aleargă pe capete, ei și dragomanii(6) lor, în sus și-n jos, pe la toate regealele(7); fac fel de fel de intrigi, strigă de ia auzul și aduc mare supărare și năduf Sultanului. Dar spune-mi, după Domn ce vine?

-Cine să vină? Vine Mitropolit, răspunde Niculae.

-Ei bine, Mitropolit să fii și ia condeiul să scrie.

Niculae, speriat că vrea Turcu să-l facă Mitropolit, sare strigând:

-Stai, Mustafa, nu scrie! că eu am nevastă și copii, păcatele mele! Acolo nu e ca la voi, Mitropolitul trebuie să fie călugăr și arhiereu. Cum să-mi las eu nevasta, să mă duc să mă călugăresc? Nu fac una ca asta odată cu capu.

-Dar după Mitropolit ce vine? întrebă iar Mustafa.

-După Mitropolit, boier mai mare este Banul cel Mare.

-Ban Mare fii, dar!

Poruncește de-i aduce îndată un caftan((8) și-l îmbracă, îi dă și o scrisoare vizirală către Domnul Valahiei.

Niculae ia scrisoarea, o bagă în sân și plecă cu dânsa la București, drept la Vodă, care, citind-o, rămâne pe gânduri, că nu era de glumă cu Mustafa Bairactaru.

1 Bogdan-Beg = domn al Moldovei

2 Iflak-Beg = domn al Munteniei

3 elcii = consuli

4 scot la maidan = dau la iveală, scot în văzul lumii

5 cirac = „protejat” (nota lui Ion Ghica)

6 dragoman = tălmaci

7 regeale = mari demnitari

8 caftan = haină dăruită de domnitor celui pe care-l boierea

 

33 Să nu facă pe Niculae Ban Mare, își găsea beleaua cu Vizirul, să-l facă, își aprindea pae în cap cu boierii țării. Așa s-a hotărât să intre la tocmeală, crezând că doar l-o împăca cu un zapcilâc(1), o vătășie de plai(2), cu o isprăvnicie(3) cel mult, dar Badea Niculae, la toate propunerile lui Vodă, răspundea, ținând-o una și bună cu vorba:

-Cum a zis Mustafa!

Vodă, dacă a văzut că nu o scoate la capăt, poruncește de-i aduce o cărucioară de poștie, cheamă pe un edecliu(4) și-l dă pe Niculae în seamă, să-l ducă în munte, la Cloșani, cu ordinul către vătaful de plai de acolo, că nici pasărea măiastră să nu-i afle de știre.

Când l-am văzut, bietul om trăia de vreo treizeci de ani în Cloșani, uitat cu totul de ai lui, dar iubit și stimat de locuitorii plaiului, cari toți i se închina cu respect și-i zicea Banul Niculae.

Vodă a avut noroc că Vizirul Mustafa Bairactaru, strâmtorat de aproape de ieniceri, apărând pe Sultanul Mahmud II, nepotul nenorocitului Selim, a preferat mai bine să pue foc prăfăriei(5), să saie în aer cu palat cu tot, decât să cadă pe mâinile ienicerilor. Așa n-a apucat să afle de renghiul jucat amicului său Niculae, pe care, până la moarte, îl credea Ban Mare în Țara Românească.

1 zapcilâc = slujbă de strâns dările

5 edecliu = slujitor

 

34 (...); [Domnii] se mulțumeau a trage supușilor lor, din vreme în vreme, o falangă(1) bună, având bine înțeles precauțiunea de a așterne postav roșu când tălpile erau de viță de boier cu caftan.

(...)

Pe feciorii de boer, când făceau vreo neorânduială sau vreo necuviință, îi poftea la cafea, în odae la Cămăraș(2), la Tufeccibașa(3) sau la Balciohodar(4) și acolo i se trăgea câteva nuiele la tălpi, ca să le vie mintea la cap, ș-apoi surghiun la vreo mănăstire.

Dacă vreun boer prindea multă poftă de vorbă, se bănuia sau se dovedea că ținea corespondență cu Țarigradu, se pomeneau pe la miezul nopții cu vizita unui edecliu domnesc care-l scula din somn, îl lua în căruța de poștă și-l ducea surghiun la Mărgineni, la Snagov sau la Poiana Măărului; sau cel puțin îl mărginea în casă sau la moșie cu pază, ca să nu comunice cu nimeni. Când vina era mai grea, edecliu îl pecetluia ca să nu se poată primeni cât ținea osânda.

3 tufeccibașa = comandant de pușcași

4 bașciohodar = vătaf de slujitori

 

38 Acolo îl aștepta Berberbașa(1) al Curții, care-l rădea, însemnând cu briciu pe unde să-i lase să-i crească barba. În tot timpul acestei ceremonii îi bătea în curte meterhaneaua(2) cu surle, cu tobe și tembelechiuri(3).

În vârful piramidei de clase era Domnul cu cabaniță(4), cu cucă(5), cu sabie, topuz(6) și tuiu(7).

