O istorie a comunicării moderne. Spațiul public și viața privată (FLICHY 1991)

Patrice Flichy, O istorie a comunicării moderne. Spațiul public și viața privată, trad. M. Lazăr (fr. 1991), Polirom/Media, Iași, 1999

 

Prima parte: de la comunicarea publică la comunicarea de piață (1790-1870)

2. Rețelele și electricitatea

 Invenția rețelelor

(45) În definitiv, cum spunea Paul Valery, „Napoleon merge la fel de încet ca Iulius Cezar”.

 

 

Partea a treia: Comunicarea globală (1930-1970)

7. Alegerile tehnice ale inginerilor din telefonie

Inevitabila ascensiune a tehnicilor numerice

(164) Ambiția obiectivelor CNET [Centrul Național de Studii în Telecomunicații – Franța] este rezumată simbolic în numele alese pentru proiecte: cele ale filosofilor greci (Socrate, Platon, Aristotel). Nu este vorba numai de a realiza machete ale unui nou sistem, ci și a de a transforma tehnica de bază în telecomunicații, de a intra într-o nouă paradigmă.

 

Ion I. C. Brătianu. Activitatea politică (SCURTU 1992)

 Ioan Scurtu, Ion I. C. Brătianu. Activitatea politică, Museion, București, 1992, 143

 

Lupta pentru confirmarea internațională a Marii Uniri din 1918

(55) Pe această bază, Brătianu a cerut – în numele guvernelor Greciei, Poloniei, Regatul Sârbo--Croato-Sloven, Cehoslovaciei și României – dreptul de a examina proiectul tratatului înainte ca acesta să fie adoptat și înmânat delegației austriece. Ca urmare a acestei intervenții, la 29 mai, delegații celor 5 țări au fost invitați la ministerul de externe al Franței, unde li s-a prezentat un rezumat al proiectului tratatului de pace, fără clauzele militare și cele privind reparațiile, care urmau să fie formulate ulterior.

(57) Obiecții cu privire la proiectul tratatului de pace cu Austria au formulat și delegații Poloniei, Cehoslovaciei, Regatului Sârbo-Croato-Sloven și Greciei. Primul ministru britanic aprecia că „Brătianu a luat conducerea revoltei împotriva a ceea ce s-a numit amestecul arbitrar și neautorizat din partea marilor puteri în afacerile interne ale celor mici” (27).

27 = Constantin Botoran et alia, România și Conferința de pace de la Paris (1918-1920), Cluj, Dacia, 1983, 357.

 

Activitatea pentru consolidarea statului national unitar român.

(69) Evenimentul încoronării din 1922 a avut și o semnificație internațională, marcată de participarea reprezentanților (…), Iugoslaviei, (…), Greciei, (…).

 

Sfârșitul activității politice

(101) Era stăpân pe toate formele luptei politice, de la cele desfășurate într-un mare areopag internațional, cum a fost Conferința de pace, (…).

 

Anexe

4.Discurs la Mesajul Tronului (9 dec. 1905)

(113)  Când aș fi ispitit să cad în asemenea greșeală, m-aș uita la figura d-lui ministru de justiție și m-aș aduce la realitate, căci mi-aș aminti că Arhimede a fost omorât de un soldat brutal pe când era absorbit de speculațiuni filozofice și de teorii matematice.

(George Fotino (ed.), Discursurile lui Ion I. C. Brătianu, vol. II, Cartea Românească, București, 1933, p. 233-57; 259-60)

 

KGB-ul la putere. Sistemul Putin (WOLTON 2008)

Thierry Wolton, KGB-ul la putere. Sistemul Putin, Humanitas/Istorie contemporană, București, 2014 (2008 fr.), 233 p.

 

I.KGB-ul intră în joc

 

Scenariul ratat

(43) „Moscova a elaborat, încă din 1988, un proiect destinat să înlocuiască grupurile conducătoare din Cehoslovacia, Bulgaria și România cu reformatori comuniști”, a precizat mai târziu ministrul de Interne al Cehoslovaciei eliberate (1).

n. 1 = Evghenia Albats, La Bombe a retardement, ed. cit. J. R., fost disident al mișcării Carta 77, a devenit primul ministru de interne al Cehoslovaciei conduse de V. Havel.

 

Ultima carte

(47) Începând de la Cezar, istoria nu duce lipsă, categoric, de complotiști gata să-i lichideze pe cei care i-au făcut regi, (…).

 

 

II.KGB-ul pierde mâna

(63) De-a lungul anilor 80, cekiștii au fondat numeroase bănci false și societăți comerciale în țări cunoscute pentru legislație permisivă: Grecia, Cipru, Italia și, în special, Portugalia.

 

III.KGB-ul umflă potul

 

Strategia tensiunii

(143) Ofițerul KGB [Romanovici] își găsise sfârșitul într-un accident rutier petrecut în Cipru, la puțin timp după evenimentele din septembrie 1999.

 

Trei decenii de la primirea României în Organizația Națiunilor Unite (VOICU 1986)

 Ioan Voicu, Trei decenii de la primirea României în Organizația Națiunilor Unite, „Lumea. Almanah”, 1986

 

(15) Ședința Adunării Generale în care a fost admisă România a avut loc la 14 decembrie 1955, (...). Președintele a informat că Adunarea Generală urma să examineze două documente: (...) și un proiect de rezoluție (A/L 208) propus de 41 de state prin care se prevedea admiterea în ONU  a următoarelor țări: Albania, Iordania, Islanda, Portugalia, Ungaria, Italia, Austria, România, Bulgaria, Finlanda, Ceylon, Nepal, Libia, Cambodgia, Laos și Spania.

 

(...) [Sesiunea Adunării Generale a ONU 14 decembrie 1955] Rezultatul votului a fost următorul. Pentru: (...), Iugoslavia, (...). (...) Abțineri: Olanda, Filipine, SUA, Republica Dominicană, Grecia.