Boierii mari și mici nu numai că nu plăteau nici o dare către stat, dar aveau și privilegiul de a scuti un număr de dajnici, de la trei până la optzeci, după importanța rangului la care era ajuns: acești scutiți erau scutelnici și poslușnici(8) boierilor și în loc de a plăti dările lor către Stat, pe plătea patronilor boeri, în bani sau în muncă. (...)

Birul către Stat se făcea în lude(9). Marele Vistier întocmea tabele pe județe, pe plăși și pe sate, după trebuințele țăranului. Acea tabelă cum ajungea la sate, obștea se aduna Duminica în sobor la ușa bisericii și făcea câșlă(10), puind asupra fiecărui sătean o dare potrivită cu starea și puterea sa.

1 berberbașa = șeful bărbierilor

2 meterhanea = muzică instrumentală turcească

3 tumbelechiuri = țimbale

4 cabaniță = mantie domnească, bogat împodobită

5 cucă = căciulă înaltă, împodobită cu pene de struț

6 topuz = sceptru

7 tui = steag făcut din cozi albe de cai, prinse de o lance cu semilună în vârf

8 poslușnic = slugă boierească

9 lude = bir pe obște (nu pe individ)

10 câșlă = lista celor ce trebuiau să plătească birul pentru obște

 

39 (...) Acei antreprenori sau otcupcii erau cei mai mulți Armeni și Greci, oameni veniți cu Domnii fanarioți din părțile Turciei;

42 (...) Le era rușine chiar de numele lor de familie și de botez; fiii lui Ion, lui Gheorghe sau lui Ilie se porecleau Ioanidi, Gheorghiadi sau Iliadi.

Istoricul Băncii Naționale a României (1880-1924) (SLĂVESCU 1925)

Victor Slăvescu, Istoricul Băncii Naționale a României (1880-1924), Humanitas / Biblioteca Băncii Naționale – 1, București, 2013,

 

I.Politica monetară a României (1867-1884)
47 1.Până la 1867, când se stabilește un sistem monetar unitar, țara noastră era inundată de tot felul de monede străine, stricate, găurite, șterse, cu o valoare redusă, venite din Austro-Ungaria și Turcia, două țări care au avut monedele cele mai slabe din Europa(1). Față de valoarea incertă a acestor monede și de variațiile de curs, operațiunile de schimb erau foarte rentabile în acele vremuri dând zarafilor și calpuzanilor prilej la câștiguri ilicite, dar foarte însemnate. La București exista chiar o cvasibursă la Hanul cu Tei, unde se întâlneau schimbătorii de bani spre a se orienta asupra cursurilor curente, luate după piețele Constantinopolului, Vienei, apoi Frankfurt, Paris și Londra.
(...) El [leul vechi] era împărțit în 40 de parale, având ca origine îndepărtată moneda turcească de argint – piastrul – (...).
1 = Pentru toată această parte, vezi U. T. Mihaiu, Politica monetară și a băncilor României, București, 1907, p. 13.
48 (...) 2 = Uniunea Monetară Latină a fost creată în 1865 de Franța, Belgia, Italia și Luxemburg cu scopul de a institui o organizație monetară comună bazată pe bimetalismul aur-argint. România a intrat în această organizație în 1889. (n. ed.)
49 (...) La acea epocă [1867] circulau în țară numeroase monede de aramă devalorizate, provenite din Rusia, Austria și Turcia, răspândite mai ales la țară, în pătura țărănească, unde mijloceau micile tranzacții locale.
50 (...) 3. Epoca 1873-1879. De abia înfăptuită această importantă reformă monetară și în momentul în care cârmuitorii urmăreau întărirea regimului monetar prin sporirea stocului de aur, considerat ca bază a circulației, țara noastră este surprinsă în 1876-1877 de criza orientală și obligată a lua parte activă, participând alături de Rusia, în războiul împotriva Turciei, care avea să-i dea independență politică.

 

 

II. Încercările de a se înființa o bancă de emisiune în România. Primele începuturi de bancă

 

Principalii bancheri din țară
59 (...) Când, după Pacea de la Adrianopol (1829), începe și în Principatele dunărene un comerț de cereale, mai ales în porturile noastre, principalii negustori de cereale făceau pe alocuri și mici afaceri de bancă. Astfel, avem cunoștința unei case de bancă străine Sechiari Deroussi, venită din Marsilia și Constantinopol, care, pe lângă comerțul cu cereale, cultiva și pe cel de bancă.

 

Diferite încercări de a se înființa bănci de emisiune
62 (...) În 19 octombrie 1865 se acordă Băncii României, sub guvernul N. Kretzulescu, președintele Consiliului de Miniștri și ministru de finanțe, actuala The Bank of Roumania Ltd, dreptul de a funcționa în țară, fără votul Camerei, ci în baza statutului, ca bancă de scont și de circulație și reprezentată prin Adolf Hertz și Jacques Lobel, fiind o filială a Băncii Imperiale Otomane din Constantinopol.

 

 

III. Pregătirile pentru înființarea Băncii Naționale

 

Ideile de bază ale unei bănci de emisiune
68 (...) Trebuie să ne transpunem cât mai bine în acele vremuri și în acele împrejurări pentru a înțelege, cum se cuvine, cadrul în care aceste idei dominante în materie de organizare economică se răspândeau de protagoniști și trebuie să înțelegem bine câtă energie a trebuit să se desfășoare pentru ca într-o atmosferă de indolență și nepăsare să se poată adopta principii atât de „revoluționare” pentru mentalitatea orientală generală de atunci.

 

 

VI. Prima epocă (1880-1890)

 

Introducerea etalonului aur prin legea din mai 1889
135 (...) Cantitatea de 7 milioane lei în monedă de 5 lei de argint nu o socotea prea mare [ministrul de finanțe G. Vernescu], mai ales că parte fusese dusă peste frontieră, în Bulgaria, în Serbia și Ungaria, de lucrătorii trecători care munceau prin țară.

 

 

VIII. A treia epocă (1901-1914)

 

Discuția în Senat a Convenției din 11 mai 1901
201-202 (...) Vorbind de reducerea stocului metalic de la 40% la 33%, generalul Manu spune: „În anul 1899, în timpul acela foarte greu prin care a trecut și statul și particularii, se ivise în București o speculație foarte ciudată, însă legală; în fiecare zi, niște bancheri din București veneau la Banca Națională și drenau aurul pentru a-l căra la Brașov sau Rusciuc, fie făcând călătorie acolo, fie trimițându-l prin grupuri sau mandate poștale prin poștă. (...)
În curs de câteva săptămâni  se făcuse un drenaj foarte simțitor al stocului metalic și se duceau banii fie în Bulgaria, fie în Transilvania și de acolo în alte părți.”

 

Criza din 1907
212 (...) Anul 1908 trebuia să fie anul de detentă monetară, după încercarea grea din anul precedent; recolta se prezenta în condiții satisfăcătoare, lăsând să se prevadă un export activși desigur că, în general, totul s-ar fi prezentat sub bune auspicii, dacă împrejurările politice din toamna anului – anexarea Bosniei și Herțegovina, independența Bulgariei, revolta junilor turci – nu ar creat în imediata vecinătate a țării o situație de îngrijorare și prudență.

 

Situația finanțelor publice
215 (...); totuși, către toamnă, se înregistrează începerea războiului turco-italian, care ne lovește și pe noi prin închiderea Dardanelelor.
216 (...) Conflictul italo-turc aduce cu sine conflagrația balcanică, provocând în imediata noastră vecinătate o situație care trebuia să inspire cea mai serioasă preocupare prin repercusiunile de tot felul pe care le putea avea asupra țării.
Consecința imediată a acestor împrejurări a fost o stagnare subită în toate tranzacțiile noastre, generată de îngrijorarea generală ca eventualele complicații în Balcani să nu determine și amestecul nostru politic și militar. (...)
Închiderea Dardanelelor paraliza pe de altă parte orice ieșire de cereale din țară, obligând pe agriculturi să țină în magazii mărfurile și produsele lor nevândute.

Criza continuă și în 1913
219 (...) Menținerea acestei situații de criză generală se datorează împrejurărilor politice generale în legătură cu conflictul balcanic, care continuă a fi o permanentă cauză de grijă generală. Mulțumindu-ne la început cu o atitudine de expectativă, pe care am păstrat-o de la izbucnirea războiului balcanic și până în vara lui 1913, am fost totuși siliți de cele întâmplate între foștii aliați de a interveni împotriva Bulgariei, care vindea tendințe de supremație politică în Balcani împotriva intereselor noastre generale. Intervenția noastră militară din iunie 1913 restabilește liniștea în Balcani prin Pacea de la București, care aduce țării noastre un mare prestigiu și rectificarea de graniță din Dobrogea, prin anexarea Cadrilaterului (Turtucaia-Silistra-Bazargic-Balcic).

 

Izbucnirea războiului general
220 (...) Harta geografică a războiului ne izola de restul lumii, mai ales din octombrie 1914, când Turcia intră în război alături de Puterile Centrale, procedând de îndată la bararea și minarea strâmtorilor.

 

Dezvoltarea institutelor de credit
223 (...) Între timp, contactul Băncii Naționale  cu tot cuprinsul țării era complet, prin deschiderea altor 12 agenții noi, între care ultimele două la Bazargic și Silistra, organizate imediat după Pacea de la București.

 

Operațiunile de trate și remize
234 (...) Cum exportul era redus din cauza evenimentelor politice care aduseseră închiderea Dardanelelor, disponibilitățile de valută străină era redusă, astfel încât singura deținătoare de seamă de remize era Banca Națională, ea trebuind să intervină pentru satisfacerea nevoilor pieței.

 

Intervenția Băncii Naționale pentru menținerea cursului
235 (...) Tocmai după sfârșitul verii, după restabilirea păcii în Balcani, la care țara noastră avusese o contribuție importantă, situația se mai îmbunătățește și tinde spre normal.

 

IX. A patra epocă (1914-1918)

B. Relațiile cu viața economică
267 (...) Informațiile oficiale indică modalitatea prin care Banca Națională încă de la început se grăbește să cumpere 36 kg aur nativ, extras din mina Valea lui Stan (comuna Brezoi, județul Vâlcea), precum și 5.000 de lire turcești și 30.000 de napoleoni.

Înființarea caselor de împrumut pe gaj 
269 (...) Prin închiderea Dardanelelor și a Dunării ne-am găsit înaintea unui singur cumpărător – care nu era altul decât Puterile Centrale.

C. Banca Națională în timpul ocupației
283 (...) La protestele directorilor Băncii Naționale se răspunde cu arestarea directorului Băicoianu, deportarea lui în lagărul de ostatici de la Săveni din Ialomița și apoi la Troian, în Bulgaria.

Emisiunea de bilete ale Băncii Generale
286 (...) Iar ce privește distribuția acestei sume, după cele patru aliate care profitau de operațiunile făcute, avem următoarele date:
Germania 1.380.800.000 lei sau 65,4%
Austro-Ungaria 624.900.000 lei sau 29,5%
Turcia 8.900.000 lei sau 0,4%
Bulgaria 100.000.000 lei sau 4,7%

Din istoria navigației românești (III) (BARBĂLATĂ 199?)

 Stanciu Barbălată, Din istoria navigației românești (III), „Tomis”, Constanța, 199?

În luptele de la Turtucaia din 1916, marinarii sau ofițerii răniți de la armele de uscat erau internați și operați pe nava spital NFR „Principele Carol” și pe șlepurile sanitare NFR 10 și 630. Pentru transporturile de muniție și materiale au fost folosite pe distanța Silistra-Călărași, pe lângă navele fluviale militare, și șase șlepuri NFR și un remorcher. 

„Cenzura în Dobrogea (II)” (COMAN 2007)

 Virgil Coman, Cenzura în Dobrogea (II), „Tomis”, Constanța, XLII, 444, martie 2007, 85-87

 

Împuterniciții Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor Constanța aveau să precizeze în Darea de seamă asupra activității desfășurate în 1968, că lecturarea producției editoriale i-a solicitat într-o mai mare măsură, comparativ cu perioada anterioară, astfel încât, din cele 106 intervenții efectuate, 65 au fost de natură politico-ideologică, 20 pe linie de îndrumare, 6 au fost eliminate ca inoportune  în urma consultării cu conducerea DGPT, respectiv cea județeană a PCR, 6 au vizat păstrarea secretului de stat, în timp ce prin 9 intervenții au fost semnalate unele greșeli tehno-redacționale „cu implicații”. În opinia acestora, pentru ca obiectivele prevăzute în documentele de planificare să fie cât mai bine îndeplinite, era necesar ca, în prealabil, să se desfășoare o pregătire politico-profesională exigentă, pe baza unui studiu organizat, axat pe două mari probleme: pe de-o parte, studierea documentelor de partid, dezbaterea lor în colectiv prin reliefarea ideilor și principiilor noi, iar pe de altă parte, îmbogățirea cunoștințelor de cultură generală.

Analiza intervențiilor realizate în 1968 ne îndreptățește să afirmăm că pe măsură ce pregătirea politico-ideologică era aprofundată, se contura, în mod clar, ideologismul național-comunist, manifestat cu o intensitate mai mare, în special în ceea ce privește producția editorială din domeniul istoriei.

Potrivit aprecierilor împuterniciților DGPT Constanța „un important număr de intervenții din anul acesta a avut drept scop evitarea unor greșeli de interpretare a istoriei patriei, pentru ca aprecierea unor evenimente din trecutul nostru să corespundă cu documentele de partid. (...) Caracteristică pentru multe materiale din revista Tomis este tendința de încadra în granițele țării noastre teritorii, localități care nu ne mai aparțin. Alături de referirile la Cadrilater, Silistra, Turtucaia, Balcic, au fost eliminate referirile la Basarabia, Ismail, Vîlcov, Hotin, Tighina sau la partea Bucovinei care nu ne mai aparține” (DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 5/1968, f. 67-68).

În opinia noastră, intervențiile de această natură nu reprezentau decât o modalitate neștiințifică și în același timp dăunătoare, prin care se denatura adevărul istoric, din dorința de a cultiva o relație de bună vecinătate cu Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria și Uniunea Sovietică. Nu este mai puțin adevărat că în acest mod se urmărea și cristalizarea unei ideologii național-teritoriale, menită a nuanța cât mai clar, hotarele postbelice ale României și țările vecine. Prin urmare, intervențiile de acest gen erau cu atât mai grave, cu cât istoricii din statele înconjurătoare inventau  și publicau „argumente istorice”, în unele lucrări, pe baza cărora încercau să demonstreze că anumite părți din România le-ar aparține. Acesta este principalul motiv pentru care ne-am propus să vă prezentăm documentul care urmează.

 

1968, octombrie 20, Constanța

Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 septembrie - 20 octombrie a împuterniciților DGPT

1.Producția editorială

În lucrarea „Reprezentanți ai Dobrogei în știința și cultura românească” - editată de Biblioteca Municipiului Constanța, au fost scoase din bibliografii următoarele referiri:
Pag. 18 = unde apărea lucrarea „50 de ani de viață românească în Dobrogea” era prevăzut ca subtitlu și „publicație tipărită cu prilejul  sărbătorii semicentenarului anexării Dobrogei”; subtitlul a fost scos.
Pag. 20 = au fost eliminate titlurile de lucrări: „Populația Cadrilaterului între 1878-1938” și „Contribuțiuni la cunoașterea văii Nistrului”.
Pag. 368-369 = apăreau următoarele titluri de lucrări: „Dr. Rizov despre Dobrogea și plebiscit”; „Ceva despre vechimea bulgarilor în Dobrogea”; „Proiecte, cuvinte  și gesturi bulgărești”; „Drepturi ce trebuiesc valorate în raport cu colonizarea și schimbarea toponimiei Dobrogei noi / Cadrilaterului”; „Drepturile și sacrificiile și munca noastră în Dobrogea față de pretențiile bulgarilor asupra ei”
Lucrarea a fost citită de tov. Ghiuvelechian C.

O serie de observații au fost făcute și în unele lucrări editate de Muzeul de Arheologie. Astfel, în lucrarea „Considerațiuni cu privire la viața socială în Lunca Dunării” s-au scos următoarele:
Pag. 8 = vorbindu-se despre obiceiul dobrogenilor de a trece de pe un mal pe altul al Dunării, autorul dădea exemplu: 
„Cunoscuții pescari ai Turtucaiei, pînă tîrziu așa și făceau de altfel, dîndu-ne încă o dovadă etnografică în sprijinul tezei pe care o susținem” - afirmație suținută și de o indicație bibliografică „Mărculescu Dunăre, Pescarii din Turtucaia S R 4 nr. 4-6 pag. 243-252”.
În aceeași pagină, arătându-se că pînă la Borcea malul drept al Dunării (deci cel bulgăresc) este înalt și abrupt, din care cauză locuitorii trec pe malul stâng - autorul preciza că această trecere este firească, „pescarii și crescătorii de vite  trec pe malul stâng ca la ei acasă. Trecerea populației locale de pe un mal pe altul e dovedită și de seria de sate dublate  purtând aceleași toponime, ca și de faptul că, pe un mal și pe altul, până astăzi populația este curent bilingvă; te înțelegi cu ei bulgărește pe malul stâng și românește pe malul drept, fără prea mare greutate. Fără a mai vorbi de o cvasi identitate a caracterelor etnografice ale satelor”.
La pag. 13 - subliniindu-se tendința domniei Țării Românești de a ajunge la Dunăre, urmau fraze destul de confuz formulate, lăsând a se înțelege că domnia autohtonă (românească) ocupă treptat câmpia dunăreană, substituindu-se organizațiilor statale pe care le găsește deja organizate. Se afirma:
„(…) Și mai semnificativă este luarea în primire a zonei dobrogene a Dunării. Aici extinderea domniei se fac enumai în spre părțile tătărești prin ocuparea zonei care fusese a episcopiei cumane, ci și spre cele ale formațiilor statale, care, fiind cucerite de la Dobrotici, îi îngăduie lui Mircea  să se intituleze al Dîrstorului stăpînitor și al Dunării pe amândouă malurile, până la Marea cea Mare”.
Aici figura ca indicație bibliografică: D. Onciul - „Titlul lui Mircea cel Bătrân și posesiunile lui”, care, de asemenea, s-a scos.
(…)
Lucrarea a fost lecturată de tov. Peteanu T.

Tot Muzeul de Arheologie a trimis pentru viză o altă lucrare, intitulată „Date privind situația industriei și repartiția proprietății rurale în Dobrogea / 1878-1900/.
În introducere, după ce se arăta că în urma tratatului de la Berlin se readucea în granițele țării teritoriul Dobrogei, care timp de mai multe secole fusese sub stăpânire turcească, se cita din textul tratatului:
„Insulele formînd Delta Dunării, precum și Insula Șerpilor, Sandgiacul Tulcei, cuprinzînd districtele Kilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babdag, Hîrșova, Kiustenge, Medgidia, sînt întrupate în România.
Principatul mai primește în afară de acestea ținutul situat la sudul Dobrogei pînă la o linie care, plecînd de la răsărit de Silistra, răspunde în Marea Neagră la miază-zi de Mangalia. Linia granițelor se va fixa la fața locului de Comisiunea Europeană instituită pentru delimitarea Bulgariei”.
Fiind clar că este vorba de Cadrilater  - partea subliniată s-a scos.
În cuprinsul lucrării se tratata și problema împroprietării în această parte a țării. Atunci se discuta și un aspect neplăcut și anume: pământurile turcilor care plecaseră din acest ținut au fost acaparate de o serie de reprezentanți ai burgheziei și moșierimii. Textul suna astfel:
„Chiar de la început s-a comis o serie de abuzuri în ceea ce privește acapararea pămînturilor. La recunoașterea valabilității tapiurilor s-au prezentat o serie de persoane care nu locuiseră niciodată  în Dobrogea sub dominația otomană. Elemente ale burgheziei și moșierimii au acaparat acte de proprietate de la turcii foști locuitori, care s-au prezentat în fața comisiei ca vechi proprietari. Un exemplu îl constituie M. Kogălniceanu care primește în stăpînire pe bază de tapiuri peste 25 de loturi însumînd o suprafață de 2000 de pogoane în comunele Techirghiol, 350 pogoane, Hasiduluc, 816 pogoane, Omurcea, 495 pogoane, Hasancea, 150 pogoane, Duluchioi, Pelitlia, 144 pogoane”.
S-a discutat cu redacția asupra inoportunității exemplului, dat fiind rolul lui M. Kogălniceanu în istoria patriei noastre, renunțându-se la partea subliniată.
S-a renunțat  și la un alt text în pag. 15, în care se arăta că: „În același timp, o serie de bulgari au emigrat în această epocă în noua provincie, dîndu-se drept emigranți care doresc să se reîntoarcă și au acaparat un mare număr de loturi”.
Materialul a fost lecturat de tov. Mihăescu El.

DJAN Contanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 5/1968, f. 37-4.

 

„Notițe zilnice din războiu” (AVERESCU 1935)

Alexandru Averescu, Notițe zilnice din războiu. 1916-1918, Cultura Națională, București, 1935

Prefață
(5)Mulțumită moravurilor și moralei noastre politice, drept recompense pentru modul cum am conceput și condus, în calitate de Șef al Marelui Stat Major, campania din 1913, prin care am pus capăt războiului al doilea balcanic, am lărgit hotarele în partea de Sud a Dobrogei, în congresul ținut la București, Regele Carol I, care a presidat acel congres, m'a chemat pe la sfârșitul lui Noembrie sa-mi spue că este necesar să cer eu insumi să fiu mutat la trupă.
(6) (...) Am început chiar de atunci sa notez evenimentele, astfel cum se succedau, și le notam cu un interes cu atât mai mare, cu cât fiind la curent cu starea de fapt reală și de la noi și din cele mai multe din țările târâte în uriașul conflict (Germania, Austro-Ungaria, Anglia, Italia, Turcia, Bulgaria) eram în măsura să-mi dau seama, fără teamă de mare greșeală, de modul cum se vor înlănțui evenimentele sângeroase.

 

1916

 

La Armata II a

22 VIII.
(14)(...)Comunicatul Marelui Cartier General este foarte curios redactat. 
„Pe frontul de Sud, inamicul ar fi atacat pe întreg frontul; la Bazargic inamicul a fost respins; pe restul frontului luptele continuă".
(15) Va sa zica avem un front de luptă care coincide cu întreaga frontieră de Sud a Dobrogei, și ca în tot lunguI ei am fost atacați si luptele continuă afară de un singur punct: Sud Bazargic.
Dar atunci bulgarii trebue să aibă împotriva noastră 400.000 la 500.000 oameni, căci pentru ca să atace peste tot o frontieră de mai bine de 100 km. trebue să admitem o densitate de circa 4 oameni pe metru curent. Este comunicatul fructul ușurinței sau al nepriceperei?

24. VIII
(17)(...)Pe la ora 31/2 sosește căpitanul Cezarescu și-mi aduce știrea ca Turtucaia a fost luată de bulgari; că tot materialul nostru de acolo este pierdut; că trupele în parte sunt luate de bulgari, în parte debandate.

25.VIII
(20)(...) Când am sosit acolo, am fost pus la curent de Regele însuși asistat de Generalul Iliescu, de situațiunea din Dobrogea.
Din aceasta expunere reiese teama unei treceri a Dunării. spre București.
Mi-am exprimat părerea că atât cât mai avem trupe în Dobrogea în stare de a lupta, o asemenea întreprindere din partea bulgarilor mi se pare puțin probabilă și în orice caz foarte riscată, deci puțin periculoasă pentru noi. (...)
Trupe cari poartă în ele germenii panicei! Și cu aceste trupe „planul de operații" prevedea a se lua Varna-Șumla-Rusciukul și a se înainta pana la Iantra!... (...)
La Turtucaia a fost un adevărat dezastru: forțe ca la un Corp de Armată, parte măcelărite, parte luate. Nu au scapat decât răniții, evacuați în primele faze ale luptei.

26VIII.
(21) (...)Înainte de amiază am vorbit cu Generalul Teodorescu, scăpat ca prin minune, de la Turtucaia. (...)
Din punctul de vedere al conducerei, este bine să se știe ca g-lul Teodorescu a raportat telefonic Armatei a III-a în ziua de 22 Aug. ora 12,50 că: situația în Turtucaia este desperată și nu mai speră să mai poată rezista din lipsă de rezerve, toate întrebuințate la Staraselo; cere ajutoare urgente".
G-lul Aslan a raportat M. C. Gl. prin colonelul Dabija la ora 1: G-lul Teodorescu a telefonat că situația este desperată și nu spera să mai poată rezista multă vreme din lipsă de rezerve. Dl. Gl. Asian este de idee că dacă garnizoana Turtucaia nu mai poate rezista, să faceți o ieșire spre Silistra".
(22)Această idee a g-lului Aslan era judicioasă, dar maiorul Rosetti dela Secția de Operații a M. C. Gl. răspunde la ora 1.10 că: „Turtucaia nu trebue să cadă. Garnizoana trebue să reziste până la ultimul om, deoarece trupe proaspete vor veni in ajutor".
Pentru ce? Pentru ce aceasta. dispozitie?
Ce aveam de apărat la Turtucaia?!
Un faimos cap de pod, fara pod?!... (...)

(22) Intrând la Rege, L-am întrebat de această evacuare și lămurit mi-a spus că s'a făcut din ordin. Așadar Turtucaia, cap de pod fără pod, trebuia aparată până la ultima extremitate, iar Silistra, cap de pod cu pod în condițiuni strategice mai bun ce, s'a evacuat, din ordin!

27VIII.
(26)(...) Acum două zile Marele Cartier a ordonat să se bombardeze orașele bulgarești dunărene. Azi bulgarii au răspuns în mod eficace. La Giurgiu s'a produs o panică serioasă. Comandantul diviziei, generalul Anastasiade, a cerut să fie întărit, presupunâd absurditatea că bulgarii vor incerca să treacă Dunărea. În orice caz, acesta a fost rezultatul strălucit al bombardării orașelor bulgărești de acum două zile! (...)

Prima bubuitură a tunului dușman după 39 de ani

28VIII.
(26)(...)M'am întrebat: este oare cu putință, ca tunul bulgar sa bubue alaturi de cel turc, în contra ruso-românilor, liberatorii din 1877! Ce monstruozitate!(...)

29VIII.
(27)(...)A venit la ora 9 dirnineata Take Ionescu si mi-a spus lucruri foarte optimiste din Dobrogea. La Dobrici am fi avut o victorie ruso-română. Sârbii ar fi atacat pe bulgari si i-ar fi batut. Sârbii ar fi facut 2000 prizonieri pe care i-au trecut până la unul prin sabie. Lozinca sârbilor este să nu facă prizonieri.

Rusii ar fi făcut si ei prizonieri. Ceva mai târziu a venit însă Generalul Arghirescu si mi-a povestit cu totul altceva. Lucruri dezolante. Am pierdut aproape doua batalioane, din care unul s'a predat la apariția a două escadroane bulgare, iar celalalt s'a debandat. Nici vorbă de victorie stralucita. O luptă cu rezultatul că apărarea s'a retras către nord, iar bulgarii au rămas la Dobrici.
(28)(...)„Memoriul Comandamentului Armatei a III-a înaintat Comandamentului de Căpetenie in ziva de 28 August. (...);pe frontul de Sud, mai întâiu spre cadrilaterul bulgar, apoi dus până la cursul Iantrei.
(29) (...) Acțiunea ofensivă trebuie îndrumată pe frontul de Sud pentru că: 
1. Pe acest front inamicul este deja în putere și amenințător ;
2. Terenul nu permite a stavili cu forțe inferioare ofensiva unui dușman întreprinzător;
3. Terenul nu se poate disputa pas cu pas;
4. Distanța dintre frontieră și capitală este foarte mică;
5. Reușita ofensivei noastre pe acest front s'ar repercuta favorabil asupra operațiunilor dela Salonic ne-ar putea, eventual, deschide acea linie.
(30) (...) Ce ar fi de făcut?(...)
c) A se destina tot disponibilul în trupe mobile, ofensivei a fond contra Bulgariei.” 

La Grupul Armatelor de Sud

3IX.
(31) (...) Generalul Petala ar fi trirnis trupe in ajutor; nu am putut lămuri dacă a fost o brigadă sau un regiment. Fapt este că contraatacul bulgar a fost oprit și Divizia 2-a degajata.

7IX.
(37) (...) M-am dus apoi pe front. Am vizitat (...), Divizia sârbă (Colonel Hadjici) (...).
(...) La celelalte două, dela centru, moralul ferm, dar ambele foarte încercate, mai ales cea sârbă [divizie]; (…).

(38)Mâine vor fi trecute ]n linia doua. Divizia sârbă și a 9-a, pentru a se reface.

8IX.
(38)(...)Bine; dar este de remarcat că am a conduce, din cele 21 Divizii, române 11, plus trei divizii aliate, una sârbă și (...).

15IX.
(40-1) (...)Conferintă cu Comisiunea însărcinată cu pregătirea trecerii și cu Comandanții de Corp de Armată.(...) Sunt convins ca se va obține rezultatul voit, adică isgonirea bulgarilor din Dobrogea.

17IX.
(...)La ora 11 a. m. am fost la Marele Cartier General spre a supune aprobărei Regelui, ordinul pentru operațiunile coordonate ale Armatelor de Sud. (...)
După împingerea spre Sud a Armatei Mackensen din Dobrogea, obiectivul final ar fi trebuit să fie luarea contactului cu Armata dela Salonic. Prin acest contact, întreaga situațiune în eșicherul balcanic s'ar fi schimbat radical, cu repercusiuni serioase asupra întregului teatru de războiu.

23IX.
(48) (...)28 XI 1917 Declarațiune
(...) Pentru ca operațiunea să izbutească, era necesar ca ea sa nu fie stingherită de către escadra dupnanei de monitoare, ce se găsia adăpostită în sus de Șiștov. (...)
Am atribuit aceasta, fie de o parte ploii torențiale din noaptea de 18 la 19 Septembrie, ceea ce a determinat o creștere bruscăa apelor, iar fie de alta, insuficienței măsurilor luate pentru impiedecarea navigărei monitoarelor dela Șiștov spre Rusciuc. 

Vizita generalului Berthelot

21X.
(78)Situațiunea la Predeal, foarte rea. (...) Regimentul 33 a rămas numai cu  vreo 130 oameni; toți Nemții, Bulgarii și Turcii s'au predat.

8XI.
(97)(...)Greșelile se plătesc, când faptul brutal are cuvântul și abilitățile bizantine nu mai pot avea curs.

 

1917

Situația în Rusia

12XI.
(245)(...)Dar polemică proastă, căci în 1913 nu s'a facut astfel, deoarece în 1913 nu am ajuns la contact propriu zis cu inimicul!.

Rușii tratează cu germanii

22XI.
(253)Regele Ferdinand al Bulgariei a domnit șapte ani, fără să fie recunoscut de Europa.

28XI.
(254)Este foarte instructiv mai întâi de toate cu unitatea de organizare a dușmanului: o singura comisiune cu reprezentanți din toate Armatele aliate, dar o singura comisiune și cu perfectă unitate de vederi. (...)
Delegațiunea dușmana, reprezentând două Armate (frontul Mackensen și frontul Arhiducelui Iosef) și patru naționalități, se compune din șapte membri.

Un comunicat al misiunii franceze

28XII.
(275)(...)[Lloyd George] Între acestea ar fi, ca o condițiune sine qua non, retrocedarea Alsaciei și Lorenei și că ar fi de dorit ca ținuturile din Austria, locuite de Italieni, Sârbi și Români, să fie anexate țărilor respective.

Convorbire cu ministrul Franței

22XII.
(271)(...)Din punctul de vedere politic ar avea importanță, căci în timpul acesta, s'ar putea încerca unele demersuri diplomatice, în scopul de a induce pe Turcia si pe Bulgaria la pace separată.
Asupra Bulgariei, spune că mijlocul ar fi de a i se ceda Cadrilaterul. I-am spus că Bulgaria nu a intrat în războiu pentru Cadrilater si nici chiar pentru Dobrogea, ci pentru Macedonia. A convenit.
(...) I-am amintit atunci cum ne-a judecat opinia publică în 1912 pe noi și cum pe Bulgari (în Franța, Anglia și Italia).

30XII.
(275)(...) [W.Wilson] Pentru Italia, rectificarea frontierei pe naționalități, pentru Serbia, ieșirea la Mare. Se spune ca naționalităților din Austro-Ungaria să se dea o primă organizare care să le îndrumeze spre autonomie.

  

1918

4I.
(281) Impresia lui I. I. C. Brătianu este că Germanii vor primi pacea fără a separa dinastia de țară cu integritatea teritoriului, exceptând Cadrilaterul.

Conferind cu Mackensen la Buftea

5II.
(292)(...)Dobrogea se va ceda, cu acces însă la mare. El crede totuși că s'ar putea ajunge la o înțelegere, cedând numai Cadrilaterul și o fîșie locuită de Bulgari până la linia Mangalia Adam Klissi.
(293)(...)Generalul Hell crede că în chestiunea Dobrogei s'ar putea ajunge la soluțiunea de a o lăsa deschisă până la pacea generală.

Consiliul de Coroană

18II.
(298)(...)Iată unde ne-a dus tactica balcanică a  tergiversărilor.

Plecarea misiunii franceze

25II.
(305)(...)Germanii consimt la următoarele:
1. Misiunile să plece, când vor voi.
2. Pot sa meargă prin Austria spre Elveția; prin Bulgaria spre Salonic; (...)
(306)(...)Chestiunea Dobrogei este cu putință să se rezolve favorabil, adică cedarea Cadrilaterului și a unei porțiuni pe frontiera de Sud, până la linia Mangalia Adam Klissi.

26II.
(307)A venit St. Aulaire azi la mine și mi-a spus că marinarii francezi, cari veneau cu arhiva din Odesa prin Chilia, s'au întâlnit la Belgrad cu Germanii, dar nu au avut nici o supărare.